Poezii de Doina Barca

PLOAIA                            

Ploaia  cu miros de tine.
Ploaia zână, ploaia gând,
Prin perdeaua ochilor
Mă-nfioară, și-o ating.
 
Ploaia cu miros de tine,
Lunecă pe sub camașă,
Cuibărind cu drag în mine
Dor de tine și de casă.

 
Pleoapele bătînd din aripi
Ca și fluturii de crin,
Puritate-ntruchipată,
Așteptarea să-mi alin.
 
Strop cu strop am adunat
Picăturile de ploaie,
Melodii,imagini nude…
Strînse-n scrinul din odaie.
 
Am visat eu toate astea?
Ori este cumva magie?
Nu… doar că m-am furișat,
Intr-un nor, cu duioșie.
 
Și-am făcut din ploaie cînt,
Și-am făcut din ploaie dor,
Să scap de singurătaea,
Ce mă-ncearcă deseori.


FEERIE DE IARNĂ                                 
 
Iarna rece, iarăși mă ademenește,
Cu căldura sobei și cu fulgi de nea,
Ca-n copilărie,totu-i  o poveste,
Când de clanța ușii,mâna-mi se lipea.
 
Iarna-i marea Doamnă care-a absorbit,
Tot ce e culoare,și-apoi s-a oprit,
Să reducă totul la stropi argintii,
Preamărind culoarea de alb și de gri.
 
Ea primește soarele,când mândru apare,
Șă-i aducă-n dar flori scânteietoare,
Chiciură pe ramuri,toate îmbrăcate,
Doar în filigrane,fine,delicate.
 
Iarna-i anotimpul când este posibil,
Chiar și iepurașul să fie invizibil.
Timp al poveștilor ești tu iarna mea,
Ne aduci Crăciunul, aduni dragostea.
 
Ne-nvălui cu mireasmă de lumânări aprinse,
Îmbraci lumea în alb,iar visele sunt ninse,
Ai cântece, colinde și larmă de copii,
iar noi iți oferim, sceptrul frigului.
 
Ești paradis de săniuș,
Tu, Doamna mea cu multe chipuri,
În rochia de brazi, cu țurțuri de argint,
Te iubesc Iarnă, te laud și mă bucur!
 
FANTEZIE                        
 
Când timpul brodează
Pe catifeaua moale a sufletului,
drumul tău catre mine,
Eu îl acopăr cu strălucirea
Perlelor de fericire ale ochilor mei,
Ca tu, să nu-l gasești nicicând,
gândindu-te să pleci.
Vreau să trăiești aici,
Cea mai prețioasă perlă neagră,
A inimii mele ,
într-o iubire unică.


IARBA  FIARELOR                                  
 
Dacă te-aș găsi iarba fiarelor,
La talpa izvoarelor reci,
Când arșița zilei
 deapănă fantasme,
Te-aș cuibări la sânul meu,
Într-o cutie de fildeș.
Ți-aș cânta ceasuri întregi
Cânturi știute doar de mine.
Ți-aș dărui aripile de ivoriu ,
ale fluturilor din poveste,
ca toată ființa  mea
 să strige de bucurie,
că așa pot să deschid,
lacătul pus pe inima ta.
Astea, pentru a da drumul
sentimentelor tale încatușate,
spre inima mea,
flămândă de iubire.


VARA                                
 
E vremea ploilor de vară,
Când iarba cucerește valea,
Când păpădia pleacă în colind,
Iar melcii din cochilii se întind.
 
Ce minunat e să privești,
Stropii de ploaie ce creează,
Magie, jos pe luciul apei,
Și florile glicinei când dansează.
 
Da, e triumful tău Natură,
Adus de Vară cu caldură…
Când miile de roiuri de albine,
Pregătesc aur in stupine.
 
Scaieții, macii, răsurarii,
Inundă valea c-un infinit de flori,
Și Vara construiește cu migală,
O catedrală  de culori.


 COMORI DE SUFLET                                   
 
Cervenia, locul copilăriei  mele,
Mă așteapta cu iarba în care am visat,
Mă încălzeau tristețea și dorul  de acasă,
De melancolie-aș fi vrut să mă dezbrac.
 
Miroseau izma creață și pelinul,
Noaptea doream să o despic în doua…
Să îl aud pe Sam lătrând pe lângă casă,
Pe tata îngânând o melodie nouă.
 
Cântecul păsării aș fi vrut să fiu,
Să cânt despre tine Cervenia mea,
Iar gândurile mele, copaci infrunziți,
Pat să le fac, pe pod cînd trec Vedea.
 
Dau buzna amintirile in mine,
Nici mama nu mai e, să mă aștepte-n poartă,
Să se uite de vin, din jos de Radu Bârcă,
Ulița să miroasă a dor și-a pîine coaptă.
 
Să plouă, să ningă cu flori și speranțe,
Nisipul uliței  să cînte un cânt înălțător,
Să îl auzi tu tată,să mă auzi tu mamă,
Sa mă auzi Cervenia, când plâng de dorul lor.
 
Casa-am înstrăinat-o… să nu mă mustri mamă,
În visul meu te-aștept, blajină cum te știu,
Să-l aduci și pe tata, să fim din nou toți trei,
Cît vă iubesc… să ma iertați Parinții mei .
 
SCRISOARE                       
 
Înaintez cu zel prin  timp,
Chiar nu mă rătăcesc printre minute…
Când te-nvelesc cu niște  zile,
Îmbrățișându-te  cu brațe nevăzute.
 
Lumini la margine de întuneric,
Sunt rănile profunde din sufletul  meu,
Ce-au înflorit in patimi și dorințe,
Buchete in culori de curcubeu.
 
Iar fericirea de e-nțelepciune…
A sentimentelor ori a gîndirii mele,
Din mantia cerului voi culege o stea,
De tine să m-apropii ca de-o mângâiere.
 
Când iți salut speranțele și crezul,
Lumini la margine de întuneric,
Sunt ploaia și mireasma din părul tau bălai,
În dimineața vieții mă trezesc puternic.
 
Îți scriu cu soare și cu lună plină,
Chiar dacă păcatul zîmbește-n urma ta ,
Îți scriu cu-o boare în miros de verbină,
Citește-mă cînd dorul te va-nfrumuseța .


FEREASTRA  BUCURIEI                                   
 
Când Tinerețe te-am avut,
N-am știut ce să fac cu tine.
Acum dacă ai fi venit,
Aș fi fost înteleaptă în iubire.
 
Te-aș fi făcut fereastra bucuriei,
La care să privesc zîmbind,
La anii care au trecut în zbor,
 În joc cu viața să mă prind.
 
Dar ce să fac acum ,când mă îndrept,
Spre margine de drum chiar de nu vreau?
Privesc la tine Tinerețe inapoi…
Hai, spune-mi te rog sa mai stau.
 
Așterne-mi o cărare cu frunze de gutui,
S-ajung acasă în odaia-n care,
Mama punea maramele în dar,
Sus pe perete unde stau icoane.
 
Vezi Tinerețea mea, ce mult te prețuiesc?
Să știi, pe tine supărată nu-s !
Hai lasă Viața facă ce o vrea,
Chiar dacă drumul ei mă duce spre apus.
 
Te iubesc Viață,cu toată Tinerețea,
În fața voastră ma închin smerită,
Și prin fereastra bucuriei de privesc,
Știu c-am să plec, dar nu sunt pregătită!