Ochii noştri, luminiţe în noapte 

Din inimă scot dorul, prizonier să nu mai stea în piept, destul l-am pedepsit pe nedrept.L-am trimis în braţele lui apoi traversând imperiul nopţii  la mine să se retragă! Cu el simt parfumul, simt braţul cum trupu-mi mângâie făr'să mă gândesc la judecata ce o să fie!
        Pe frunte alunecă bobiţe care de rouă par, atinse cu degetele delicate uşor, uşor dispar.Apari tu , mă priveşti, mă admiri, nu pot să respir,suntem împreună aşa cum dorim! Ochii noştri, luminiţele din noapte văd totul! Nu ne trădează, mai mult ne luminează zâmbetele toate!
      De ajungem la apriga judecată în tribunalul sufletelor, judecătoare doar inima să fie nominată. Noi i-am dat frâu liber, n-am îngenunchet-o , acuma pentru noi, ce este mai bine, să facă!

     Da, ascultăm verdictul! Ne eliberează de dorule tăinuite, dorinţele neîmplinite şi iubirile pierdute! S-a auzit ciocănelul trântit cu putere, inima tresaltă,  vocea ridicată să dea sentinţa, mult nu aşteaptă!
  Judecată este justă şi dreaptă ! S-au rupt bariere,s-au dărâmat ziduri grele, obstacolele le-am trecut, păcatele  sunt eliminate! Să continuăm  calea iubirii,  stau în legea firii! Suntem eliberaţi, aceasta au hotărât ai noştri juraţi!