Poezii de Nicolae Nicoară - Horia

Adam și Eva

Iubește-mă încet și cu răbdare,

Iubește-mă așa cum sunt, fecioară,

Cu dragostea dintâi, mistuitoare,

Gândul tău nicicând să nu mă doară

Și mai presus, iubește-mă cuminte,

Să nu se surpe-n mine niciun hău

Atunci când taci, ai grijă de cuvinte,

De clipa asta să nu-ți pară rău!

 

Mă dărui ție, niciodată darul

Să nu se risipească în păcat,

Sufletul meu, tu îi cunoști hotarul,

Lasă-mi-l cu trupul împăcat;

 

Sufletul tău? cu el mă joc acum

Și joaca mea nu are nicio vină,

Suntem doar noi și șarpele pe drum

Se-aude cum tot sâsâie-n lumină...

 

A dospit lumina...

 

A dospit lumina, cum dospea odată

Frământat cu grijă Dorul din covată

Și un prunc alături, așteptând cuminte

Să îi facă mama rumene plăcinte...

 

A dospit lumina, sufletul mi-e plin

De o bucurie cu miros divin,

Dau în floare teii și cu tot firescu'

A-nceput să ningă dinspre Eminescu...

 

A dospit lumina din cuvântul scris,

Tu ești lângă mine, legământ promis

Și așa îmi vine, cu voința trează

Să te strâng în brațe dincolo de-amiază...

 

A început să plouă...

 

Femeia mea, rămasă între cuvinte

De când destinul mi te-a hărăzit,

A început să plouă, ce cuminte

E ploaia despre care ți-am vorbit!

 

E August și îți amintești prea bine,

Nestâmpărați prin arșiță eram,

Azi-noapte-n vis când povesteam cu tine

M-a trezit bătându-mi ploaia-n geam,

 

Iar tu erai, așa cum ești, departe,

Ce crudă-i clipa asta uneori 

Și câte geamuri tot așa sunt sparte,

Cum spart în țăndări visul către zori!

 

În arca ta mă simt mereu ca Noe,

Dar singur niciodată eu nu sunt,

Și ploaia cade-acum de bună voie

Peste poemul care-l scriu mărunt...

 

Alină-mă dor...

 

Alină-mă dor, m-alină,

Străină-n țară străină,

Străină fără noroc,

Acasă nu mai am loc...

 

Tu, copilul meu, mă iartă,

Te-am lăsat de mic la poartă,

Trist, pe brațe de bunici

Și-am venit plângând aici;

 

Alină-mă dor, m-alină,

De jar inima mi-e plină

Și oricât amar câștig

Jarul ei înseamnă frig!

 

Cât e ziua de întreagă

N-am pe cine să-nțeleagă,

N-am pe cine-n brațe strânge,

Gândul noaptea mi se frânge

 

Și-așa-mi vine câteodată

Să fiu iar la mama fată

Și cu paloșul la brâu

Să intru-n lanul de grâu

 

C-aici în străină țară

Pâinea e atât de-amară,

Iar acasă-i prea puțină-

Alină-mă dor, m-alină..

 

Am adormit azi-noapte-n poezie...

 

Azi-noapte-am adormit în poezie,

Ce căutam acolo nu mai știu,

Când m-am trezit era în jur lumină,

Nici prea devreme și nici prea târziu...

 

Precum pruncul pus în scăldătoare,

Cu ochi albaștri și cu păr bălai,

Locul acela fără-asemănare

Mi se părea din coasta unui rai!

 

Ce odihnite-s gândurile toate!

Niciunul dintre ele nu-i stingher,

Tu n-auzi inima din Dor cum bate

Ca un clopot mântuit sub cer?

 

Și-acum când mâna liniștită scrie

Mi-e sufletul cum e argintul viu-

Am adormit azi-noapte-n poezie,

Ce căutam acolo nu mai știu...

 

Am obosit...

Am obosit, vei spune că nu-i drept,

Știu, Horia, el n-a fost niciodată,

Am obosit și eu de când te-aștept

Să-mi judeci trupul pătimit pe roată...

 

Nicio tristețe eu nu port în glas,

Mereu spre bucurie mă îndeamnă,

Și vara asta, cât-a mai rămas,

Se duce obosită înspre toamnă...

 

Ne-om odihni în rodul ei bogat

Și-așa mi-e dor în Apuseni sub slavă

Să dorm o noapte întreagă legănat

Pe un pat mirositor de-otavă!

 

Ascultă, se coc strugurii în vie...

 

Ascultă, se coc strugurii în vie

Și gândurile toate, rând pe rând,

Numai unul singur întârzie,

Gândul meu cel mai presus de gând...

 

Amiroase-a vin și-a tescovină,

Lui mă simt întotdeauna rob,

La culesul care o să vină

Să-l aduni cu grijă, bob cu bob...

 

Cu lumina care mă-nveșmântă,

Lumina cea născută din cuvânt,

Scriu acum, și sufletul meu cântă

Ca o liră despletită-n vânt...

 

Așa e visul...

 

Să viseze omul din ce vrea,

Cine-mi spune ce și cât e voie?

M-am visat și eu că eram Noe

Și-adunam cuvinte-n arca mea...

 

Se vestea potopul peste lume

Și-acolo sus pe Muntele din vis

Ca un salvator din cer trimis

Eu le chemam pe toate după nume;

 

Spune-mi tu cu ce sunt eu de vină

De m-am visat în ochii tăi fierbinți

Și plini de nerostite rugăminți

Cum se jucau cu lacrima-n lumină?

 

Așa e visul, vine el când vrea,

Te ia pe brațe singur și te duce,

Ce înaltă-i clipa, tainică și dulce,

Când sunt cu tine, Poezia mea!

 

Aș vrea să te inspir...

 

E plin de adevăr sufletul meu,

Jur-împrejur e-atâta aer încă!

„Aș vrea să te inspir!” aud mereu

Și mă cuprinde-o liniște adâncă...

 

Cum se uita la mine-așa flămândă

În lumea asta, tristă și săracă,

Ființa aceea care stă la pândă

Eu nu înțelegeam ce vrea să-mi facă!

.............................................

Și-n fiecare zi din Calendar

Mă simt pătruns de-o dragoste fierbinte,

Acum abia aștept să-mi spună dar,

”Aș vrea să te inspir!” ce vorbe sfinte!

 

Așa te simt...

Așa te simt, ca pe-o făptură vie

Și-oriunde pe pământ îmi ieși în cale

Cu gândul plin de tine, Poezie,

Mă-nchin în fața frumuseții tale!

 

Așa te simt, ca orbul cătinel

Când înspre ochii lui lumina vine,

Cu chipul tău curat de îngerel,

Ce m-aș face oare fără tine?

 

Așa te simt, precum în piept fierbinte

Ceasornicul ce bate, până când?

Aerul meu, ce plin ești de cuvinte!

Din zi în zi mereu tot mai flămând...