Harbuzul buclucaş 

Amintirile le înşir una după alta şi uite aşa m-am oprit la aceasta. Cum poţi să uiţi că pe 14 Septembrie într-un oraş cam depărtişor de satul nostru era timpul iarmarocului. Chiar dacă era frig ca iarna noi ne pregătim să mergem că doar îl aşteptăm de un an! Dimineaţa devreme ne trezeşte mama, ne îmbracã gros, şi aproape cu toţi vecinii de la mic la mare luăm calea  iarmarocului prin pădure, pe jos.
          Ce frumos era, aer curat, pădurea, mă simţeam bine,  fericită! După mai mult de o oră de mers pe jos am ajuns  pe dealul oraşului,  acolo de unde se vedea cel mai bine spectacolul oraşului.Bâlciul era o harmalaie de oameni, animale, muzică şi renumitele scrânciobe care scârţâiau din toate încheieturile. Ajungem,  eu dau bună ziua la toţi oamenii până mă trăgea mamã de mână, ca semn să mai tac din gură.
          Bucuria mea începea  de dimineaţă când mă aşazam la masă lângă toţi şi mâncam cu poftă porţia mea de mici cu pâine neagră şi muştar, iar ca desert era o felie mare de harbuz. După ce ne vedea ostoiţi şi odihniţi după un drum lung ne duceam să vedem bâlciul.

Eram avertizată că dacă mă scapă din mână şi mă rătăcesc să stau în cutare loc! Nu vă spun ce repede m-a scăpat din mână dar de rătăcit,  nici vorbă!  M-am dus imediat şi mi-am cumpărat o pereche de ochelari cu "sticlă" roşie, visul meu de o vară,  nu am uitat de ceasul pentru mână  şi bineînţeles m-am oprit în faţa circului  cu Vasilache şi Mărioara. Am rămas mult timp să mă uit la păpuşile acelea, mai ales că acuma  le văd cu ochelari de soare şi mănânc vată pe băţ.
       Toate erau frumoase până mă găseşte tata şi se uită bine să vadă dacă eram eu!
"Da bine copchilă,  eu te caut de ameţesc şi tu te plimbi  ca Chiriţa prin iarmaroc?"
Nu am mai zis nimic şi nici nu am avut timp că m-a luat de mână zicându-mi să ne grăbim, găsise un loc într-o căruţă, era târziu şi  trebuia să ne-ntoarcem acasă! Cum îmi cheltuisem banii şi mai voiam ceva l-am rugat să-mi dea un leu pentru o pereche de ochelari cu "sticlă "galbenă! Nu-i venea să creadă că mai vreau şi din aceia, dar până la urmă mi-a dat, bucurându-se că mă are numai pe mine şi nu are mai multe fete! Ajung eu la căruţă cu ceas la mână  şi ochelari la ochi, mă aşază într-un loc mai în spate cam pe o roată, nu prea bine,  dar poţi să faci mofturi?
           Ca să am stabilitate  mi-a pus tata în braţe un harbuz de vreo zece kilograme şi din căruţa din spate stăteau cu ochii pe mine.Am trecut cu bine peste toate gropile de pe drum,  dar la un hop mai mare am scăpat harbuzul din mâini că le-am dus imediat la ochelari, Doamne fereşte să nu- i pierd! Dacă inevitabilul s-a produs,  nu am avut ce face decât să-l urmăresc cum se rostogoleşte până ajunge în mijlocul unor copii de pe marginea drumului! Nedumeriţi ei, nedumerită eu, supărată  am ajuns acasă.
      Căutam să mă duc cât mai repede la culcare să scap de dojana mamei! Aşa ca prin vis aud  cum mama îmi zice că dacă vreau să mănânc harbuz să iau din sac, sunt cumpăraţi de pus la murat,  sunt mici da buni!
       Minunea lui Dumnezeu, mama mea!
Mi-am agăţat ceasul în cui pe perete,  ochelarii i-am pus pe masă şi până am adormit m-am uitat la ei. A doua zi era prima zi de şcoală! Cu ghiozdanul în spate,  cu ceas la mână mergeam agale spre şcoala din satul meu natal
      Şi au trecut 60 de ani de atunci,  eu mi-am amintit întâmplarea şi v-am spus-o vouă, aşa cum a fost!