A fost...odată! 

O stea ai făcut-o nestemată şi razele de culoare roşie a răsăritului le-ai pus pe inelul care şi acuma străluceşte pe degetul meu! Când Luna Nouă s-arată, sunetul clopotelor din miezul nopţii  trece prin ispite, patimi, trăiri dorite sau nedorite pentru a ajunge la noi! Îmbătaţi de parfumul vinului roşu abia pus în paharele de cristal ne supunem întregii cete de zei singurii care ne pot controla pe amândoi.
     Îmbrăcaţi în veşmintele veseliei, cu râsul bucuriei m-ai purtat dincolo de porţile paradisului ca-n faţa îngerilor cu aripi albe să port podoaba diademei de cununie. Din picturi o sfântă la harpă ne cântă, alta de sub voalul ei la noi se uită. Eu? Eu printre stele şi sfinţi,  sunt pierdută!
         Chem apostolii toţi în faţa mea,  lor să mă rog de nu ştiu ce fac, să fiu iertată! Nu cred în învinuiri cât timp în adâncul inimii există primăvară, există iubire! Pulbere de aur nisipul mării de s-ar face şi pământul s-ar umple de bogăţii fără tine n-aş trăi,  nu aş avea pace! Am spaţiul dintre trecut şi viitor să-mi fie chilia gândurilor,  lăcaşul amintirilor!

      Privesc cum în furtuni de umbre,  soarele s-ascunde, lumina tinereţii încet se stinge lăsându-mă în acelaşi paradis,  dar cu mult mai multă înţelepciune. Făclii stinse de adierile vântului,  nestemate culese din râuri cu lapte şi miere , poveşti din cele o mie şi una,  toate au fost trăite! Privesc inelul sortit să fie stăpânul degetului meu şi mai adaug o toamnă colorată ca viaţa mea ! Pe frunze scriu tot ce inima mă-ndeamnă!