Capitolul 3: Un colț de rai

    „Vai de mine și de mine, trebuie să mă grăbesc că de întârziu are să fie vai și amar de mine. Jur că nu vreau să ajungă să mă pedepsească, să trebuiască să îmi fac autocritica și apoi să intru în camera purificării… Nimeni din cei care nu au intrat nu știu, de fapt, ce se întâmplă acolo cu adevărat.“
Gabi mări pasul, îndreptându-se cu pași hotărâți spre sediul multinaționalei unde avea biroul. De cum văzu ușa de la intrare, fața lui se preschimbă brusc, iar un zâmbetul standardizat îi brăzda cu generozitate chipul. Odată intrat în clădire, își lasă la garderobă haina și își luă uniforma, un halat portocaliu ce avea imprimat pe spate și la piept numărul matricol alocat fiecărui angajat. Numărul lui era 622. După ce se schimbă, înainte să ia liftul, trecu pe la biroul supraveghetorului, de unde luă și dădu rapid pe gât o fiolă de energizant ce era menită să îl țină treaz și în formă maximă pe toată durata zilei de lucru. Tot de la supraveghetor primi brățara de acces în instituție.
Din lift coborî la etajul 6 și se îndreptă în mare grabă spre biroul lui. Odată ajuns se așeză pe scaun, moment în care brățara de fixare se activă automat, fixându-i cu fermitate glezna stângă, printr-o clemă de prindere, de piciorul biroului. Cu coada ochiului, se uită pe furiș la ceasul de pe perete și răsuflă ușurat, ajunsese la timp.

La ora opt fix, începu, ca de fiecare dată, programul de lucru. Birourile erau dispuse în cercuri concentrice iar, chiar în centru, se afla un spațiu ce, în afară de biroul teamliderului, era liber.
Ca de obicei, munca începea cu o miniședință intitulată sugestiv: ,,Ne mândrim cu...” și respectiv: ,,Ne este rușine cu…”. Astfel, în fiecare zi, în funcție de rezultatele muncii din ziua precedentă era ales angajatul zilei, atât ca model pozitiv cât și ca model negativ. Numerele celor doi angajați erau strigate de către teamlider, iar cei doi trebuiau să se prezinte în fața colegilor.
Angajatul ce urma să fie pedepsit, își făcea întâi autocritica, după care mulțumea firmei pentru faptul că îi dă oportunitatea de a fi pedepsit, pentru șansa de a avea posibilitatea de a se îndrepta. De asemenea, promitea solemn că nu va mai ajunge în această situație, după care era dus în camera purificării, o cămară de doi pe doi, unde trebuia să stea până la sfârșitul programului. În ciuda muzicii ambientale angelice, uneori se mai auzeau țipete din camera respectivă.
Fericitul angajat model avea privilegiu de a sta toată ziua cu fundul pe perna aurită, fiind astfel admirat și totodată invidiat de către toți ceilalți angajați. Cel ce era ales a doua oră într-o lună putea purta pentru tot restul lunii cununița de lauri, cununiță făcută dintr-un plastic de calitate, importată tocmai din China.
După terminarea ședinței, începu munca efectivă de prelucrare a emailurilor primite de la clienți. În timp ce angajații lucrau, teamliderul se plimba printre birouri întărind motivația angajaților, dar și împărțind, acolo unde era cazul, câte o palmă peste ceafă celor pe care îi prindea că își ridică nejustificat privirea din monitor.
La fiecare două ore, angajații aveau o pauză de cinci minute, timp ce era folosit de către firmă pentru a întări motivația echipei cât și pentru a consolida valorile organizației. Astfel, la ora 10 fix, munca se opri, brățările ce fixau piciorul fiecărui birou se desfăcură automat, toți angajații se ridicau în picoare și cu mâinile împreunate rosteau în cor:
- Cred întru Unul ANGAJATOR, a dreptății țiitorul, făcătorul bonusului și al pedepsei, al tuturor orelor lucrate și nerecuperate. Și întru Unul TEAMLIDER de prim nivel, Omul lui TOP MANAGER, Unul și Unicul, Care din PATRON S-a născut mai înainte de toți BANII. LEADER de LEADER, Manager adevărat din Manager adevărat, cu CA$H și CARD crescut; Cel de o valoare cu PATRONUL, prin Care toate veniturile noastre s-au făcut.
Care pentru noi, angajații, și pentru a noastră bunăstare, S-a pogorât de SUS și S-a întrupat din CARDUL NESFÂRȘIT și din BANCNOTA CEA MARE, și S-a făcut SALAR.
Și S-a creditat din iubire pentru noi și a acumulat penalități și a falimentat.
Și S-a reabilitat la trei ani, după recurs.
Și S-a înălțat la ultimul etaj și șade de-a dreapta PATRONULUI.
Și lunar va să vină cu plata, să-ne judece pe noi, angajații, a Cărui sold în bancă nu va avea sfârșit.
Și întru CARDUL NESFÂRȘIT, de Sold Pozitiv Dătătorul, Care din PATRON purcede, Cel ce împreună cu PATRONUL și cu MANAGERUL ne iubește ne veghează și ne îndrumă.
Întru una, scumpă, laborioasă și prodigioasă CORPORAȚIE.
Mărturisesc acest CREZ spre purificarea noastră.
Aștept ivirea salariilor.
Și viața bună ce va să vie. Amin.
După rostirea crezului, cu toții în cor strigară:
- Hura! Hura! Hura!
- Trăiască calea luminoasă, trăiască firma, trăiască conducerea, trăiască planul!
- Hura! Hura! Hura!
La sfârșitul pauzei, fiecare angajat, cu moralul acum revigorat, luă cu respect și sfială iconița cu chipul patronului, iconiță ce se afla pe fiecare birou, o sărută de trei ori, după care cu toții se așezară din nou pe scaune, moment în care brățările de fixare se activară automat asigurând astfel stabilitatea și bunul mers al muncii în echipă.
Pe aproape toată durata zilei de lucru, brățările rămâneau fixate de piciorul fiecărui angajat. Una dintre puținele excepții era atunci când unul dintre angajați era nevoit să meargă la baie, lucru nedorit, dar totuși tolerat de către companie. Pentru a reduce cât mai mult acești timpi morți, consumul de lichide era descurajat în rândul angajaților. Dacă totuși se ajungea în situația nedorită ca un angajat să trebuiască să părăsească temporar locul de muncă pentru a merge la toaletă, acesta trebuiau să respecte o procedură standardizată, menită să combată lenea și indolența.
Astfel, ei aveau la dispoziție două butoane, pe cel portocaliu scria ,,provocarea mică”, iar pe cel de un roșu aprins scria ,,provocarea mare”. Evident, cel mai des era folosit de către lucrători butonul cu ,,provocarea mică”. În acel caz, angajații aveau la dispoziție trei minute pentru a rezolva cu succes provocarea.
De îndată ce apăsai pe buton, brățara de la picior se desfăcea, moment în care se pornea cronometrul. Angajatul avea tot interesul să se grăbească pentru a se încadra în timpul alocat acestei necesități. În cazul nefericit în care cele trei minute erau depășite, ușa toaletei se bloca automat și doar teamliderul putea să îl elibereze.
Faptul că pentru astfel de abateri, se opera o scădere modică de salar era o nimica toată pe lângă rușinea pe care acel nenorocit trebuia să o îndure… anume, era obligat să stea toată ziua cu o căciulă în cap pe cap, căciulă pe care scria: ,,Sunt un măgar nerecunoscător!”.
Același lucru era valabil și în ceea ce privește ,,provocarea mare” doar că timpul alocat acestei nevoi era cu mult mai generos - anume șapte minute.
Pauza de masă dura fix 25 de minute și era singurul interval de timp în care interacțiunile dintre angajați erau tolerate. În pauză, toată echipa era în bucătărie și servea masa adusă de către o firmă de catering. Banii pentru mâncare erau scăzuți la finalul fiecărei luni din salarul fiecărui angajat.
- Of, iară mâncam chiftele cu pireu și castraveți murați, zise Gabi, strâmbând ușor din nas.
- Nu fi nerecunoscător! replică Marcel, colegul său de birou….Tu ești tot timpul nemulțumit. Nu este frumos să mârâi la mâna care te hrănește!
- Ok, ok, dar nu este adevărat, spuse Gabi pe un ton ușor răstit.
Între cei doi angajați se lăsă un moment de tăcere. În cele din urmă, colegul lui Gabi rupse liniștea și îl întrebă:
- Ai auzit noul program pilot ce vor să îl introducă în firmă?
- Nu, despre ce este vorba?
,,Jur că nu știu, dar sigur nu are cum să fie ceva bun. Așa mă simt acuma de parcă aș fi regele Leonidas al Spartei în celebra lupta de la Termopile cu ai mei trei sute de spartani și trebuie să mă pregătesc să resping încă un val de atacatori persani... atacatori pe care nu îi pot vedea încă, dar care, în curând, își vor face apariția din ceață.”
- Păi, se gândesc să amenajeze în pod niște paturi suprapuse unde să se poată dormi… Gândește-te numai, dacă am dormi aici, cât timp de lucru în plus am câștiga. Ar fi bine pentru noi și bine pentru firmă.
- Ok, dar eu unul nu te cred. Pur si simplu nu cred! ,,Ăsta e prost…cum se poate bucura de așa ceva.“ Unde am face duș atunci?
- Stai liniștit, s-au gândit și la asta! Toaleta fetelor o vor desființa și o vor reamenaja ca și cabină de duș… iar toaleta noastră vă deservi pe toată lumea. Vezi, dacă vrei se poate… dar tu îl iei tot timpul pe nu în brațe.
- Serios. ,,‘Ai, ce bou!“
- Da, dar se va începe cu un grup ales pe sprânceană de seniori voluntari. La final, vor fi, printre altele, și decorați pentru asta. Din păcate, nu avem noi șansă să prindem așa ceva… Îți dai seama ce fain de ei, nici nu mai au motive să părăsească firma… Vor avea aici tot ce le trebuie, super ce mai!
- Mda, fain. Este chiar ok, trebuie să recunosc.
,,Boul dracului… deja mă stresează prea tare. Jur că, dacă nu fumez acuma o țigară, am să o iau pe arătură rău de tot.”
După terminarea mesei, programul de lucru reîncepu. Gabi se străduia din răsputeri să răspundă în timp la toate sarcinile, dar simțea că nu era deloc ușor. La un moment dat, simți că are o urgență și, cu toate că la început a încercat cât a putut să se abțină, în cele din urmă, fu nevoit să apese pe butonul pe care toți încercau pe cât posibil să îl evite.
Odată pornit cronometrul, Gabi se grăbi spre toaletă ca să rezolve în timp ,,provocarea mare”.
Ajuns în cabină, cu toată strădania lui, nu reuși nici cum să rezolve în timp provocarea. După ce trecură cele 7 minute, alarma se porni.
,,‘Ai drace, sunt constipat! Ce naiba mă fac? Acu‘ vine șefu și mă fac de minune! Vai de mine! Alarma asta sună de îmi țiuie urechile. Parcă se aude din ce în ce mai tare.”
Brusc, sunetul devine din ce în ce mai tare, până ce Gabi deschise ochii și răsuflă ușurat, era în patul de spital, iar alarma era de la deșteptătorul lui.

Fragment din romanul O noua zi