GALANTONU’

Ca un bun pensionar ce mă aflu de vreo 2 ani, în fiecare dimineaţă îmi iau în buzunar o pungă de 50 de bani şi, am treabă, n-am treabă, am bani, n-am bani, merg la piaţa centrală din orăşelul meu de provincie. De fapt, o hală care datează de pe vremea când stăteam la coadă fără să ştim “ce bagă”. Lume multă. Forfotă. Gură cască. Tarabe pline cu mere din poliamidă, roşii din plastic, struguri cu termen de garanţie doi ani, gumă de mestecat, nuci de cocos, salată verde făcută pe calculator, urzicuţe cu miros de pipi, flori cât cuprinde, caş de oaie din care poţi face garnituri pentru “ghivetă”, un tablou publicitar electronic uriaş care ba îţi dă timpul probabil, ba face reclamă mascată la ţigări afişând că tutunul dăunează grav sănătaţii. Asta îmi aminteşte de o vecină al cărui soţ cam trage la măsea şi care vecină afirma zilele trecute că alcoolul dăunează grav bolilor de ficat. Sau de un altul care vindea la tarabă ceaiuri şi fructe de pădure şi care striga în gura mare: ”Ia levănţica contra picioarelor!”. Undeva, retrasă de frica unor gardieni, o ţigancă bătrână şi zbârcită îmi oferă la un leu bucata, ţelină de cea mai bună calitate şi evident, furată de te miri unde. Îi explic discret că am încercat şi cu viagra dar tot degeaba. La un moment dat, ca orice pensionar care se respectă, simt că prostata mă trimite urgent la toaletă, lucru pe care îl şi fac chiar dacă până acolo pierd primele picături, fug repede la locul cu pricina deşi doamna de la biroul toaletei strigă după mine…

în sfârşit, uşurat fiind, revin la ghişeul oficial dar până să deschid gura, doamna mă şi apostrofează: “Domnule, dumneata nu ştiai că aici urina costă?” Zic: “Nu ştiam doamnă, dar dumneavoastră ştiţi pe cineva care cumpără?” Nu s-a prins, am ieşit şi mi-am aruncat ochii pe panoul publicitar unde, coincidenţă, era o scenă asemănătoare. O tânără, vădit deranjată de o stare de inconfort fizic, făcea nişte grimase de suferinţă adâncă. Se făcea reclamă unui medicament împotriva constipaţiei. În scena următoare, precedată probabil de momentul în care tânăra ingurgitase deja pastila fermecată, apare aceeaşi tânără cu faţă zâmbitoare, uşurată şi scăpată (sic) de nişte chinuri asemănătoare cu cele ale facerii. O cucoană blondă de vreo patruzeci de anişori îşi face apariţia pe, nici n-o să vă vină să credeţi, pe… trotinetă şi cu o geantă de toată frumuseţea, la umăr. Ştiu la cine vă fuge gândul dar la data respectivă, blonda suspectată de Dumneavoastră se ocupa cu măturatul … (celulei) cum zicea Coşbuc în “Lordul John”. Doamna cu trotineta îmi aminteşte de altă descreerată care umbla pe bicicletă “la şosea” prin Bucureşti, cu o sută de ani în urmă. Lumea îi zicea “coana Miţa biciclista” a căzut şi şi-a rupt…puncte, puncte. Intru într-un magazin cu “de toate helea”, rafturile full dar clienţi…doar un tip pirpiriu în faţa mea, o întreabă pe vânzătoare cât costă chilul de salam, constată că e scump, ca şi brânza, ca şi conservele, apoi cere un pachet de “More” cartonat, plăteşte şi pleacă. Ţigările l-au costat cât un chil de carne dar dacă nimeni nu le cumpără ce rost mai are panoul publicitar? Ies şi eu, îmi mut punga de 50 de bani dintr-un buzunar în altul, merg la o ţigăncuşă cu ochii cât nucile de cocos, cu un păr ca tuciul şi negociez cu ea un bucheţel de zambile. Îmi cere doi lei dar lasă la un leu, îi mulţumesc frumos, ea pare surprinsă, nefiind obişnuită să i se mulţumească, mă îndrept spre casă unde soţia mă aştepta să mă trimită până la piaţă să cumpăr nişte salată verde. Ce era să-i mai spun, ce era să mai fac. M-am dus la piaţă. Dacă mâine îmi “bagă” pensia, cumpăr un chil de caş de oaie cu douăzeci de lei, fac din el garnituri pentru “ghivetă”, le vând cu treizeci şi cu cei zece care îmi rămân cumpăr zambile tuturor vecinelor din scara blocului.