GOSPODARU’

      Primăvara este anotimpul care îmi dă cele mai mari satisfacţii. De exemplu în primăvara asta, cu vreo zece zile în urmă, soţia mea a plecat la ţară, la „mă-sa” să sape ceva. Cred că prin gădină că soacra trăieşte deci nu poate fi vorba de săpat la mormânt deşi expresia „mormântul mă-tii” nu-mi este necunoscută. Soţia merge cu un autobuz iar eu, ca să-i arăt cât sunt de grijuliu, o sun pe mobil să văd dacă a ajuns bine deşi ea îşi dă seama că vreau să fiu sigur că nu a pierdut autobuzul şi că mă pot trezi acasă cu ea când tocmai dau să ies. Şi cum spuneam, de zece zile sunt singur, m-am descurat destul de bine cu mâncarea, fiind „master şef” în tocană de ceapă şi sote de morcovi. Am mai făcut şi câte-o ciorbă de cartofi, deci m-am descurcat, evident, cu condiţia să fi avut şi o „juma” de ceva prin cămară. Ei, dar acum mi s-a înfundat. Mi s-a înfundat chiuveta deoarece vasele murdare sunt până la tavan. Dau să intru în bucătărie dar un miros greu mă lasă fără oxigen, intru rapid în cămară, iau o gură de oxigen „Unirea” şi îmi revin. Mă apropiu de maldărul de vase murdare, mişc o farfurie dar văd că şi în farfurie mişcă ceva, trag repede mâna, farfuria se sparge, o cratiţă cade pe gresie şi o porţie de sote de morcovi schimbă parţial nuanţa tavanului. Adun cu grijă tot ce mişcă de prin toate farfuriile şi cratiţele, pun într-un borcan special căci îmi vor folosi la pescuit. O idee genială în vine în cap, îmi pun o pereche de mănuşi chirurgicale şi transbordez toată vesela din chiuveta de la bucătărie, în cada de la baie.

Dau drumul la duş şi în două ore cât a mers duşul iar eu am aţipit, am reuşit să inund parterul unde locuieşte un fost miliţian. Norocul meu e că şi el era singur astfel că totul s-a aplanat cu un chil de „Unirea”. Până la urmă am rezolvat şi cu vasele şi cu miliţianul dar coşul cu rufe purtate era doldora cu ciorapi murdari, izmene (scuzaţi!) la fel, maiouri, cămăşi, până şi o cravată pătată cu...sote de morcovi. Sincer să fiu, nespălând rufe niciodată, nu mă pricep nici la maşina de spălat, automată. Ca să spăl cu mâna presupune să spăl cada de la baie, ceea ce mi-e imposibil. Pun mâna pe telefon, sun la spălătoria „Nufărul” şi mi se spune că pot să le duc acolo şi mi le spală în regim de urgenţă contra unei sume modice. Pun totul într-un sac, iau un taxi, taximetristul cam strâmbă din nas privind bagajul meu dar ajung într-un final la „Nufărul”. Desfac sacul, pun totul pe o masă de vreo şapte metri, vine o doamnă cât două doamne, analizează marfa şi îmi zice: „Ciorapii vă rugăm să îi luaţi şi trimitem noi un echipaj să-i spele acasă la Dumneavoastră iar izmenele, înainte de a le băga în maşina de spălat, trebuie să le trimitem la un laborator să le facă „marografia” deoarece suntem monitorizaţi de Sanepid”. Renunţ la serviciile lor, iau sacul în spinare, iau alt taxi şi plec acasă. Acasă unde, tocmai venise soţia. Vana din baie şi chiuveta din bucătărie străluceau de curăţenie. Petele din tavan dispăruseră iar soţia îmi zise: „Dacă sunt rufe murdare, du-le în baie că mă ocup eu de ele şi vezi că mama ţi-a trimis un chil de ţuică!” M-am făcut mic şi, pe vârfuri, am intrat în camera mea, unde sunt şi acum.