Motto: „Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice.” Leonardo da Vinci
A trecut un an de când Ioan Romeo Roșiianu a plecat dintre noi, dar parcă nici acum nu ne-am obișnuit cu absența lui. Sunt oameni care trec prin viața noastră și oameni care lasă urme adânci, ...
Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu ...
După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Scriitorul maramureșean Vasile Muste s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Poet și om de presă, acesta a lăsat în urmă o operă construită în peste cinci decenii de activitate literară și o contribuție importantă la viața culturală a Sighetului.
Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile ...
Odată cu noua stagiune. A douăzecea la număr. Ce-a debutat cu un excelent concert al Orchestrei de Tineret Pitești. Dirijor Tibi Dragoș Oprea. Urmat de un recital, de Ziua Națională a Chinei, de alt recital cu muzică din ambele țări, susținut de violonista Diana Jipa și Marius Doniga la pian. A urmat Alex. Tomescu, violonist de top și un cvartet ...
A plecat și Mircea M. Ionescu de pe pământ...
S-a dus la Ceruri să comenteze meciuri și să scrie piese de teatru printre nori. L-am cunoscut demult și mi-a fost un bun coleg de presă. Când și când vorbeam la telefon. L-am întâlnit pe viu acum un an sau doi la Festivalul de Teatru de Studio desfășurat la „Davila" piteștean. Unde i-am văzut o excelentă ...
În societatea tradiţională, căsătoria reprezenta cel mai complex
fenomen folcloric, având interferenţă cu toate celelalte manifestări folclorice.
Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care ...
Nunta este unul dintre cele mai importante obiceiuri în comunitatea tradiţională atât pentru viitoarea familie, cât şi pentru structura de neam.
În locuinţele monocelulare, camera de locuit casa, îndeplinea toate funcţiile familiei. Astfel, pentru a evita pericolele viitoare, concepţia, naşterea, căsătoria şi moartea se realizau în acest spaţiu sacru şi intim.
Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul Dragoș Gelu s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în ...
O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989). Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi ...
Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura,
cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.
Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a ...
Închistare de seară – ţării mele
Zăvoaiele nu mai cresc,
Munţii se despăduresc,
Mările se neliniştesc,
Frunţile îmbătrânesc,
Copiii nefericesc,
Părinţii se răzvrătesc,
Iernile înnebunesc,
Verile lungi se feresc
De seri, ce dezmorţesc
Umerii, ce-mi dezgolesc
Atunci când toate privesc
Cu ochii-nchişi nefiresc;
Aşa că precupeţesc
Colţ din albastrul ceresc
Şi-aştept şi eu să plesnesc
Pe ramul primăvăresc.
Aş vrea să îmi vând din tăcere.
Pe străzi mi se vinde plăcere
Şi acasă nimeni nu-mi cere
Să îmi coc iar o pâine din grâu,
Să aduc apă rece din râu,
Să îmi ţin calul negru în frâu,
Să umplu stupina cu miere,
Să fac ciocârlia să zbiere,
Să văd cum din mine, tot, piere
Zăvoiul. – Iar munţii şi marea
Să-mpreune cerul cu zarea,
În ţara ce azi mi-e salvarea.
Rugăminte
Surâs de lună între munţi –
Contur ca o sprânceană-a lumii.
Un râu de gânduri peste frunţi
Ar face să-nflorească prunii.
Coboară-ţi vocea în viori,
În inimile dezlipite;
Obraz lovit de-atâtea flori
Şi sufletele ghemuite...
Pe pasul tău să calc speranţa
În mii de cioburi neletale;
S-o spargem, să-nclinăm balanţa
Unei iubiri accidentale.
Mâna ta poartă numai lacrimi
Şi gânduri coapte în amurg,
Din care muşc cu poftă patimi,
Apoi în mine toate curg.
Opreşte ceasul nopţii reci,
Şi mută acul drept în faţă!
Putem să alergăm pe veci
Sau să ne-oprim aici o viaţă.
Se balansa pantera
Zimţi de aur se-ntrevăd prin zăbrelele-nchisorii,
Ochi de sticlă fac prăpăd, împietrindu-mă-n fiorii
Prea udaţi de lacrimi false şi de false simţăminte –
Inimi seci, secate, stoarse din pantera de cuvinte.
O coroană de hârtie şade-n frunţi de semidocţi
Şi din sceptru, arămie, se iveşte, ca din nopţi,
O paradă închinată zeului postmodernist,
Clevetind că-i demodată haina bietului artist.
„Cât de verde este iarba?!” povestesc cei care n-au
Sentimentele iubirii... La nimicuri se dedau.
Cu privirea în pământ, calc tăcută, pas cu pas,
Şi ce gânduri din cuvânt credeţi voi că mi-au rămas?
Este-o lume prea bolnavă, teamă-ar fi de toţi şi tot,
Boala lumii, tot mai gravă, nu-şi găseşte antidot.
Arcul ploii – curcubeu – pe-ale lumii metereze,
Lumea toată, semizeu, peste capetele breze.
Cică ar mai fi speranţă, dar sunt prea egocentristă,
Stau cu mâinile pe clanţă, să-nchid uşa cea buddhistă
Şi cea care, ne-nţeleasă de un suflet prea umil,
Mă dezice de o casă, ce-mi fu’ patrie-n exil,
Când toţi care îşi pun pene se consideră bengali
Şi din mult prea multă lene, devin simpli papagali,
Ce imită scriitura unor veşnic refuzaţi
De ce a lăsat natura ultimilor talentaţi.
Că e rimă, că nu-i rimă, evident, nu comentez,
Aş putea şi fără vină să explic, dar divaghez
De la zimţii din zăbrele, care stau când eu zâmbesc,
De la ochii gurii mele, care-n fum se prăpădesc.
Testament poetic – pantum confuz
Mă doare mâna dreaptă, nu m-aşteaptă
În volburile tale epocale
Şi pasul meu pe treaptă după treaptă
Păşeşte lin, agale, prin canale.
În volburile tale epocale
Se zbate palma rece, muza trece,
Păşeşte lin, agale, prin canale
Şi simt cum mă petrece să mă-nece.
Se zbate palma rece, muza trece,
Bolnavă şi cuminte, mă dezminte
Şi simt cum mă petrece să mă-nece,
Dar ruga mea-i fierbinte de cuvinte.
Bolnavă şi cuminte, mă dezminte –
Plutesc într-o derivă relativă,
Dar ruga mea-i fierbinte de cuvinte
Şi totuşi sunt captivă deopotrivă.
Plutesc într-o derivă relativă
A lumilor văzute, nevăzute
Şi totuşi sunt captivă deopotrivă,
Minute de minute, toate mute.
A lumilor văzute, nevăzute
Simbrii plătite-n sânge vor restrânge,
Minute de minute, toate mute
Şi ochiul care plânge şi deplânge.
Simbrii plătite-n sânge vor restrânge
Mulţimea diletantă şi actantă
Şi ochiul care plânge şi deplânge
Îşi va iubi o-amantă combatantă.
Mulţimea diletantă şi actantă,
Părtaşă, sinucisă şi închisă,
Îşi va iubi o-amantă combatantă,
Străină de pastişă ca premisă.
Părtaşă, sinucisă şi închisă,
Înfrântă-n comentariu de contrariu,
Străină de pastişă ca premisă,
Sper într-un lapidariu cu-onorariu.
Înfrântă-n comentariu de contrariu,
Umilă, pentru stele-n catifele,
Sper într-un lapidariu cu-onorariu,
Zadarnic muzei mele, fără ele!
Umbra unui clopot
La umbra unui clopot vechi
Încă mai creşte iarbă gri,
Cu mărăcini, perechi-perechi,
Jilavi de ploi prea străvezii.
Se-aude susurul discret
De ape limpezi din izvor,
Chemând toţi cerbii-n menuet
Să se adape-ncetişor.
La umbra unui clopot vechi
Stă poarta naltă, ca din lut,
Şoptind iubirii în urechi
De colbul mut, de colbul mut...
Cu mâini croite-n filigran,
Ce stau împreunate-n rugi – ,
O pavăză iubirii-n van,
Ţin moartea vie, ca pe drugi.
„Deschide-mi ochii mei cei orbi,
Să ardă noaptea, ca făclii,
Din buze strânse să-mi absorbi
Sărutul întru veşnicii!”
O uşă larg i s-a deschis
Spre un consiliu deranjat
De arta care a conchis
Bustul lui Davila, sculptat.
„Nu-mi trebuie nici bani, nu cer
Tributul minţii, găunos,
Plătesc bilet pe drum de fier,
Răbdând, mergând numai pe jos.
Din dalta mea, însingurat,
Cioplesc iubirii un cavou;
Să mă iertaţi, nu sunt argat!
Scrieţi-mă voi pe lintou.”
Şi văile se liniştesc
Pe drumul său spre sat gorjan,
Mâinile maicii sale-l cresc
Ca-ntotdeauna, an de an.
Se naşte poarta porţilor,
Arc de triumf răzbind de uşi,
Zdrobind creştetul morţilor
Cu pumnul său, murind, Brăncuşi.
În memoria lui Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj – d. 16 martie 1957, Paris) – omagiu adus celui care a ridicat Poarta Sărutului la Târgu Jiu.
„Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlinește în viața poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viața insului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viață, în viața reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, și pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcașul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, și poarta rămâne mai departe, cu un om mai puțin, să vegheze alte nașteri, alte nunți, alte morți” (Mircea Eliade)