Poezii de Mihaela Dindelegan

De nu te-ncrezi în armonie

De nu te-ncrezi în armonie,

Mai uită-te, iar, înapoi

Şi află că ea a fost vie

Când nu erai nici tu, nici noi.

Doar lumea de-astăzi nu o ştie,

Dar o ştiu apele şuvoi,

De nu te-ncrezi în armonie,

Mai uită-te iar înapoi.

 

Sub vraja ei, cer se-nmlădie,

Făr’ ca să poţi tu să-l îndoi,

Nici să-l separi în vreo fâşie,

Căci el e tare, iar noi moi.

 

Mai uită-te iar înapoi,

De nu te-ncrezi în armonie.

 

Priveşte magnolia-n floare

 

Priveşte magnolia-n floare

Şi-aşterne-ţi un zâmbet pe ea,

Petala-i să simtă splendoare

Că-i dai, chiar de nu vei putea

 

Sărutul să-i prinzi în mişcare.

Dar caută-n noapte o stea:

Priveşte magnolia-n floare

Şi-aşterne-ţi un zâmbet pe ea.

 

Când cerul mai strigă că moare,

Şi iarna să plece nu vrea,

Iar raza din soare nu-i mare,

Căci frigul loveşte în ea,

 

Priveşte magnolia-n floare.

 

De-aş fi eu vânt...

 

De-aş fi eu vânt..., plutind prin mac

Mi-ar place,-acum, să rătăcesc,

Timid, petala să-i desfac

Şi-n vraja ei să m-adâncesc.

 

Să zbor alene, dar să tac

Şi roşu-aprins să îl privesc...

De-aş fi eu vânt..., plutind prin mac

Mi-ar place,-acum, să rătăcesc.

 

Iar de mi-ar cere să mă-mpac

Cu-al lui destin, eu nu greşesc

Spunând c-aş vrea să cad în lac,

Decât să smulg ce eu iubesc,

 

De-aş fi eu vânt..., plutind prin mac.

 

Primăvara

 

Tu descreţeşti privirile-ncruntate

Şi frunţile mereu le-nseninezi,

Pe faţă, zâmbitoare să se-arate

Plăceri pe care tu le desenezi.

 

Cu degetu-ţi de zână le-atingi toate

Şi în nuanţe ceru-l colorezi,

Tu descreţeşti privirile-ncruntate

Şi frunţile mereu le-nseninezi.

 

În faţa ta stau munţi de-nsemnătate

Şi adâncimi de taine tu le vezi,

Când ochii tăi se-nalţă,-n luminate

Privelişti, peste dealuri şi livezi,

 

Tu descreţeşti privirile-ncruntate.

 

S-au petrecut amurgurile verii

 

S-au petrecut amurgurile verii

Şi n-au lăsat în ele nostalgie,

Să o aducă,-n taină, mesagerii

În clipa actuală, ori s-o-nvie,

 

În aşteptarea calmă-a primăverii,

Căci omul, în al său gând, tot mai ştie:

S-au petrecut amurgurile verii

Şi n-au lăsat în ele nostalgie.

 

Ei nu se-adună sub puterea serii

S-o afle încărcată de urgie,

Ci îşi doresc plăcerile puterii

În alte-mprejurări, că-n veşnicie

 

S-au petrecut amurgurile verii.

 

Vara

 

Furtuni stârnit-ai prin a ta prezenţă

Şi s-au mişcat mari fronturi agitate

De aer cald şi rece,-inadvertenţă

Aflat-au între ele, şi calmate

 

Nu au putut să fie-n insurgenţă,

Deci le-ai lăsat cu forţă a se bate;

Furtuni stârnit-ai prin a ta prezenţă

Şi s-au mişcat mari fronturi agitate.

 

Te-acuz, da, vară, de impertinenţă

Şi-a ta obscură vină va răzbate

Prin voalurile tale, căci prudenţă

Nu ai dorit s-arăţi, ci însemnate

 

Furtuni stârnit-ai prin a ta prezenţă.

 

Îmbracă-te, lumină,-n strălucire!

 

Îmbracă-te, lumină,-n strălucire

Şi fii plăcută, ziua,-n arătare,

Să stea uimită roua să te-admire,

Să stea uimiţi şi mugurii în floare,

 

Iar în înalt de zare să se mire

Pustiul nopţii de a ta culoare.

Îmbracă-te, lumină,-n strălucire

Şi fii plăcută, ziua,-n arătare,

 

Să prinzi viaţa toată în unire

Şi să încingi o horă-n sărbătoare,

Să poată crede ceru-n împlinire,

Şi-n fericire, stropii grei din mare...

 

Îmbracă-te, lumină,-n strălucire!

 

Toamna

 

Eşti aşteptată. Cupele cu vin

Ciocnesc închipuirea tuturor,

Şi gândul se îndreaptă spre festin

Când braţul toamnei, lung, rătăcitor,

 

Se-ntinde spre livezile ce-şi ţin

În poală rodul lor ameţitor.

Eşti aşteptată. Cupele cu vin

Ciocnesc închipuirea tuturor

 

Şi strânge lumea strugurii, cu chin,

Să simtă c-a fost anul roditor,

Că sacul cu bucate este plin

Şi greul lui le-oferă mai mult spor.

 

Eşti aşteptată. Cupele cu vin

Ciocnesc închipuirea tuturor.

 

Consistenţa toamnei

 

Valorile nu-ţi pot fi contestate

Şi vorbele nu pot să-ţi ia splendoarea,

Căci consistenţă au în tine toate

Şi conţinutul tău îţi dă culoarea,

 

Căci nu oferi picturi reci, înşirate

Pe largi simeze ce le suflă boarea;

Valorile nu-ţi pot fi contestate

Şi vorbele nu pot să-ţi ia splendoarea.

 

Deci nu e nimeni, toamnă, care poate

Să te învingă, chiar de înserarea

Se-ntinde peste-oraşe şi pe sate,

Iar ochii lumii află îngheţarea;

 

Valorile nu-ţi pot fi contestate!

 

În lumea de vrajă

 

În lumea de vrajă a toamnei târzii,

Doar cerul îşi uită deplin întristarea,

Căci frunzele cad în livezi şi în vii,

Iar moartea le-nghite, apoi şi uitarea.

 

Discipol al vieţii de vrei să te ţii,

Învaţă s-alungi mai întâi depărtarea,

În lumea de vrajă a toamnei târzii,

Doar cerul îşi uită deplin întristarea

 

Şi crede-n puterea de-a ţine-n veci vii

Copacii şi frunzele strânse în marea

Risipă de vieţi ce, şi-n munţii pustii,

Produce naturii din jur disperarea,

 

În lumea de vrajă a toamnei târzii.