Poezii de Petrache Mariana

În noaptea asta

În noaptea asta voi fi iubită,
vom face clipa împlinită,
mă vei modela cu har,
eu voi fi lutul, tu olar.

Noaptea asta complicată,
o vom face fermecată
ca o strună voi tremura,
când mă vei mângâia.

În noaptea asta voi fi rebelă,
voi țese vise de dantelă
vom alerga desculți în ploaie,
ne vom tăvăli prin noroaie....

În noaptea asta vom cânta...
eu, simfonie preferată
haine de gală vom îmbrăca
în pas de vals ne vom mișca.

În noaptea asta ți-oi fi zeiță
ți-oi împlini orice dorință
chiar din stâncă de ai fi,
păcate trupești te vor ispiti...

Noaptea asta albastră
este noapte noastră,
va fi scrisă cu cerneală,
eu poetă...și tu coală...
Va fi o noapte specială....

Noi ne-am iubit și ne-a durut

De-a fost iubire între noi vreodată,
acum să ști că s-a sfârșit...!
poate a fost pasiune adevărată
sau poate doar ne-am amăgit.

....A fost o melodie tristă necântată,
compusă-n gândul plin de patimi-
e melodia noastră neuitată,
refrenul doare până-n lacrimi...

Ne-a fost iubirea prea bolnavă...
de-atâtea ori noi ne-am rănit,
am vrut să fug în larg pe-o navă,
doream să uit că te-am iubit...

Noi ne-am clădit iubirea pe ruine
când ne-au strivit durute gânduri...
Tu visător, eu mult prea visătoare
și ne-am înecat cu otrăvuri....

Mi-ai pus veșmânt un giulgiu sângeriu
noi am schimbat dragostea-n ură;
eram nebună cu sufletul pustiu...
așteptam să-mi dai un suflu de căldură.

Sărutul dat

Sărută a mea geană,
sărutul tău să nu-l mai uit,
când vei pleca în iarnă,
mi-a fi alint închipuit...

Din rădăcini vor crește
lăstari verzi de primăvară
când razele de soare
distruge-vor iarna polară….

Se cern slovele prin sită,
un hohot plin de șoapte;
tu, muză și poartă ferecată
te-oi descuia în noapte...

Gându-mi rebel mă roade,
în tine doru-mi va-nnopta,
voi alunga naiade,
ispite de la poarta ta...

Chemarea-ţi - laitmotivul
vibrând prin corzi de liră
îmi va topi - sărutul
lăsând pe geană arsură...

Mă vor urî zeii din Olimp
voi îngropa idile-n mituri...
amorurile din legendă.
le-oi disipa prin stihuri….

GÂNDURI

Iubite, de nu te-aș fi întâlnit,
te căutam întreaga viață,
pe undeva te-aș fi găsit,
chiar de băteam din poartă-n poartă.

De nu erai născut pe-acest pământ,
te semănam în bob de rouă
să-mi fii lăstar, să-ți fiu veșmânt
în colț de suflet rupe noaptea-n două.

De nu te întâlneam întâmplător,
găseam motiv să-ți ies în cale
ca suflet pelerin și călător,
aș fi trecut din munți în vale.

Mă gândesc, de nu erai deloc
să mă privești cu aceiași blândețe.
din condei te făuream pe loc
să-mi umpli nopțile cu tandrețe.

Mă gândesc de nu te-ai fi născut
m-aș fi născut a mia oară
să te-ntâlnesc, să-ți fi plăcut
TU să fii câmpul... EU, mioară....

SUNT...

Sunt versul făurit în călimară
vibrări de note pe cânt de vioară,
din dor țesut cu fire de mătase,
cuvinte rostite pe buze frumoase.

Sunt albatros sihastru în zbor stingher
din val ridicat cu aripi sper cer...
sunt ghiocel plăpând de sub zăpadă,
în primăvară sunt tânără mladă.

Sunt val înspumat pe-un țărm de mare,
răvășit de dor și pustiit de soare,
mângâiat de zefir, lipsit de candoare,
un vis frumos, în zi de sărbătoare.

Sunt trandafir roșu plin de dulceață,
mângâiat de roua udă-n dimineață,
adiere de vânt pierdută-n ceață
șoapta ploii ce dă florilor viață...


VINOVATĂ

Să fie zarea-ntunecată vinovată,
c-a rupt iubirea noastră încercată?
a pus între noi nesfârșit hotar
azi, bem amarul din pahar....

Să fie oare vântul, la fel de vinovat?
iubirea noastră în furtună a spulberat,
ne-a aruncat pe maluri de genuni
și acum suntem din nou străini....

Să fie vinovată marea cea adâncă?
ne-a despărțit punând între noi stâncă,
ne-au înfășurat noianul de valuri,
n-am mai ajuns împreună, pe maluri...

Să fie flacăra iubirii vinovată?
mi-a ars din suflet o bucată,
s-a destrămat iubirea noastră,
mi-am pus veșmântul de sihastră.

Să fie iarna tristă vinovată
că ne-a furat zarea albastră
când ne-a luat dulceața din priviri,
și ne-a lăsat, în dar, durute amintiri...?

Tu crezi că eu sunt vinovată
c-am prăbușit ce-am înălțat odată?
nu mi-ai văzut răsuflarea-mi sângerie,
mie,aceiași Ana, zidită-n temelie....

POVESTE (2)

Ne vom iubi așa cum noi vom ști
vom trece granița dorinței ,
vom face față neputinței.
ne vom iubi sub adumbrite stelele
ne vom feri de bârfe și de rele
vom trăi clipe efemere ...
în valuri de plăceri ne-om îneca,
sub bolți de spumă vom aluneca.
vom rătăci prin pâlcuri argintii
și în amurguri sângerii,
noi nu vom ști că-i noapte sau zi
clipe fericite vom urzi;
voi fi ispita ta din vis,
văpaia ce arde-n iriși,
sirena din malul înspumat,
pe pieptul tău un diamant,
o Zee născută în furtună
îți voi aduce vreme bună...
o EVA fără de păcat,
ce sufletul ți-a adăstat,
cu patimi dulci te-a îmbătat...
mă vei zidi pe-al tău altar
voi broda fluturi pe veșmântu-ți regal
pe trupul tău voi prinde rădăcini,
te voi ridica din mărăcini.
voi locui în umbra ta, cuprinsă de sfială
în viața ta voi face rânduială
vom clădi vise, vom scrie poeme
pe bolți de nori ,ne vom așterne,
vom dormi lângă sori și stele
vom avea la cap, cruci de lemne,
durerea sădită în noi v-a trece,
vom trăi pe un tărâm de poveste,
aripi de îngeri ne vor crește....

RESEMNARE

Răsună a pustiu spre seară,
ne-am despărțit fără să doară,
am pierdut la despărțire
o lacrimă și-o amintire.

Doi anonimi ne-am întâlnit,
din lumi ce-aveam de pătimit,
ca două păsări călătoare
nu găseam drumul spre soare.

Erai un flutur rătăcit
cu aripi rupte ... și rănit,
eram boboc de ghiocel
durut de sete și rebel.

Între noi doi a stat credința,
dorul ne-a fost suferința,
a fost o singură chemare
clipe dulci dar și amare.

Între noi doi n-a fost să fie
să ne iubim la nebunie,
am strâns în suflete doar fiere,
n-am prețuit gustul de miere.

Răsună a pustiu spre seară,
ne-am despărțit fără să doară,
am trăit un vis copilăresc,
n-a mai fost timp să te iubesc...

Cine sunt?

și mă întreb cine sunt
mă simt o pasăre albă
ce trece prin rafale de vânt
o floare de mac
un val de mătase
un flutur
ornament peste faianță
fir de ghiocel
tânjind .
o punte cu fruntea spre cer
peste vise,
către infinit
pe cărări
o fărâmă de amintiri
rătăcite pe un val
sunt o pană
scriu pe suflet.

PÂNZA CU SUSPINE

Astăzi au plâns trandafirii
biciuind liniștea serii
și-au înfipt în suflet spinii,
au căzut sub umbra lunii.

Îngeri triști cu aripi frânte,
cântă psalmi din cele sfinte
trec calești trase de reni,
rătăcind prin norii terni.

Lumini se sting la asfințit,
s-a scris sonetul nerostit,
rămâne-n umbra unui vis,
ne sapă-n suflet un abis.

Ce departe-i primăvara,
în mugur moare lăcrimioara
nu mai are vreo scăpare
doar prohod de îngropare.

Că nici zarea nu-i albastră,
punem doliu la fereastră
țesem pânza cu suspine,
iar plâng ochii de tăciune.

Un gând

Ți-aș da căldura mea din palmă
să nu mai ai în suflet teamă
să nu mai rătăcești cărări străine
din zori până în amurg, fii lângă mine.

Aș prinde fluturi albi, din zbor
de-aș ști că-ți sunt de mare ajutor
aș fi liana care din căderi te-ar ridica
când și de mine te-ai împiedica.

În miez de iarnă ți-aș fi primăvară
la tine în suflet cânt de vioară
în lumea ta plină de gheață
aș fi poiana cu verdeață.

O, de-aș putea ți-aș fi fereastră
în ochii lumii zarea sihastră
aș lepăda veșmântul de sineală
din condei aș face norii cu cerneală.

Ți-aș da ură și dragoste ți-aș da
iar chipu-n lacrimi mi-aș scălda
că te doresc ești suferința mea
tu singur mă poți vindeca...

Iluzii rebele

Ți-am pierdut urma într-un ocean de nisip
am rămas cu privirea pierdută în timp,
am desenat cărări parcurse de calești,
ce trec prin pădurea bătrână din povești
pe-ntinsul galben, între unduiri de grâu
pe unde șerpuiește un leneș pârâu.

Umblu, ca o năluca fugind de noapte
pe alei neumblate lângă o veche cetate
unde azurul poartă cunună de soare
și rătăcesc prin zarea răcoritoare,
prin cuprinsul poleit cu nori și dune
unde zboară Angeli cu aripi minune.

Trec, ca o rugină prin tomna căruntă,
calc, frunze arămii, pe covor desculță,
printr-o eternă, nebună și banală furtună
rătăcesc pe unde coboară raze de luna;
clopote gem pe buze de genune,
unde lumina dezmățată apune...

Culeg buchet de flori caste și albastre,
să-ți pun pe frunte corole de astre
praf de stele îmi presări pe-o geană
în nopțile târzii să-mi fie leac pe rană
ispitite dorințe îmi trec prin minte,
iubitule doar tu le faci împlinite....

Drumețule (4)

Drumețule sunt prizonieră într-un gând,
un gând rebel și flămând,
cu durere-n piept m-apasă
adâncă urmă în mine lasă.

Drumețule sunt prizonieră într-o odaie
îmi curg lacrimi ca stropii în ploaie;
știi că de lanțuri sunt împiedicată,
că ard pe rug, de dor sacrificată.

Drumețule sunt prizonieră în noapte
povestea de vis născută-i în carte,
din gânduri să facem punte de speranțe,
să trecem hotare spre libertate...

Drumețule sunt prizonieră între ziduri,
mi-e prins trupul în negre portaluri
hai să deschidem a inimii cărare,
să-mi leapăd vesmântul ce doare.

Drumețule sunt prizonieră într-o toamnă,
la viscol și ploaie mă condamnă
îmi umple sufletul cu dor și cu otravă,
curg râuri de foc în revărsări de lavă.

Drumețule sunt prizonieră în iubire,
simt că ard de neîmplinire
clocotește-n noi năvalnică mânie
privim apusul plin de nostalgie...

CAMELON

Să nu uiți nicicând de mine
că nici eu nu voi uita,
află că în astă seară
am bătut la poarta ta.

Poarta era încuiată
drugul și el ruginit,
curtea era-ntunecată,
locul păra părăsit.

După tine-mi fuge dorul,
gândul mi-e rătăcitor,
mi-aș astâmpăra fiorul,
în ochii-ți adânc izvor

Nu ești tu mare profet ,
să prevezi că mă vei pierde,
de-am greșit, acum regret,
chiar de nu-ți vine a crede.

Șuieră prin luncă vântul,
duce gândul meu cu el,
mi-a furat mie cuvântul,
l-a găsit un porumbel...

Poate te-a găsi pe tine
și ți-a da cuvântul meu,
tu vei ști că-i de la mine,
e-un cuvânt, nu-i un eseu.

Vei veni în seri pribege,
inima îți povestește,
doar tu graiu-oi înțelege,
că pentru tine vorbește.

Nu-ți schimba acum părerea
ca să pari un cameleon
strânge șnurul cu averea
nu-s păpușă de carton....!