DATINĂ

La cumpăna stelelor,

Luna va fi aceeași,

fată morgană

la sosirea părinților mei!

O, și totul se va schimba

în cetate,

un ram al ramurii de tei!

APOTEOZE

În copilărie în răgazul rămas

dintre spațiile verzi ale șotroanelor

răstignite pe străzile Europei

căptușite cu piele de bivol

construiam stelare corăbii

mult mai sofisticate

și mai îndrăznețe ca cea a lui Noe.

Îmi umpleam buzunarele băiețești

în fiecare zi

cu cioburi pestrițe de stele

pândind ore în șir slăvile doar,

doar s-o ivi pe fața colțată a mării

oglinda cerului chihlimbariu

neatins de fulgere și furtună

să pot împinge universul

mai departe cu inima!

Acum,când încerc să trec

vârsta încărunțită a altui anotimp

alerg nădușind printre turnuri

căutând cu palmele închipuite apoteoze!...

SERENADĂ CU PARFUM DE VORONEȚ

L-am visat de-un veac pe Machiavelli

(un catâr cu dinți de lapte)

contemporan cu Bonaparte

priponindu-mi cerul verii

din grădina cu brocarturi,

de-au turbat de spaimă jderii,

clampa ușii și năierii

vinovați de spuza mării

din pricina nemișcării

melancolici plopii tineri

din ograda Sfintei Vineri

au ieșit grăbiți în stradă

încântați nevoie mare

c-au ieșit iar fără soț

ne-au cântat o serenadă

cu parfum de Voroneț!...

STÂND DE VORBĂ

DESPRE UNA SAU ALTA

Cu ochiul mărit a mirare

văd pe cer cum zboară Măiastra!

Lacrima mamei mă strigă

prin văzduh de acasă.

Eu însă zăbovesc, zăbovesc:

rătăcesc prin peșteri căptușite

cu nemaivăzute smaralde.

Stau de vorbă cu vântul, cu stelele,

cu rădăcinile, cu salamandrele

despre una sau alta,

despre așa și pe dincolo

despre câte și mai câte

până m-apucă zorile:

ciocârlia amețită de cântece!

Tiptil mă furișez pe urmele Ielelor

din tălpi și până-n creștet

numai mireasmă și numai descântece!

Mă gândesc tată la cuvintele tale înfiorându-mă

și pulsul îmi bate totuși normal

amiaza de-acum i-atât de înaltă și dulce

privesc universul cu ochii deschiși

și mi se face dor de Împăratul Neculce!

Vino tată să mai discutăm împreună

ce se întâmplă acolo, în univers,

la noi pe pământ!

Zău că-mi vine să cred că tu ai fi putut fi

cel mai cumsecade înțelept Herodot

purtând în spate toate grijile și speranțele lumii!

SINGURĂ

Tristă

și singură

numai

cu fulgerul

Lunii

strâns

într-un mănunchi;

la fereastră

vântul

se roagă

în genunchi!

O LIRĂ ÎMI RESPIRĂ SUFLETUL

O liră

îmi respiră

sufletul

și tu Heraclit

fericitule,

aprinzi torțe

din umerii mei

deasupra

lacom un nimb!

ÎMPOVĂRATĂ DE SINGURĂTATE

Sângele meu

dăruit migrației sevelor

prin văzduhul miresmelor,

împovărată de singurătate

exist pururea flacără,

purpură cutremurată

de căderea unei picături de aur

la ceasul

când ciocârliile

își primenesc sufletul

râvnit de roua grădinilor și pădurilor

de stejari și mesteceni!

IZBIND PĂMÂNTUL CU ARIPA

De ciudate vezuvii

de frunze

am fost bântuită.

Vechi colinde

s-au prelins

peste muchii de piatră

cu cerul deasupra

deschis:

convoi de albastre corăbii,

rămășițe de oase vulcanice.

O dâră de nori,

fulgerul izbind

pământul cu aripa!

FLACĂRĂ VINOVATĂ

Tăcerea cuvântului

meu vinovat

țipă și-acum

în univers

subjugând întunericul,

marmora, floarea,

sângele nostru

etern!

EU AUZEAM

Eu auzeam cum clocotea amurgul:

semnul de piatră vinovat

raza din chip

de-atâta îndrăzneală rugul

devenise otrava lutului înmiresmat!

Prea de tânără

mi-au albit tâmplele,

poezia: vifor neînfrânt!

 

REALITATEA CUVINTELOR

În fiecare zi tată când mă gândesc

la realitatea cuvintelor

îmi vine să te asemăn

cu un alt înțelept Herodot

purtând în spate toate grijile lumii,

toate căințele, toate speranțele și bucuriile.

Tinerețea mea tată a izbucnit,

descătușată aripă râvnind slăvile

de lângă Vârful cu Dor

aproape de triunghiul cocorilor!

-Prea de tânără te-ai înhăitat cu himerele,

îmi spuneai atingând cu degetul Calea Lactee

dinspre care mă vedeai alergând!

-N-ai să poți descoperi niciodată

inima Stelei Canope într-o gură de flaut doinind,

n-ai să poți, nu, n-ai să poți!

În urma Ta a început să suspine pădurea

vai,(ce miracol!) sub ochii noștri

în palmele călăului a înmugurit

dintr-o dată securea!