ALBATROSUL

Sunt o pată de cerneală plină de mister
încătușată în zăbrele păzită de temnicer,
un albatros sihastru, rănit și pasager,
ridicat din mare să caute drumul sper cer.

Sunt un val înspumat pe-un țărm de mare,
răscolit de doruri și pustiit de soare,
mângâiat de zefir, lipsit de candoare,

cu vise durute - strânse-n petale de floare.

Sunt doruri țesute cu fire de mătase,
cuvânt rostit pe buze veninoase
încarcerate de zeul cu priviri de azur
mă-ngenunchează pe-altar cu vrej ,de mur.

Sunt un trandafir roz, plin de dulceață,
mângâiat de roua blândă de dimineață
o boare de vis brodată cu viață
nu risipesc clipa plină de speranță....


De nu te-aș fi întâlnit

Dacă nu te-aș fi întâlnit,
te căutam întreaga viață
și undeva te-aș fi găsit,
chiar de băteam din poartă-n poartă.

De n-ai fi fost pe acest pământ,
te semănam în bob de rouă
să-mi fii lăstar și apoi alint...
în colț de suflet să-mi fii ziuă.

De n-ai fi existat pe glob
treceam prin Univers să te găsesc
te căutam sub fiecare ciob....
luam și galaxiile din rând să te întâlnesc.

De nu te-aș fi întâlnit întâmplător,
aș fi găsit motiv să-ți ies în cale
și rătăceam prin ierni, cu ger și dor,
aș fi trecut, din munți, în vale.

De n-ai fi fost deloc.... Eu,
te scriam într-o poveste.
din condei ți-aș făuri un loc,
în viața ta să-ți fiu feblețe...

Și mă gândesc de nu te-ai fi născut...
M-aș fi născut „ a doua oară” ..
Să te întâlnesc, să-ți fi plăcut,
Să ne iubim în altă eră....


Paradis...

Azi de-aș muri să nu plângi după mine:
străbate-voi pădurile virgine,
și zări albastre, și coline.
să te găsesc, sa fiu cu tine.

Și ochii-i voi lega cu-o dantelă fină
să nu simt teamă și să fiu imună
voi azvârli veșmântul de furtună
să am în suflet veșnic vreme bună...

Voi stânge-n pumni lacrima lumii
voi pleca cu ea peste valuri și lagune
voi îngâna cântări de psalmi
voi rătăci prin zări bătrâne.

Mi-aș coase aripi să zbor spre astre
aș trece fără teamă din viata către moarte
să caut drumul spre galaxii albastre
spre paradisul ce iarăși ne desparte .

Azi de-aș muri să nu plângi după mine:
de-ar fi să trec din rai în iad
voi fi din nou cu tine
de aș fi legată în lanț pe Amistad...


Drumețule (3)

Drumețule, spre drumul tău departe
cad bariere de ramuri uscate
frunzișul toamnei pânză de de vise țese
colindăm pe drumuri fără adrese.

Drumețule drag, mi-ai furat zorii de zi
fiorii iernii mă vor înzăpezi
te voi aștepta în serile mai reci
în miezul nopții pragul să-mi treci.

Drumețule, privesc lumea prin zăbrele
și fantoșele mânuite de sfori și curele
lumina se pierde prin tenebre în șaluri
pofte rebele râvnesc în iatacuri .

Drumețule, ascultă, toca răsună pe luncă
mistreți, porumbul țăranilor mănâncă
săgeți de foc cad ,din arc de curcubee
peste castanii însingurați, din aleea violacee.

Drumețule, îți flutură faldurile hlamidei, vântul
te duce departe despică cerul și pământul
rostesc în gând o rugă și cer iertare
îngenunchez pe nemuritoare altare.


Libertate

Dezleagă-mi mâinile încătușate,
dezleagă-mă să fug cât mai departe;
mi-ai pus eșarfă de coral,
acum mă zbat s-ajung la mal...

M-ai aruncat în „morile de vânt”
și m-am luptat doar din cuvânt...
de tine m-am împiedicat,
când am căzut, tu nu m-ai ridicat...

Tu m-ai închis în porți de foc,
Simțeam mereu că mă sufoc,
odaia mi-a fost închisoare,
mă durea dorul de soare...

Eliberează-mi sufletul plăpând
s-aud în zări apusuri clocotind,
cărările se tot închid,
cu trupul mă lovesc de zid...

Dezleagă-mă de vraja ta,
vreau să îmi trăiesc viață,
crăiesele să mă urască,
Luceafărul să mă iubească...

Dezleagă-mă, de nu voi evada,
s-ajung pe-o escaladă...
prin praf de stele să mă pierd,
să uit cărarea către Nord...


ZARE FUMURIE....

Iubitule, ce lung e drumul fără tine
Când rătăcesc, cu ochi închiși, cărări străine
Doruri rebele mă zidesc în nopți albe de feerie,
Cad catapeteasme în franjuri de zare fumurie.

Cad frunze răvășite, prevestind furtună
Gânduri de taină îmi mângâie inima nebună
Se frâng în hulă, dureri ce-n mine scurmă
Când dangătul de clopot ațipește și se curmă...

Ți-am scris că te iubesc cu fire de nisip,
Am scris în toate limbile, din Univers,
Am scris scrisori pe sori, din blânda toamnă
Să îți topească inima cuprinsă de patimă...

Am lăsat ferestre-ntredeschise spre seară
Când vii luceafărul să nu te vadă ..iară,
În suflet am o teamă ce sapă în mine-adâncă rană
Vom pierde drumul ce duce-n altă primăvară.

Iubitule, ce lung e drumul fără tine,
În nopți pribegi ard flăcări vii în mine...
M-ai modelat din lut dă-mi amăgire
Să simt din nou fiorul dulce de iubire...