Poezii de Victor MARTIN

BEȚIE PE FACEBOOK

Astăzi s-a băgat Muscat
și Fetească Neagră la promoție.
Uitați-vă la sticle!
Ce inserții, ce reflexe!
Regal, aproape regal.
Când le vezi, începi să gândești;
mulți se sinucid,
dar majoritatea sunt lipsiți de bun simț.

A încercat și un polițist să se sinucidă
și a fost prins la timp;
nu e voie ca, prin moartea ta,
să slăbești structurile,
e atentat la siguranța statului.
Să ne urăm „Hai, noroc!”,
prietene de pe Facebook!
E mai bine să iei Cadarca aia din `77
la 56 de euro
decât să te gândești
că e mai bine să faci rău
decât să nu faci nimic,
să stai, să bei și să numeri ouă,
până vin sărbătorile
toate odată,
cu clinchete colorate din degete,
bătând în cruci cu emoticoane.
La Merlotul asta
cu etichetă roșie,
vegetarienii vă recomandă spanac,
finanțiștii vă recomandă accize.
Și plata meritocrației,
de la fiecare, după merit,
vă recomandă.
E foarte sănătos să te amețești
cu ce n-ai,
cocteilul de apă chioară
cu apă distilată
e soluția viitorului societății.
Uită-te în fundul paharului!
Iubirea față de aproapele departele tău:
zâmbesc, deci exiști,
zâmbești, deci exist.
Facebook-ul e domiciliul forțat de împrejurări,
unde zâmbetul e plătit cu lacrimi
de picături oftalmice.
Dimineața, la culcare,
ne adunăm într-o poză
în care e etichetat fiecare
după cum i-e felul,
să nu se piardă.
Nu știi de unde vii
la deschiderea tuturor ușilor,
cum nu știi de ce ți se închid,
una după alta,
până la niciuna.
Ceva ne guvernează,
mai mult cu strângeri de inimă
decât cu strângeri de mână.
Din reclama bine desenată la Pinot,
pe sticle vag personalizate,
învățăm că, „unde dragoste nu e”,
părăsim această țară
și ne mutăm în oglindă.
Când te enervează inteligența,
e nebunie curată,
societatea te vrea de pomană și,
încă de la începutul literaturii,
te plimbi cu sicriul.
Călătorești pe file de carte
ca pe etichete de sticle;
uneori, îți mai alunecă piciorul
pe câte un sfârșit de capitol,
cum te-ai uita ca boul
pe blogul înstelat.
Bem și mințim;
minciuna noastră preferată
e recunoașterea unor greșeli nefăcute.
Publicului de proastă calitate,
îi dăm lucruri de proastă calitate
și nu mai știm ce să dăm
publicului inexistent.
Dacă sunt fericiți,
oamenii te lasă să scrii,
dar fericirea lor
nu oferă subiecte.
Pentru a-ți justifica existența,
ai nevoie de atingerea geniului
și mai iei un litru de la promoție;
participi și la tombola virtuală
care oferă ca premiu
revenirea la realitate.
Bei și te îmbeți cu textele
de pe etichetele și etichetările
de pe sticle,
ești ucis de câte ori e nevoie,
timpul îți oprește hemoragia
începută cu unul sau cu altul,
exersezi un I.Q. pe fond verde
și surâzătoare, și surâzător,
te trezești în orice dimineață
și asiști la marea descoperire
dintre a munci
și a-ți face de lucru.
Asta îi face pe ceilalți
să nu mai aibă nimic,
să nu mai aibă nimic cu tine,
iei totul ca pe rețeta succesului,
pozezi în neînțeles,
pentru a nu fi prost înțeles,
și te uiți în palme
ca în oglindă.
Cât ar fi de rău,
vrei să știi dacă e de bine
în horoscopul soiurilor de vin
și te trezești în altă parte
decât acolo unde ai adormit la tastatură.
Și te trezești într-un trecut,
cu muzica dată la maxim,
cineva îți pune o orgă de lumini
în ochi
și întrebări nemaivăzute,
și întrebări nemaiauzite.

IUBIRE DE PRIMAVARA

Și în primavara aceasta,
ne iubim ca în toate iernile,
lipim frunzele artificialului în copaci
și ne încălțăm dimineața
în pașii pe care crezi
că-i avem de făcut.
Ne luăm avânt spre prapastia
spusă unul altuia,
dar nu mai e nimeni în jur;
degeaba ne înghesuim
unul pe altul
să vedem îngerii atitudinii lor,
îngerii anxioși ai inconștienței.
Ne sărutăm cu bun gust
pervertit în miros
și îl punem pe tot la un loc
să putem alege ceva din el,
ca într-o ceramică a minții,
ca într-o țară născătoare de minuni.
Rătăcind liniștiți,
luăm din somn
ce nu trebuie nimănui,
încurcăm pantofi de diverse mărimi,
aplicăm filozofia vieții
unui ocean de poeți,
facem poezie din mici bucăți de hârtie,
le băgăm în himere de sticlă,
nimeni nu știe dacă vor ajunge la Roma,
și ne iubim, și ne dăruim motive
să ne îmbrățișăm, să ne sărutăm
sau să schimbăm valută.
Ne spălam pe mâini în marea cea mare
a igienei intelectuale
a iubirii noastre
și ne imaginăm că mai departe
e aproape orice.

COLECȚIONARUL DE FALSURI

Îți ștergi cu șervețelul
un zâmbet discret de pe față,
îți razi cu cuțitul urmele zâmbetului
ego-ului umflat cu fripturi.
Ți-au murit denigratorii
și nu știi ce să te faci
în sauna compartimentului de tren.
Te ciocnești de fluturi
și mori cu fiecare fluture ucis.
Poetic ție însuți,
retraiești episoade uitate de lume,
timpul se ascunde în ceas,
cu tot felul de arheologii temporale.
Încătușat în speranță,
te plictisești în fugă,
politica de-a iubi
îți cere să nu superi pe nimeni
cât timp e în viață.
Colecționezi anii vieții,
până se alege praful din ea;
cât timp nu se supără,
nu poți supăra pe nimeni.

SINGUR LA COADĂ

Vine războiul, poezia
rămâne neterminată,
paharul cu lacrimi nebăut.
Salon de înfrumusețarea urâțeniei,
iubirea nu mai e ieșirea la mare.
Ți-a rămas inima
la muzeul figurilor de ceară,
stai și trăiesti toată această viață,
nu te grăbești,
nu scoți nici un cuvânt
din dicționar,
nu te scoți nici pe tine din dicționar,
stai acolo, ascuns ca un urs.
Victimă a felului
în care te îmbraci,
nu mai citești poezii,
preferând să le scrii.
Când se termină berea,
începe poezia;
când se termină poezia,
nu mai rămâne nimic
de regretat.

TRECEA POETUL

L-am văzut de curând pe marele poet
la târgul de carte.
El era.
Parcă venit din război,
din războiul de țesut intrigi,
parcă strângând mai multe neiubiri
ale arhitecților speranței.
Trecea, așa, ca abulicul organizator al târgului,
în care și clipa năștea puii vii,
ca o întâmplare a sănătății de expresie.
Trecea poetul, aruncând zâmbetele,
ca pe niște cuțite,
spre cititorii cu tarif normal.
Orbiți de atâta frumusețe,
nemaiavând ochi să se vadă unii pe alții,
admiratorii acopereau toate oglinzile,
în calea poetului.
Una câte una, se stingeau luminile,
oglinzile se topeau și se scurgeau
la canal.
Hoț fără aplecare, poetul
se trezea măturând străzi
care nu există,
până departe,
pe strada dosnică
a numelui său.
Cu șapca ascunzându-i inteligența,
când pe-o parte, când pe alta,
poeziei de mai,
iubind femei efeminate
sau vânzând ciorapi proaspeți,
poetul își ducea viața mai departe,
mult mai departe,
ca un șirag de imperfecțiuni.
Cu paparazzii după el,
scria pe ziduri cu viță de vie.
Drumurile i se desfășurau singure.
Ajuns la perfecțiune,
totul se destrama în jur și disparea,
în fel de fel de perfecțiuni,
care mai de care mai perfecte.
Nu mai era nimeni în jur,
ca în politică, intrau cu toții.
Iubind până la uitare de sine,
trecea poetul poporului său
experimental.

SUB PRUN

Ți-ai luat laptop;
acum, poți să stai sub prun şi să scrii.

Nu dau cu prune după tine,
şopteşte prunul prin tot ce mai este în grădină;
voi, intelectualii, aveţi impresia
că distilaţi esenţe
în distileria postmodernistă de jazz,
dintr-o natură a voastră, de interior.
Faci rebarbativ din barbă
şi numeri clapele imaginarului
ambient de exterior
al acestui laptop, prehominid vesel.

E atâta poezie în laptop, încât,
când îl închizi,
aceasta rămâne pe-afară.
Termină-te, nu mai creşte,
pe scaunul tău,
cu rădăcinile lui de picioare!
În boala asta a voastră după literatură,
spitalele au intrat şi-n catedrale.
Frica de început te fermentează în nenumărate
şi ignobile sfârşituri.
Suflul depărtării umple enciclopedii de sufluri.
Doar urmărind femeia, mai poţi vedea marea.
Chiar şi şcoala pustiului
s-a mutat în oaza asta de şchiopi.
A scrie e ca şi cum ai uda strada
după o ploaie de fantasme.
În americi de cuvinte, e imprudent de emigrat;
statul cu capul în jos,
pe partea cealaltă a globului,
îţi coboară mintea la cap,
lucru deloc bun,
aici, sub prun.

CLOVNUL HIERATIC

Cuprins de mica lui măreţie,
clovnul hieratic ne cântă din fluier,
ne cântă pe toţi.
Înmuiat în hieratismul clovnului
oricărui fel de preşedinte,
clovn ce ne încolonează
spre locurile de veci
ale luptei cu munca,
din fluier dau muguri de fluier,
crenguţe, apoi crengi din ce în ce mai groase de fluier,
ornate cu frumoase intenţii,
ca nişte frunzuliţe de argint;
ca nişte clepsidre se întorc acestea,
ca păsările migratoarelor gripe aviare se întorc.

Cu o foarfecă de tăiat via,
alt clovn hieratic ajustează lăstarii fluierului,
preluând el comanda cohortelor
de oameni ai muncii noastre.
Din spate, un al treilea clovn hieratic
taie creanga celui din faţă,
tăindu-i-se creanga, la rândul lui,
fiecare dintre aceştia comandându-ne masa,
casa şi dansul, urmărindu-ne,
să nu trecem prea repede de ora exactă.
Cuminţi, ne încolonăm de câte ori e nevoie;
din cântec, nu rezultă nevoia.

ÎNGER CIBERNETIZAT

Odată în viaţă,
în stilul său sacrofag,
trece îngerul cibernetizat;
în rest, totul nu e decât aşteptarea acestuia.
Nu deschizi bine cartea,
că vine iarna;
plină de tovarăşi,
acum e plină atmosfera de îngeri.
Citeşti şi nu spui nimic,
într-o fărâmă de timp în care
poţi spune absolut orice.

Cum nu se-ntâmplă nimic?
Se-ntâmplă orice vrem;
ne zbatem de atâta alb.
Şi stăm, şi ne mirăm ca proştii
de ce nu e un început, acum, la sfârşit,
când scormonim, să împărţim cadavrele,
în cadavre de oameni buni şi răi.
Nici nu mai există un început,
El s-a autoingurgitat; ca economia,
cultura, sportul, turismul
şi toate celelalte, de pe cealaltă lume.

Poetul nu mai e un corp de iluminat ceva,
crede fiecare că nici moartea
nu-l mai ajută să dispară.
Chiar şi-o simplă neatingere,
te face să te porţi cu lucrul altuia
ca şi cum ar fi al tău.

Vezi cum punctul de vedere
nu vine odată cu vederea,
ci cu orbirea
cântecului de trecut strada.

GOL

Cu vorbele sale,
atât de bine dă poetul ocol poemului,
încât îl afirmă ca pe un gol
în interiorul vorbelor sale.

EXTINCŢIE

Continuând să coexiste,
speciile tot mai rare de oameni,
se sting de la sine,
zburând ritualic
în jurul lămpii.

INVAZIE

Ciuruiţi de razele Lunii,
extratereştrii din noi
se împrăştie peste tot
şi populează o planetă, altfel,
locuibilă.

SPĂLAREA LA FAŢĂ

Aplecat deasupra undelor râului de mercur,
monstrul cu faţă umană
îşi spală mâinile, picioarele
şi celelalte organe genitale.