Poezii de Elena Mirca

și...eu am să te mint

respir zbaterea ceasurilor ce-aduc vina
ca o poveste în care corăbiile noastre nu acostează în portul vieții
ca un stâlp rostogolit în poiana parfumului tău,
zăpada arde sub tălpile goale
și o mireasă plânge toamna pe care nu o va gusta,
e groaza mea în fața anilor cu zgomote seci
în care clopotul rezonează cu bezna
un întuneric la sfârșit de rând,

ușile tremură
iar eu aștept sfârșitul zilelor din inimă
când îmi vei cuprinde părul cu viața ta mângâindu-mi soarta
și cântarea noastră îngânând primăvara,
hai să ne imaginăm nimbul pe care vom înainta
să zâmbim în nopțile
în care tu ai să-mi spui:
rază, vrei să mori pe viața mea?
și...eu am să te mint

în somnul meu

în somnul meu cerul s-a întors pe dos
stelele îmi cad în brațe
lacrimile nu le poate șterge nici o gumă
vina își oglindește mutra în rușine
tremură degetele precum viața uitată
în fundătura unui blestem
crucea atârnă sub inimă
pământ
și groază am descoperit
sunt cuiul din palmă
ființa cu două fețe
incrustată în pânze și iertări
iadul își proclamă autoritatea
Dumnezeu îmi dă nuanță nouă

îți imaginezi

mi-am creat anotimpul într-un spațiu virgin
când rosturile începuseră să se oglindească în raiul din oglinda ta
cosașii se străduiau asudați pe pajiștea visului
sub căldura respirației tale ca sânii copți
granița limpedelui pe conturul dimineților
înmiresmat în fraze amurgite
te-au adâncit până la limita
în care
se dezleagă zborurile
îți imaginezi orgasmul
cu majuscule? 

și moartea poate deveni o curvă

și cum se întinde salcia peste gardul zilei
mă zbat sub umbre fără culoare
cu un picior în ieri
unde pecetea trecerii e ca o condică roșie pe butucul sălbăticit
iar frunzele din grădina edenului le smulge soarta
trâmbițând plata izgonirii din palatul luminii
strigă păcatele celor ce și-au pierdut suflarea sub mine
țipetele de la colțul patului
căderea în beția supraviețuirii
învățând să țin balanța pe muchie de cuțit
și te strâng sub sprâncene în prima etapă a cunoașterii
teoria seducerii
când degetul erect te face rob
și se face cald prin toate colțurile conștiinței
răsuflarea își pierde freamătul
pipăind platforma sinuciderii
doar cât să-ți pierzi capul
deasupra celei care îți promite o lume de plăceri
într-un iad al simțurilor
și moartea poate deveni o curvă,
s-o plătim înainte de…

să nu închizi ușa...

o foaie albă
c-un trandafir în colț, îmi flutură prin cap
erai la masa la care număram firimiturile risipite
strânse în poala clipei după care devenisem dependenți
aș fi dorit să trag pe nări aroma ce-mi trezea foamea de lup
să mă agăț de acea secundă în care ochii tăi scânteiau
precum stelele eșuate pe pervaz
iar credința pierdută în fumul candelei
să se aprindă sub toiagul nopților arse de singurătate,
nu-mi interzice plimbările în tranșeele nebuniei,
aseară mi-au ars degetele la sfârșitul gardului,
satul își plângea pompierii adormiți în visul femeii
care incendia biserica legământului,
nu te abate de înțelesuri prin rândurile sorții
si nu ghici în palma morții
am înțeles:
picătura rămasă pe coasa umedă
e ultima zvâcnire cu care inimile se vor pălmui
între orgoliu și disperarea
de a ne iubi și dincolo de noi
să nu închizi ușa...

ne mințeam

ne mințeam că urcam scări pe-o dungă albă și întunericul nu mușca din picior
ne mințeam că nu aveam nimic de a face cu sentimentalismul
viața părea doar o trecere dintr-o stare în alta
iar emoția era doar o înțepătură în ochi
ne mințeam că ceasul exista numai pentru a ne trezi atunci când
era momentul să prindem fluturii în eden
alintați în spațiul umbrit de doi zarzări
ne mințeam că nimeni nu se spânzura de creanga din nuc
iar moartea nu e decât o cerșetoare a veșniciei
ne mințeam că Tatăl e plecat de acasă într-o călătorie
iar noi ca niște copii obraznici ne plimbam cu vaporul
între cer și pământ
ne mințeam că acel ,,ikhou van jou,,(eu te iubesc)
era holograma inimilor.

nu ești primul și nici ultimul

am rămas în acea parte a orașului în care troleibuzele sunt împinse din urmă
tu te acomodezi în unghiul de unde rubrica ta cu fețe vesele îmi aprinde explozii de mânie în ochi
pe betonul clădirilor deja ți-ai înfumurat muierea sub un creion al psihicului

a înghețat orașul
tu te supui fanteziei unui sex oral cărând pereți în spate

eu nu știu decât să împing cadavrele spre morgă
nu ești primul și nici ultimul…

hai că nu ești ultima muiere spânzurată în sentimentalism

te-am dezbrăcat în piața unirii
erai plină de inhibiții
nesiguranța îți strângea umerii
și te încâlceai în fiecare rând de gramatică
slabă, nedecisă,
nu aveai nici o rezistență
fără să te pricepi măcar să-mi bagi bețe în roate
doar ai scuturat din sprâncene ca o prostituată
ce își vindea podoaba cu un țel anume
te-am strâns între picioare
așa cum aduni insulele înghițite de o mare a indiferenței
până ți-ai regăsit oftatul, balanța
și dorința de a stăpâni un bărbat
și ai mânat vremurile una peste alta
coborând universurile
într-o arcă de frumos
ei, am rămas nebunul fără șapcă
cel care a dezbrăcat o antarctică
sub văzul lunii
ce bine, că a înghețat doar timpul…

si… ce o am eu cu morții...

Trei pași ai numărat de lângă canapea și întunericul se lovi de țigara aprinsă
îmi spui să îți las cămașa, deja te văd cum ai trage în nări mirosul țâțelor zbenguite de sub ea, muști chiștocul... foamea asta înnebunitoare îți încordează maxilarele că îți freci furios bărbia...fiara din tine rânjește colții cu un surâs sălbatic
provocarea respiră între nasturii descheiați lent, lent, ce îți dăruie câte o mișcare ca să sorbi din nud, o umbră de coapsă ... ura nerăbdării arde mai rău ca votca prin gâtlej
lumina lunecă printre sfârcuri cu focul ochilor scuturând gura, electrocutând nervii, simțurile... pe vârful limbii se naște înjurătura nu departe de torturile izbucnite în minte, îți uzi buzele sub ordinul impulsului, ochii mușcă din gleznă, între picioare ai omori tot batalionul de muieri din centru până la rașcanovca însă...
îmi duc degetul în gură și îl strâng cu putere între dinți
pentru cei care mă urăsc, v-am trecut pe sub mine înădușind urletul de pântecul blestemului

nuștiu ce o am eu cu morții...

Mă pictez nud

așa cum mă cuprind ochii tăi
înflorind vârful creionului
într-o trăire vie
așa cum aș desena cu buzele tale
presând curbele trupului
cum mă vezi
gura ta în gura mea
gâtul subțire înfiorat de degetul erect
umerii ce se deschid cu parfumul spre tine
accentuez cu presiune sânii pârguiți
coapsele transpirate
visez vârful limbii într-o apăsare
coborând de pe pulpe spre gleznă
înconjurând
încercuind printr-o atingere
așa cum buzele se pleacă

la o gură de intimitate
spre streașina izvorului.