Mângâie-mă
Mângâiați-mă, îngeri
cu foșnetetele iubirii albastre
să pot simți în palme
picătura de rai
Mângâiați-mă, tăceri
înmuiate-n călimări sihastre
cu aripile calme
ca un cântec de nai
Mângâiați-mă, câmpuri
cu toți macii aprinși între grâne
să-mi pot desfăta sufletul
cu grâu de mărgean
și licori purpurii
Mângâiați-mă, gânduri
cu frunțile voastre bătrâne
să-mi înverzească umbletul
mai nepământean
în muguri timpurii
Mângâie-mă, Maestre
cu toată creația Ta revelată
în visele nopților
rupe-mă din vitregul pom
dă-mă zenitului
Mângâie-mă, prin stelare ferestre
altoiește-mă-n piatră
deschide-mă larg porților
dintre înger și om
spune-mă infinitului
Albastru-i cerul necuprins
Albastru-i cerul necuprins,
Albastru-i câmpu-n flori, deschis,
Albastră-i marea ochilor
De cer, de câmp, de vis, de dor.
Albastru este gândul meu
Când vreau s-ajung la Dumnezeu.
Albastre vise mă cuprind,
Dinspre albastre zări venind.
Albastră e cărarea mea
Înspre împărăția Ta.
Chemări albastre-aud mereu,
Privind uimită cerul Tău.
Albastră-i apa ce-am băut,
Cuvântul care s-a născut
Cutreierând și cer și zări,
Înspre albastrele chemări.
Îndemnuri
Când inima zdrobită în piept îţi sângerează
Și te apasă sarcini prea grele de purtat,
Când pe această lume nimic nu mai contează,
Te-ndemn să stai de vorbă cu Cel ce te-a creat!
Când vrei s-arunci în marea uitării tot ce doare,
Sub talpa ta simți focul pământului arid,
Sau când îți fuge calea-napoi, de sub picioare
Și te-mpresoară gânduri, tristeți care ucid,
Când simți că universul deodată te respinge
Și valurile vieții urlând, se năpustesc,
Când eşti ocean de lacrimi dar nu mai poți nici plânge,
Te-ndemn să-ți plângi durerea la tronul Lui ceresc!
Când deznădejdea vine și sufletu-l sfâșie,
Când părăsit de toate și toți, pe lume, ești,
Când singur cauți drumul ieșirii din pustie,
Mă rog din suflet, Calea cea Sfântă, s-o găsești!
Când peste tot în suflet mulțimi de răni deschise
Îți adâncesc amarul din fiecare gând,
Și parcă orișiunde ți-s ușile închise,
Iisus Hristos deschide și cerul, prin Cuvânt!
Când inima zdrobită caută vindecare
Și ai dori de chinuri să fii pe veci scăpat,
Dă-i Domnului povara și orișice te doare,
Căci mii și mii de inimi Iisus a vindecat!
Întoarce-te
Când seceta usucă și ploaia nu mai cade,
Când în fântână apa e tulbure și scade,
Când simți că n-ai putere și visele îți mor,
Întoarce-te acasă și du-te la Izvor!
Când pasul nu ți-e sigur și-ți fug de sub picioare
Cărările ce-odată păreau așa ușoare,
Când nu mai vezi lumină, e totu-ntunecat,
Întoarce-te-în Lumina din care ai plecat!
Când vorba nu se leagă și doar venin îți iese
Din gura ce odată spunea cuvinte-alese,
Când gândurile rele lovesc în tine greu
Întoarce-te din cale și mergi spre Dumnezeu!
Când nu mai ai iubire de dat aproapelui
Și plin de răutate privești la viața lui,
Când mâinile la fapte urâte sunt dedate,
Întoarce-te la Sursa trăirilor curate!
Când nu ai mângâiere și simți ca ești uitat
Când lacrimile tale demult nu s-au uscat,
Când crezi că se sfârșește și bine nu mai vine
Iar viața ta-i o mare adâncă de suspine,
Când teama te cuprinde și pace nu găsești,
Când e prea grea povara trăirilor lumești,
Când totul se dărâmă și toate merg în jos,
Întoarce-te! Te-așteaptă, cu drag, Iisus Hristos!