Poezii de Liliana Popa

Bunicului, strabunicului, stra - strabunicului meu....

Prin fata casei mele siruri de strabuni
Marsaluiesc cu mine, tradati spre alte lumi.
La Cumidava in ziduri au pastrat
Onoarea si mindria veac de veac.
In virf de stinca catuse au scuturat.
In fiecare zi, in fiecare noapte
Se odihnesc o cilpa pe filele din carte.
Pe crucile din cimitir

Ce-au prins a mirosi a mir.
E ceata in Romania, in Balcani,
Confuze drumuri, cararile spre bani.
Am atita maruntis prin buzunare,
Ca pot sa imbogatesc pe fiecare.
Dar nu mai pot sa intru in cetate.
Ci doar sa arunc monezi in fintinile sacre.
Se inalta fluturi din altar
In catedrala mea cu mir si har.

La mine, la Rîșnov

Mai jos, sub cetate
La mine, la Rășnov, mai jos, sub cetate
Și timpul se oprește pe o filă de o carte.
La mine, la Rășnov, mai jos, sub cetate
Și luna coboră în raze pe o carte,
Crengi poleiește cu aur si argint
Petale de floare în cînt și alint.
La mine, la Rîșnov, mai jos, sub cetate
Și gîndurile cad în cruce pe o carte.
La mine, la Rîșnov, mai jos, sub cetate
Poetul adună tăceri într - o carte.
Sub cerul înalt, cu albe fuioare,
Pe dealuri, cu roua în picioare.

Autumnală

Iubirea mea culcată în iarbă,
Chiar solitară se dezmiardă.
Sub stropi de rouă tulburată
Se regăsește îngândurată.
Peste covorul arămiu, autumnal
Răstălmăcit, tot răscolit de vânt,
Ascultă uvertura ploii ca semnal
Și aleargă tot la tine în cuvânt.

Așteptind absurdul

Liniștea adoarme pe luciul apei.
Coboară din cer neștiută
Să nu tulbure sărutul
Oprit la poarta minții.
Stelele clipesc a uimire
Și surd e valul lunii.
Fluturi de seară,
Dansează printre florile de tei
Plutind spre moartea din zori.
Mă cufund în noapte
Ca într-o ie de borangic.
Mă cufund în ochii tăi
Să  ascult toate poveștile începutului.
Așteptînd absurdul
De teama unui nou burlesc.

Neîmblânzit

Spiritul meu gonește în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaș e la lupta lui Hector cu Ahile
Și numără coifuri pe stîncă, la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculț prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor așteptând dimineața
Se spală cu rouă așternînd ......
La Masala adoarme între aripi de vultur
Prea tîrziu să salveze și ultimul flutur
Și-ar vrea pe fruntea lor să așeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate totul e doar o poveste,
Și doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume !

Albastre

De pe crestele albastre coboară seara,
Să-mi rotunjească umerii de piatră
Şi braţele şi vina neiertată,
De prin păduri se aude  iar vioara
Şi vîntul ce aleargă prin corzile natră.
De pe crestele albastre coboară şi noaptea
Pe genunchii mei să își facă culcuş
Şi vîntul adoarme pe creanga arcuş
Şipicură în cînturi şi şoapta....
Pe genele mele albastre adorm
Poveşti nepereche, neştiute, rătăcite.
Culese de pe străzile înguste, din dom
Ce seara, în amurg, tot se aud şoptite.
Dimineaţa, din ceaţa uşoară, din clar - obscur,
Lumina de jur - împrejur
Ne înconjoară....
Se înălţâ din abur de munte spre înalt, nefirească,
Şi îmi lasă o floare de colţ pe tîmpla mea albastră.
Bușteni

Ce se ascunde sub armură
Tot mai privesc în ochii tăi sălbăticiți, de mură
Dar nu mai pot razbate să înțeleg ce se ascunde sub armură.
Un monstru devorant ce trupul meu îl fură
Schimbând sărutul în arsură.
Am devenit cenușa cea mai pură,
Legendă vie într-o sculptură
Cu lacrimi calde din descântătură
Pecete așternută intr-0 pictură.
Mă fericești cu versuri cadențând măsura,
Cu florile uitate în trasura,
M-am afundat tot mai adânc în visul tău, dublură
Cu visul suspendat, prins la încheieturăENCONTRE
.
Hem de trobar-nos en els núvols
No cal equipatge
No has de mirar ja cap avall
No et preocupes, no t’ensopegaràs.
Oblida’t de quan parlem, el meu núvol ha canviat de forma
I el teu núvol reposa al cim d’una muntanya.
Els pensaments s’agiten davant de la mentida,
Es tornen la pedra de les paraules
Que ja no retornen a la terra.
Sempre m’ha abellit comptar les estrelles
Per entrar al país sense fronteres, sense mentides
I encendre amb el meu pensament la llum crua.

ÎNTÂLNIRE

Hai să ne întâlnim printre nori
Nu e nevoie de bagaj
Nu trebuie sa te mai uiți în jos
N-ai grijă, n-o să te împiedici.
Uite de cînd vorbim, norul meu și-a schimbat forma
Iar norul tău se odihnește pe fruntea unui munte.
Gândurile se mai zbuciumă în fața minciunii,
Devin piatra cuvintelor
Ce nu se mai întorc pe pămînt.
Întotdeauna mi-am dorit să număr stelele
Să intru în ținutul fără hotare, fără minciună
Și să aprind cu gîndul meu lumină crudă.

Așteptind absurdul

Liniștea adoarme pe luciul apei.
Coboară din cer neștiută
Să nu tulbure sărutul
Oprit la poarta minții.
Stelele clipesc a uimire
Și surd e valul lunii.
Fluturi de seară,
Dansează printre florile de tei
Plutind spre moartea din zori.
Mă cufund în noapte
Ca într-o ie de borangic.
Mă cufund în ochii tăi
Să  ascult toate poveștile începutului.
Așteptînd absurdul
De teama unui nou burlesc.

Neîmblânzit

Spiritul meu gonește în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaș e la lupta lui Hector cu Ahile
Și numără coifuri pe stîncă, la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculț prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor așteptând dimineața
Se spală cu rouă așternînd ......
La Masala adoarme între aripi de vultur
Prea tîrziu să salveze și ultimul flutur
Și-ar vrea pe fruntea lor să așeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate totul e doar o poveste,
Și doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume !

Albastre

De pe crestele albastre coboară seara,
Să-mi rotunjească umerii de piatră
Şi braţele şi vina neiertată,
De prin păduri se aude  iar vioara
Şi vîntul ce aleargă prin corzile natră.
De pe crestele albastre coboară şi noaptea
Pe genunchii mei să își facă culcuş
Şi vîntul adoarme pe creanga arcuş
Şipicură în cînturi şi şoapta....
Pe genele mele albastre adorm
Poveşti nepereche, neştiute, rătăcite.
Culese de pe străzile înguste, din dom
Ce seara, în amurg, tot se aud şoptite.
Dimineaţa, din ceaţa uşoară, din clar - obscur,
Lumina de jur - împrejur
Ne înconjoară....
Se înălţâ din abur de munte spre înalt, nefirească,
Şi îmi lasă o floare de colţ pe tîmpla mea albastră.
Bușteni
....


Cînd a fost începutul

Cînd a începutul sfârşitul,
M-am îmbolnăvit în timp
Secundele au devenit fulgere,
Bucurii, urme de paşi, locuri
Şi un brîu împletit de emoţii....
Nimic nu mai e alb
Nimic nu mai e albastru
Nimic nu mai e la fel.
Am schimbat fiecare ban
Pe gîndurile
Ce au prins contur.
Nu-mi mai mîngîia încheietura mîinii.
Acum e lujer de floare.
Şi ochii şi gura
Genunchii şi părul,
Le-ai respirat
Şi au rămas acolo.


Cuvintele aruncate mă trezesc


O stea îmi face semne cu lumina
Noaptea se scurge în pădure
Petale albe alunecă în cărare...
Și ale plopilor frunze prind contur
În ritmul vîntului de seară.
O boală dulce îmi pătrunde în inimă,
În toate celule și se înmulțește în uitare (visare)
După ploile lungi de primăvară.
Cuvintele mă mîngîie, mă năpădesc
Cad în clepsidră, încolțesc.
Ziua îți citesc gîndurile
Tu îmi citești buzele
Iar noaptea cuvintele aruncate mă trezesc
Și le găsesc în lacrima cuvîntului.
E între noi o iubire
O întrebare fără răspuns
Neîncepută, neștiută, nerostită......

Evadare

Lumea reală e artificială
Am trecut de infern prin porţile lui Rodin,
Culegând "Les fleurs du mal".
Am depăşit porţile lui Gibertti
Şi nu am ajuns în Paradis.
Între Dom şi Baptisterul Sfântului Ioan,
Prin perspectiva lui Brunelleschi
Dimnesiunile se schimbă.
Am primit "Sărutul" "Gânditorului",
Ca o "Danaidă" .
In "Primăvara eternă" ,"Fiul risipitor",
"Cele trei umbre",
"Burghezii din Calais" au adus "Durere".
Am evadat din propriul univers.
Între lumină şi culoarea culturii
Ideile prind contur,
Pe Calea robilor
Arhetipurile creează un memento mori.
Am evadat din propriul univers
Ş i am creat un altul.


Tu rătăceşti pădure
Iar eu devin pădure.
Sînt muşchiul verde,
Verdele verde
Ce acoperă stănca,
Ce mă îmbracă, seara.
Verdele verde
Ce-ţi ocroteşte nordul.
Sînt amintire pe coama unui cal
Îndrăgostit de verdele nemărginit.
Sînt veveriţă, privighetoare, mierlă
Ce cîntă verde jnepenilor calzi.
În alte vieţi am fost pădure,
Sau stîncă, muşchi, jnepeniş, izvor,
Acum sînt fir de iarbă îndrăgostit
De talpa vîntului de primăvară ....
Dacă le scoţi din pădure
Vor deveni caii pe coama cărora
Ai zburat prin aer.
Şi oricît ai încerca
Să prinzi din urmă o amintire
Ea se va ascunde la mine în pădure,
Sau va pleca uşor pe drumul făr de cai,
Acolo unde doar ropotul lor se mai aude.