Ecourile toamnei

    Mi s-a aşternut pe păr bruma altei toamne şi ca nestematele străluceşte  sub acoperământul stelelor toate. Am vrut ca la uşa mea, uşor anii să bată însoţind ziua de la răsărit pân' ce luna mi se oglindeşte în ochii de smarald şi rămâne pentru întreaga noapte!
      Toamnă te-am primit în viaţa mea, iar tu ți-ai arătat toată splendoarea ta! Da! Din ramul nou din primăvară,  cu frunze umbrind pământu-n vară acuma sunt pomul  pe care ţi-aşterni brumă după brumă! Am fost a ta şi voi fi până ce iarna cu anii ei va veni în braţe să mă strângă!
Sunt bătrână? Nu, doar trecută prin anotimpuri cu fel de fel de timpuri, zile croite şi răscroite, cusute sau recusute cu fir de mătasă din ele să-mi fac pentru trup, veşminte alese.

            Te iubesc toamnă şi aş vrea să ştii, nu am sperat că-n viaţa mea ajung în braţele tale să mă ţii! Trecând prin anotimpurile  anilor ca legătă cu jurământ, nu am crezut toamnă că şi cu tine  fac un  legământ! Este timpul să mă părăseşti şi liniştită cât mai departe  pleci din calea iernii reci! Îi deschizi porţile , o laşi să intre cu  argintul anilor la cei care sunt, la cei care încă o aşteaptă!
         Rămân, te aştept chiar de vii schimbată,  dar nici  pe mine  nu mă regăseşti ca altădată. Da, de-a lungul anilor am adunat cromatecul culorilor şi pe cea argintie care acuma străluceşte-n părul meu ca o tipsie. Din florile primăverilor şi din bogăţia verilor am adunat frumoasă comoară să stau liniştită în braţele tale, toamnă! Mi-am pus pe umeri mantaua  cu frunze colorate şi-n mâini ţin toiagul marilor speranţe.