Nu vreau troc în iubire...
Mai știi iubire,
sensurile giratorii ale existenței noastre?
cu lumini ce mușcă din carnea de asfalturi
cu becuri pregătite pentru un conifer
nenăscut încă
crescând în vis - brad de Crăciun?
Cum ar fi să experimentăm o viață
fără un câmp de dorințe
în târgul de iubiri interzise..
Cum oare, doar acolo,
mi-ai înșirat visele pe-un fir viu
de curcubeu?
Și doar acolo...
ne dăruiam fără speranță
Un zbor negândit al bufniței
te-a aruncat într-altă dimensiune
și erai cu mii de ani lumină
în fața mea...
Mă-ntreb și-acum, oare,
cum îți mai simt gustul formei?
Somnambuli...
În nopți albe
devenim oare căutători de mituri,
de esențe ce definesc contururi?
sublimi somnambuli -
ce noaptea caută drumurile nevăzute-n zi...
Și ceilalți dorm, dorm nestingheriți
pe perne mari de păsări ucise...
Au ucis și zborul
oricărei ridicări unde fandează
în libertate doar iluzii
peste ochi orbi
peste priviri oarbe
atunci când te arunci în sus
de pe streașina fără de stele
nici lumina nu mai contează...
unde ești suflete?...
Autumnală...
Stejarii din păduri juvenile
și-au aruncat fără milă
a frunzelor arsă durere
în timp...
Dintr-o ploaie de gânduri
le adun încet
una câte una
că fiecare avea chipul tău, iubire..
Unele, abia lizibile
scriau despre același poem
citit și recitit în fiecare toamnă.
Câte poeme vor rămâne nescrise
când mâna de suflet
nu va mai scrie - iubire!
Așternut de frunze...
Mi-ai pregătit patul cu așternut
de frunze arămii
ce-au ars iubiri incandescente-n vară
o să mai vi?...
De ce-mi arde și cămașa
de noapte
mocnită-n firele țesute
din agonii de cer de toamnă?
O nouă toamnă muribundă
ce-n vina ei a închis tot cerul
cine mai pedalează pe șeaua
himerelor trecute?...
O să te iert...
De vei lăsa visarea-n urmă, o să te iert,
Chiar dacă eu te-am răsădit odată-n vers.
Câte vise au murit pe drum pustiu, incert,
Cu daruri aruncate peste propriul mers ...
Nu mi-am lăsat vreodată iubirea amanet
Cu plânsul nopții coborând în lume.
Doar poezia-n versu-i simplu și discret
Împărtășea tăcută dorul ascuns de lume.
Și uneori mai fug să nu-mi dai de urmă,
Chiar de odaia întomnită miroase a gutui.
Un plug vechi de piatră încă mai scurmă
Într-un pământ uitat, al nu știu cui...
Am descoperit poezia de când ascultam glasul râului peste pietrele demult tăcute...
Am simțit-o cu adevărat prin plimbările adolescentine prin pădurile eminesciene, lângă izvor și de-atunci o trăiesc mereu... a devenit un fel de viață și doar în universul ei mă simt întreagă.
Din anul 2009 fac parte din Cenaclul ”George Topîrceanu” din Sibiu și postez lunar din creațiile mele în Revista ”Rapsodia”, alături de alți creatori de frumos din țară și străinătate.
Scrieri personale:
- ”Jurnalul unei metafore” - Ed. Arhipart - Iași- 2010.
- ”Esențe de zbor” - Ed.Cenaclul de la Păltiniș - 2013.
- ”Dincolo de profan”- Ed,Salgo- Sibiu - 2015.
- ” Flăcări târzii ” - Ed Danimar Deva - 2015.