Pe acorduri ruginite de chitară
Pe acorduri ruginite de chitară,
În eterul unei lumi de primăvară,
Te aştept, iubito, să mă-mbălsămezi,
Înflorindu-mă în ochii tăi – livezi.
Şi greierii-şi fac locuinţă-n cortul meu,
Cu o verandă care duce-n ochiul greu,
Ce mă priveşte, ce priveşte câte sunt...
Tu lasă-mă să fiu drum de pământ.
Poate liniştea este o taină-a firii,
Ce se îndură de absenţa omenirii,
De la priveghiul păsării pe câte-un ram,
Uitându-se în ochii mei ca printr-un geam.
Am să îţi cânt acest colaj înfrigurat,
În timp ce pasărea din tine a zburat
La mine-n piept iubirea ta – cămară –,
La mine-n gând e pielea ta amară.
Nu ştiu să număr ierni, s-adun cu azi,
Din păsările toate ai să cazi,
Nu ştiu să-ţi fiu infam deznodământ
Şi mă dezleg de tine-n legământ.
Ghirlande de stuf pe gâtul subţire
Grâul de aur se-nchină pe mirişti,
Solemne stau berze cu gâtul beteag,
Din arce de sânger descind numai linişti,
Ce soare de-aramă le face drumeag.
O lişiţă-n zare îşi cheamă limanul,
Mlădiţe se-adună să-i facă zăplaz,
Din râpa adâncă, eu şi cormoranul
Ne pierdem în urme, spre-al mării talaz.
Şi grindul se-ntinde robust pe rapane
Uitate, cojite, sub soare – uluci –
Doar pasul meu sapă spre plajă pogoane,
Sub zboruri confuze de dropii năluci.
Adie frivol o briză marină,
Spre mlaştini băltind în arsura de vară,
Cu papură deasă şi frunza velină,
Aşteaptă-n nestare o cină de seară,
Sub stele, ce rupte din cer, fir cu fir,
Sticlesc peste luciul de ape-n tremol – ,
Nămol afânat de stuf în delir,
Năluca de dropii îl trece domol.
Din fălci de lumină, dinspre miazăzi,
Răsar zorii limpezi, roşii ca para,
Şi-un murmur terestru, venind din câmpii,
Se luptă-n arpegii, gonind primăvara.
Stau stană de piatră, cu palmele-n rugă,
Pe scara de aur să urc în sfinţire;
Egreta, prin baltă, răpune din fugă,
Ghirlande de stuf pe gâtul subţire.
Şi poate că cerul mi-ar sta ca altar,
Rostindu-mi etern cuvânt din cuvânt;
Eu totuşi rămân al deltei vlăstar,
Căci iată cum raiul e-aici, pe pământ!
În penitenţă
Se lasă asfinţitul peste mine,
Aşa cum norii lasă umbra lor
Pe geana de lumină, care vine
Din genele şi ochii tuturor.
Prin geamul ferestruicii,-o adiere,
Ce îmi goneşte părul despletit,
Pe genele-n repaos, – o tăcere,
Şezând pe-un umăr care-a amorţit.
Nu sunt o diligenţă pentru nimeni,
Nu mă mai întrebaţi de unde vin
Şi nici unde mă-ndrept! Eu, de asemeni,
Nici nu mă-nalţ, dar nici nu mă înclin.
Degeaba scriu poverilor de bine,
Degeaba mă ascund într-un decor,
Se pare că lumina mea se ţine
De-un om, ţinut în palma lumilor.
În geam îmi bate răsăritul rece,
Pe umăr, – semnătura zilei noi,
Pe linia din palmă parcă trece
Lumina lumilor, din doi în doi.
Rutină de toamnă
Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.
Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde, -n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.
Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.
Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.
Tantrice – Intenţii obscure
Îmi procesează gȃndirea intenţii obscure
Aş şti că aşa sunt mult mai intensă
În somn mă ȋntorc şi zȃmbesc ȋn suspect
Prefer să m-arunc ȋntr-un vis neuronic
Deşi un coşmar e mult mai grotesc
Decȃt pielea de zimbru cu creştet bubonic
Nu ştiu ȋncă drumul spre ochiul tău prost
Deşi mă ȋntreb unde-ţi bate tic-tac-ul
Mă strȃngi de o coapsă ȋn chingă de zmeu
Îmi rupi din sprȃnceană ȋntrebări cu "de ce"
Şi vreau să-nţeleg dacă tu şi cu... eu
Vreau, dar mai mult aştept suc de zeu
Odată erai pitit sub lumină
Acum te descoperi ca umbra din geam
Nu am cum să-ntreb dacă sunt o păpuşă
Cu ochii de lut şi care aşteaptă
O zi ce mă leagă de mȃinile tale
Un an ce mă scuipă ȋn ochi cu noroi
Un veac care trece cu tȃmplele goale
Privind ȋnainte, privind ȋnapoi.