Dă-ne timp de pocăință

Frunză verde mărăcine

Astăzi vin Doamne, la Tine,

Cu amar și grea durere,

Căci în suflet n-am putere.

Totu-n jur s-a tulburat

Parcă mintea mi-a zburat,

Zilele mi-s reci și terne

Neputința se așterne.

Focu-i stins în a mea vatră

În piept inima-i de piatră,

Crucea mi-este trasă-n jos,

Am uitat ce-i de folos.

 

Uite așa cădem pe rând

Pustiți în crez și gând,

Tot mai singuri și bolnavi,

Arvuniți la draci ca sclavi

Sau atrași de lifte hoațe,

Oricând gata să ne-nhațe,

Ce ne spun a lor minciună

Să uităm legea străbună.

Dă-ne Doamne, chibzuință

Să trăim după cuviință,

Nu proscrisi și-n rău căliți,

Ci ca îngerii, sfințiți.

Înfăşurată-n gânduri

 

E frig şi plouă peste sat,

Iar vântul suieră nervos,

Nu simt că-ncet s-a înserat

Şi nici că timpu-i duşmănos.

Tot caut Doamne, alinare

Dorind să scap de negru scrum,

Dar nu găsesc, căci fiecare

Se îngrijeşte de-al său drum.

Şi plâng înfăşurată-n gânduri

Pustie-n suflet şi stingheră,

Ispita m-asaltează-n valuri

Purtând aripă de himeră.

 

Simţind că sufletul mi-e rană

Încep să-l strig pe Tatăl meu,

Nu vreau la rău să îi fiu hrană,

Dar simt că-mi este tot mai greu.

O, Doamne, fii mereu cu mine,

Căci văd puterea că-mi slăbește,

Ajută-mi azi, căci poate mâine

Voi fi doar gând ce rătăcește.

 

Tu steluţă, soră bună…

Tu steluţă, soră bună

Dă-mi o rază din cunună,

Cât un fir de borangic

Să-mi aflu de-un ibovnic.

Vezi cum clipa trece iute,

Iară vremea rea asmute

Baba-iarnă să-mi îngheţe

Doruri, vrere, frumuseţe.

Dar eu vreau încă o noapte

Să-i ofer tainice şoapte,

Mângâiere interzisă,

Dragoste pe buze scrisă.

Dă-mi o clipă de-ncântare,

Să port focuri în suflare,

Pe-al meu braţ, puiul să-l culc

Şi să-i spun versuri cu tâlc.

În visare să-i pătrund

Al meu dor să îl ascund,

Să-l simt cald şi înrobit

Să mă satur de iubit.

Iar când zorii ori să vină

Tu să-mi dai iubirea-n mână,

Pe cămaşă să i-o pun

Să mă vrea ca un nebun.

La răscrucea zilei de mâine 

 

Aud din adânc un strigăt de dor

E sufletul meu ce vrea să trăiască,

Însă am uitat să iubesc și să zbor,

Trupul mi-l simt uscat ca o iască.

Doar  clipa fugară în taină așteaptă

Ultimul semn de nebună dorință,

Dar timpul, furia spre mine-și îndreaptă

Spunând că sunt slabă, fără putință.

 

Părăsesc acel cuib cu aripi străine,

Acolo-i pustiu și-am sufletu-n trudă,

M-așez la răscrucea zilei de mâine

Strigându-mi iubirea cea plânsă și nudă.

Pe palme o port înălțând-o spre astru,

Și-n rugă îi spăl din adâncuri rugina,

Chem doi cocori, dar și vântul sihastru

S-o ude cu rouă, înverzindu-i tulpina.

 

E noapte, e toamnă...

 

E noapte, e toamnă şi frigul mă-ncearcă

mi-e sufletul singur, rătăcit printre

lacrimi,

e noapte, e toamnă şi frunza mă cheamă

s-o scap de furtuna cu aripi

de ceaţă,

e  noapte, e toamnă şi braţele-s goale,

căci visu-i răpit de

clipa-ispită,

e noapte în mine şi-o toamnă nebună

ce-şi strigă durerea flămândă

şi vie,

e  noapte, e toamnă cu doruri bătrâne

pierdute prin colbul din inima

stearpă.