Poezii de VALENTIN PREDESCU

In vino veritas

Cu minciună de podgorie

1. Litera cu Dop

 

Să asculţi noapte-n Podgorie cum cherlăie Universul

pe faţa Timpului - Puterea Timpului de aur -

sânge ca Vinul alb, îndulcit şi spălăcit în escrocheria Puterii

şobolani, câini şi pisici urlând ca lupii  tranziţiei de decenii

ca muştele după mierea lichidităţii financiare

ca şacalii, ca hienele după stârvuri transnaţionale.

 

La Timpul ajuns şi încă nescurs escrocii din tot Universul terestru

înfăşoară butoaiele cu scursuri de licori -

curg vinurile proaste spre cota scumpirilor în regula hoaţă

                                                             a Jocului fecund

curg vinele în sângele inocent al credulilor

întru îndestularea deştepţilor unui Timp blestemat

în Podgorii ciocârliile culeg boabă cu boabă

literele sintagmelor de aur ale beţiei de Premii iluzorii:

"Podgoria Vinul de aur", "Grasa de Podgorie", "Podgoria"

www.maşinacudopuri.ro, maşina puternică a puternicilor

                                                      Timpului Puternic -

şi ultima literă a sintagmei, litera câştigului,

Litera Adevărului din Adevărul cu Dop -

dopurile, şobolanii, câinii şi pisicile hiper-super marketurilor

ca puii de hiene în generaţii succesive şi fără de scrupul

la Timpul încă nescurs, la Vinul prost şi scump, dai Like pe Facebook,

câştigă persoana Grasă, persoana Tămâioasă,

persoana demidulce, persoana Vinului bine selectat,

cu Date de caracter prelucrat,

câştigă Litera albă, minciuna din Podgoria Veritas

pierde calitatea incertă a Dopului din gâtul de sticlă al Omului înecat

pierde Sufletul ca lacrima Vinului curat.

 

 

Golful de gheaţă

 

(in memoriam, Virgil Carianopol)

 

          Argument:

          Să ierţi, să nu ierţi, e o paradigmă de tranşat

          între viii omniprezenţi şi martirii de neînviat ai uitării;

          dar să nu uiţi, "să nu uiţi, Darie!" e crepusculul

          dintre un romancier al militantismului socialist şi un,

          de neuitat, poet martir.

 

Da, Virgil Carianopol, vânătorii noştri comuni

ne descoperiră în "golful de gheaţă" al herminelor îngereşti

eu, un heruvim al Dumitale în proiectul răstignirii poemului

zăcând apoi în ani ca un cadavru eviscerat estru cu estru -

Domnia Ta - cu Maestrul meu de legiune a rugăciunii

          Poeţilor către Christosul Veşnic Viu -

Domnia Ta - adversarul pe cruce a ceea ce avea să

          Fie Cinstirea Călăilor în Cimitirele

          Eroilor lângă Martirii Neamului

          rămaşi în gropile uitării să-şi plângă munţii şi dealurile Patriei.

Da, Virgil Carianopol - legionarul lui Dumnezeu,

          întorsul către pământul de veci,

despre Subsemnatul vrând să scrii la semnul lui Iisus

în numele Adevărului christic răstignit pe ambele părţi ale Crucii,

în numele Adevărului de carton, al Adevărului de echilibru

          fragil, al Adevărului de Strat, al Ade vărului de credinţă

          în contra îndoielii, al Adevărului demonic (al contrafacerii),

          al Adevărului Călăului şi Victimei, al Adevărului poftei

          de îmbuibare şi de lăsatul de sec al Sărăciei,

          al Ade         vărului celor puternici şi-al celor fără de importanţă,

          al Adevărului de viaţă şi de moarte întru Dumnezeu -

şi printre atâtea Adevăruri pomenindu-ne-mpreună

în "golful de gheaţă" dintre Dunărea neagră şi Carpaţii cu ochi albaştri

ca două hermeline la vârste opuse, cu vânătorii-nnegrindu-ne

                                                          stâncile apărării

ochindu-ne pe după fiecare vers colţuros, cu securiştii

          zăpezii topindu-ne sloiurile speranţelor,

noi, învinşii de ani, "ce-am crezut până la sfârşit

          c-o să-nvingem" nimeni să ne mai plângă.

Da, Virgil Carianopol, am suferit fericit scriindu-ne într-ascuns

sufăr şi azi întru Învierea destinelor noastre

de hermine plăpânde şi încarnate pe verticala demnă a pieirii

sufăr azi ca un stomac perforat de preaplinul amarurilor mute

sufăr ca un lut în amânarea fructelor Divinului de foc, al roadelor încătuşate,

ca un copil orfan de Dumnezeu suspin în dor de alăptarea sângelui de tată

din suflet sufăr în călătoria sufletului elitist de tată primar,

de tată adoptiv, sufăr ca o pasăre în gura pisicii,

ca un iepure încolţit de căpuşarea lupilor în haite transnaţionale

sufăr ca un OZN-eu reperat de pieile roşii ale globalizării inimilor împietrite

sufăr tăcut de dorul poemului de tată pierdut în cânt de abis

sunt singur cu Dumnezeul de nevăzut pe albul zăpezii

                                          în bătaia puştilor descreştinate

în "Golful de gheaţă", precum la-nceput.

 

 

 

Către

 

A fost numai o licrărire a unei banale dorinţi

către-o viaţă mai bună. V-aţi speriat în zadar.

A fost numai începutul a ceea ce

cu mult mai înainte luase sfârşit.

Nu există noroc. Ne închinăm către cer ca la un izvor

ce niciodată nu va putea izvorî.

Glasul poetului e diapazonul cel mai scăzut.

De unde acesta şi-ar fi putut dobândi splendoarea

doar din tăcere de-acum va recade pentru totdeauna.

Aşa că v-aţi speriat în zadar.

Nu există nimic mai alb decât ca-ntr-o viaţă destinul.

Numai licărind o dorinţă poţi face

a nu-ţi mai dori decât, veşnic, declinul.

Scurgerea prelungă a izvorului dacă a ţâşnit a izbândă

către o viaţă mai bună speranţa mi-e moartă într-acelaşi loc.

De unde cândva am sperat să trag sfârşitu-napoi

de-acum totul e sacru - fâlfâie alb al deznădejdii stindard.

V-aţi speriat în zadar. Glasul poetului e mort de demult.

Omul ştie numai să-şi simtă sfârşitul, dincolo de-aceasta

          nemaimişcându-l nimic.

Totul se concretizează în poezie, în suferinţa a doi ochi plânşi

în glasul cântăreţului de operetă, în dezbinare şi-n trecerea de vreme.

Numai că poetului i s-au tăiat firele dinspre răsărit, dinspre apus

dinspre tot ceea ce ar mai fi avut de spus.

Doar inima-i bate ca fine rotiţe de ceas

licărind plăpândă ca un început, sumbră şi prevestitoare.

 

                                                         

Eu însumi

 

Căutările mele au fost din cele mai sterile

steril dar nu încă îndeajuns de bătrân

ca şi-un bătrân

dincolo de ce-aş mai fi putut fi

n-am însemnat decât poezie.

Am răcit între pereţii unor idei prea subtile

subtil până la exasperanţă

am căutat să stau cât mai departe de viaţă.

Aflu de-acum, tardiv, iminenţa apropiatelor maluri.

Căutările nu mai duc spre bătrâneţi

iată nesfârşitele ape ce-şi cată pescarul.

Mai tare decât Marea, mai tare decât Oceanul

orice ajutor, orice lupta se dă numai cu Infinitul

şi voi vremuri şi voi lumi atât de umede

căutările mele au fost din cele mai sterile

câştiga-voi numai ceea ce bătrâneţea

câştigă în ani.

Am răcit între pereţii aceştia de idei subterane

ca şi Sfânta Scriptură între maluri de falsă credinţă

crezând în nimic, eu însumi am căutat în nimicul

ce alt imposibil nici că s-ar fi putut căuta.

Târziu de-acum,

numai o moarte mi-ar mai putea îmbătrâni solitară

dacă cineva i-ar şopti la ureche deznădejdea mea.

 

 

V-o jur!

 

Zadarnic eternul încreat.

Traiul meu un zbor înlăcat.

Degeaba sunt înaripat

de viaţă-nlăcat, de moarte-nlăcat.

 

Ce simt, ce nu simt, asta mă priveşte.

Societatea? Societatea mă vede ori nu

de undeva din înaltu'

şi seamăn-n mine un gust ierbos

          de derbedeu.

 

Degeaba trudire

degeaba iubire -

viaţă cu arâipă-ngropată în humă

la fel ca o râmă -

fără de văz, gust sau miros -

          numai frig,

numai o umbră.

 

Degeaba mai strig, degeaba mai predic

degeaba sunt liber, degeaba-s tribun

degeaba sunt meşter, degeaba reveur,

eu nu mai pot eternul înflori

şi nici nu pot să-l mai omor.

Eu nu mai pot.

V-o jur!

 

 

Marele drum

 

Ai grijă de tine. Nu te hazarda.

Nu te apuca să crezi că viaţa-i floare la ureche.

Vei progresa pas cu pas. Totul e să ai idei

şi fiecare idee să fie o istorie.

Ai grijă de tine. Acolo unde te duci

apleacă-ţi urechea la tot ceea ce se lasă-n taăcere.

Fii ceea ce crezi că poţi să ajungi

nu uita de unde-ai plecat, dar nici nu te lăsa în voia trecutului.

Ai grijă de tine. Te iubesc cu atât mai mult

cu cât vei fi mai departe, cu cât mai greu te voi vedea.

Dac-au existat sentimente profunde

ele poate că ne-au mai înşelat pe alocuri.

De aceea vezi că drumul către cu totul altceva

va fi ca o nouă-nverzire a creşterilor de pân-acum.

Când vei mai reveni (dacă vei mai reveni),

ai să culegi atâta respect cât numai vârstnicia poate să dea

vei afla că nimic nu s-a schimbat

şi că veşnic vremea pasează lucrurile ca la firul ierbii.

Ai grijă de tine. Ce-aş maiputea ca să-ţi spun

e că tot ceea ce vei face să ştiu şi eu.

Te iubesc ca pe mine însumi şi te preţuiesc

pe măsura în care vei avea preţ în valuta oricărei lirici

a oricărei forme de gândire, a oricăror idealuri.

Vei auzi în urmă-ţi vorbe ce te vor lăsa cu totul rece

ele au fost generate de cifra zero a pornirii materiale

vorbe de discreditare generate de cercuri sortite la moarte

          prin nulitate,

dar vei obţine putere juridică, apă şi consideraţie

şi-atâta timp cât nimeni nu va mai şti unde eşti şi ce faci

vei fi de-o natură invincibilă.

Să nu mergi însă niciodată până la sacrificiul suprem

de vreme ce orice răsplată-i cerută de greul impozit

să n-ai vicii ascunse, nici gânduri de-navuţire

să te ţii numai pe firul ierbii până la-ndepărtarea cea mare.

Aci te las. Iubirea ce-ţi port să te poarte-n progres.

Nu uita nici de idei. Istoria le va-ncununa

ca pe nişte comete albe răsărite în părul universului

ca semn al trecerii de timp.

Ai grijă de tine. Să nu răceşti. Să nu-mbătrâneşti.

Să nu te enervezi, să nu te constipi cu tot ceea ce ţi se dă

ai toată viaţa-n spinare, ai tinereţea, ai fericirea

să nu uiţi nici de marea noastră sărăcie, nici de iubire

nici de muzică, de toate câte n-am avut timp să ne-ocupăm;

să ştii că te iubesc chiar de nu vei reuşi în ciuda virtuţilor tale

te voi iubi ca pe un frate, ca pe o soră, ca pe un tată

ca pe-o soţie, ca pe-o verişoară dintâi

ca pe-o regină, ca pe un prim-ministru, ca pe-un Dumnezeu

te voi iubi în toate chinurile posibile şi imposibile

toate necazurile, toate împotrivirile, toate necuvintele,

toate legile

Numai tu să nu te mai re-ntorci nicicum şi niciodată

prin tine doar mă voi şti pentru totdeauna plecat,

aci totul rămâne numai singurătate, podişuri, savane,

                                        ţinuturi funciare

tu îngrijeşte-te întotdeauna de apă, de înverziarea concretă

          a tuturor lucrurilor ce nu-ţi aparţine.

Ai grijă. Totul e-al tău: copiii, copilăria, menirea

şi vitele toate pe izlazul de necuprins al umanităţii şi-al

          ierburilor.

A ta e toată economia şi toată cultura acestui pietroi spaţial

în care lucrurile trec prin rotunjimi discutabile

ale tale-s toate circumvoluţiile cerebrale a tot ceea ce se creează,

totul te urmează, rămâne numai ca tu să ştii a urma marele drum

          al şi mai marelui tău destin.

Să nu fii niciodată o jumătate de om pentru că vei parcurge

          numai jumătăţi de distanţe

să fii agreabil, agrează fericirea

de n-o cunoşti resemnează-te aşa cum poţi.

Să fii un om integru, un politician integru,

să iubeşte ca o fiinţă integră,

să nu te laşi corupt în gândire, nici în iluzii.

Într-al doilea tur al vieţii,

care nu va fi altceva decât reversul celui dintâi,

vei vedea, deşi prea târziu, că nu mai ai ani, că nu mai ai voce

şi că totuşi s-ar fi putut reuşi chiar şi înaintea tuturor

          acestor zbuciume.

Totul însă depinde de bătălia finală. Să ai succes,

să ai victorie. Îţi doresc o luptă dreaptă. Fii numai cu grijă

ca în drumul pe care te baţi să nu se stârnească un prag inutil

Cu vine!