Poezii de Flora Mărgărit Stănescu

Un arcuș de raze-albastre

Iată că din nou mă-ndeamnă
muzica a scrie versuri,
când prin ramuri se strecoară
raze pictând arabescuri.
Un arcuș de raze-albastre
se avântă printre note,
iar pe-un portativ o fată
dănțuiește-n piruiete.

Către-un do-major și sobru
grațioasă se apleacă,
ia sfioasă trandafirul
lăsat pe pian, pe-o clapă.
Este-o muzică-n surdină
ce în inimă-i pătrunde,
dansatoarea-i o divină,
muzica din astre vine.

Un bătrân privea pe cale

Spune, spune moș bătrân,
ce te uiți în lungul drum
și pe drum și pe cărare
și-n piept inima te doare.

Mă uit taică de-oi vedea
pe băiat sau fata mea,
că pe masă-acuma stă
nemișcată baba mea.

De dor s-a uscat sărmana
și-a plecat la ceruri Stana,
m-a lăsat sărac și singur
bântuit de dor și gânduri.

Oameni buni de i-o-ți vedea
să se-ntoarcă-acasă aș vrea,
casa-i cam dărăpănată
și trebuie reparată.

Au plecat printre străni
da-i mai rău ca-n mărăcini.
Au ieșit tineri pe poartă,
s-o-ntoarce cărunți o dată.

Pe poatr-o fi lacătul
or ști c-am dat sufletul,
cu lacrimi de dorul lor,
pentru fată și fecior.

S-au dus să le fie bine
n-au mai ascultat de nimeni,
de-or veni iar prin grădini,
or fi numai mărăcini.

Nu-i în lume ca acasă
nici om bun să te primească,
n-ai nici casă, n-ai nici masă
și de toți dorul te-apasă.

Că nu e dor mai fierbinte
ca dorul de la părinte,
mă arde și mă doboară,
nu mai ies în primăvară.

De-ar veni c-o lumânare
măcar când e sărbătoare,
să le spuneți oameni buni
că n-am murit de bătrâni.

Doar o gară

Am stat un timp în gara-n care
de mult nu mai oprește nici un tren,
am obosit de-atâta așteptare,
sunt cântec monoton, fără refren.

Îmi fac speranțe azi, mâine le pierd
nu știu ce-mi mai rezervă soarta,
aș vrea întreaga fire s-o dezmierd,
să mă împart în patru zări, de-odată.

Ca într-un vis să zbor până la astre,
să le cuprind cu brațele-amândouă
și un gând bun planetei mele-albastre,
c-am să revin cândva, într-o viață nouă.

Fluviul de foc

La o răspântieîntimp,
amîntâlnit un fluviu.
Oameni haini îi secaseră apele,
timpul însuşi, uscase albia sărăcită.
Mi-am cufundat mâna însetată,
în nisipul fin al prundului.
N-aveam lacrimi să-mi plâng setea,
dar arşiţa privirilor mele,
a cuprins albia,
stârnind un fluviu de foc,
pornitsă-şistingămânia,
în sarea adormită a mării,
tot la o răspântie de timp.

Ooră

Dăruieşte-ţi o oră pe zi,
de vacanţă,
lasă-ţisufletulsăzboare
sprenecuprins,
punegîndurilor un liman decent,
nuprivicumînieînurmă.
Îngăduie-i pe toţişi pe tine,
binecuvânteazăclipa de nesomn,
ea este cuadevarat ...viaţă .


Urare de sărbători

Din inima Bărăganului,
la sfârşitul anului,
fii din fiii neamului,
vă urăm de sărbători,
să aveţi la muncă spor,
şi copii de ajutor.
Să vă fie casa...casă,
cu tot ce-i mai bun pe masă,
vinul bun să nu lipsească,
nicicei ce-au sămoştenească,
obiceiuldinstrăbuni,
ei, nepoţiidragişibuni.
Anul Nou ce-n poartă bate,
să v-ajute, s-aveţi parte,
bucurii şi sănătate,
toate vi le doresc eu,
de dat...numai Dumnezeu.