UN ULTIM ROMANTIC

Tu suflet care tremuri în taina nopții albastre
De n-ai fi fost tu,nici eu nu existam,
Te-am căutat o viață, acolo printre astre,
Numai cu tine noaptea plângeam și te visam.

Străbat întreg pământul, cuprins de al tău dor
Străjer îmi este vântul în spate simt fior
La fel și îmbrățișarea, să-ți simt întregul trup

Nu mai știu în ce parte aș mai putea să fug.

Esența vieții însă -și, împerechează lumea,
Destinul cel pierdut acum ni s-a unit
Și dacă te voi pierde a cui e oare vina?
Când după tine o viață mereu am chinuit.

Am amintiri plăcute, sunt cred un visător,
Sunt ultimul romantic ce mai visează încă,
Eu știu că -n viața asta totul e trecător
Dar voi rămâne același romantic, dur ca și o stâncă.

Tu...ia-mă iar în brațe, dă-mi un sărut fierbinte,
Să îmi străpungă noaptea întregul corp aș vrea
Sunt prea departe încă, dar tu -mi exiști în.minte
Fără tine viața îmi este foarte grea.

Dă -mi mâna și vino să străbatem infinitul,
Să rămânem undeva pierduți de negăsit
Adormi pe brațul meu,azi nu vine sfârșitul
Și îmbrățișează acest ultim romantic fericit.


ULTIMUL ANOTIMP

El singuratic anotimp
Ce doarme-n lacuri de argint,
De-acolo zboară des cocorii,
Spre un ținut uitat de timp.

Pe unde-i feriga-nverzită,
De... picăturile de amar
Te rog să mai rămâi o clipă,
Privește-mi chipul de cleștar

Ca o liană printre arbori,
Te strecori încet, încet
Iar frunzele-ți pline de lauri,
Vorbesc în șoapte de poet

Și-n pânza nopților albastre,
Să -mi fii mereu al meu destin...
De îmi găsești un loc... sub astre,
Să mi-l păstrezi, că am să vin.

Și de treci iute peste plaiuri,
Rămâi mereu fără cuvânt,
Tu...anotimp al toamnei mele,
Ești ultimul pe acest pământ.


VÂSLAȘUL

Cu brațul.obosit vâslea,
Că marea....era,mare.
În gând doar peștele avea,
Și o simplă întrebare:
Năvodul dacă îl arunc,
Cum am să-l scot afara?
Că pestele va fi curând,
Nu pradă ci...povară!
Apoi cu forță aruncă
Năvodul, peste mare,
Și liniștit își încercă
Cuțitul dacă taie....

Deodată barca sa gemea
De atâta greutate.
Pescarul abia de mai vâslea,
Furtuna-i prea aproape;
Nici ploaia nu la ocolit,
Stropi mari cădeau în barcă
A înțeles că nu-i primit
Și marea îl vrea drept plată
Vâslea bătrânul fără rost
Căci barca nu-l ascultă,
Și parcă e mai greu Năvod
Iar marea îl inundă...

Era pierdut știa bătrânul
La țărm n -avea cum să ajungă
Și atunci s-a resemnat ca Sfântul
Și -a zis: o Doamne...!
A închis ochii și se ruga,
Rostea o rugăciune....
Plutea pe întinsă mare
Știa că se va îneca,
Vâslea cu disperare...

Iată, deodată norii au dispărut,
Și barca... plutește,
VÂSLAȘUL, cruce și-a făcut
Năvodul avea peste....

Motto

Cu Dumnezeu de ești în gând,
Poți să vâslești în mare
Cu el fă astăzi legământ
Și veșnic vei fi tare..


FRUMOASA MEA CU OCHII VERZI.

Așteaptă -mă, vreau să te țin în brațe,
Mi-e teamă și să te pierd n-aș vrea
Sunt lepădat de visuri și speranțe,
Și-n tine cred pe veci, iubita mea.

Din nori picătura de ploaie mă apasă,
Din malul prea abrupt, doar valul mării m-a lovit,
Destinul mă frământă și parcă nici nu-i pasă,
Dacă străbat ținut uscat și dezgolit.

Mi-e trupul obosit și clipa veșnicie,
Încerc zadarnic în minte ca să te păstrez.
Tu, soarbe-mi din petale de flori și iasomie,
Și joacă-te cu mine prin somn să te visez..

Ce-i focul fără foc?Ce sunt eu fără tine?
Doar pescărușii bat din aripă în gol.
Tot cerul e albastru iar plaja e pustie,
Tu te ascunzi în zare, departe după nor.

Tresar și știu că va veni clipa despărțirii,
Arunc cu pâine-n mare,ce drag mi-e a privi,
Pescărușii ce-aduc în cioc lacrimile mării
Iar fața -mi umezită ...pe loc întineri.

Tăcerea-i prea profundă, tu călător... îți place?
Întoarce o privire și spune-mi tot ce vezi...
O fi zarea albastră un cântec pentru pace?
Sau e frumoasa mea din vis...cu ochii verzi.!


BIBLIOTECA

Cu multă sudoare,prea trist și obosit,
Scriam o scrisoare de bine venit...
Nu prea era bine,stăteam prea târziu,
Doar cartea-i de vină că nu pot și scriu
Simțeam doar tristețe în sufletul meu,
La anii tinereții visam mereu;
Știam că e cartea ce va triumfa,
Că biblioteca vă fi casa mea
Că orice cuvânt din mine răsare,
Ce simplă -i o carte,dar câtă sudoare?
În bibliotecă aș vrea să rămână
Pe rafturi ascunsă un secol,o lună,
Să râdă în soare cu....strofă mea...
Și apoi cu răbdare să -mi schimbe foaia.
Destinul e crud,chiar de dispare,
Cu o singură carte,nu faci sărbătoare,
Și praful pe carte s-așterne, prea des
Rândurile mele străbat univers...