Frânturi de amintiri 

    Nici pentru o clipă,   nu vreau pe acest pământ singură să trăiesc şi nici în sărăcie să sfârşesc. De-a lungul vieţii nu am adunat multe bogăţii,   doar cât să nu fiu nici ultima,  nici cea dintâi. Tânără fecioară cu sufletul curat în  hainele de la ţară cu drag m-am îmbrăcat. Dacă mi s-au rupt încălţările nu mi-a părut rău,  că doar le-am rupt pe ulițele din satul meu.
       Mlădioasă ca  trestia şi părul lăsat pe spate, unde mergeam fetele-şi dădeau coate! Din tot ce ziceau, nimic nu ascultam,  printre ele drumu-l continuam!
Atât de mult m-au iubit părinţii,  pentru binele meu se rugau la toţi sfinţii. Cât i-au ascultat,  nu ştiu,  dar timpul a trecut şi  steaua mea pe cer a răsărit.
           Am urmărit-o, chiar şi acuma, ştiu că-n gândurile mele i se simte lumina. Nu am ascuns de ea prima mea întâlnire, prima iubire! A simţit şi teama din primul sărut, nu voia să se întâmple ceva mai mult! Ştia că am sufletul curat şi-l păstram să nu intre în păcat. Ce a urmat se-nţelege, de trofeul inimii mele, cine s-a bucurat!

         Desprinzându-mă cu greu de pe aripile de fantezie,  cu picioarele pe pământ am coborât, având steaua mea mereu în gând.  Cu ea eram în lumină, zi şi noapte se simţeau săgeţile lui Cupidon cum trec prin inimă. Nu ştiu dacă erau trimise de el,  dar nopţile nu mai aveam somn. Mi-am adunat puterile toate şi-am împrejmuit cu  drag a mea cetate.  Lumini am adus două stele,  una de zi, alta de noapte,egal să strălucească lângă celelalte.
        La luminat,  mai multe s-au adunat şi-n univers am făcut propria mea Galaxie unde m-ascund , dar nimeni nu ştie! Nu pot să descriu alt trai închipuit, este prea frumos acesta cu iubire dobândit.
      Nu doresc altfel să mă descriu! Sunt cine dintotdeauna am vrut să fiu! În calea mea şi umbrele sunt frumoase ,oricît ar fi de întunecate, rămân tot luminoase!
Pe altarul altei primăveri cu drag m-aşez,
de la steaua mea să primesc încă un botez!