Primăvara din inima mea 

Aşa cum numai bunicii îşi amintesc şi cu povestesc cu tâlc istorioarele din viaţa lor, aşa mi-am amintit şi eu această întâmplare care o povestesc acuma.

       Cu mulţi ani în urmă când eram şi eu copil născut şi crescut la ţară, totul parcă era  din poveşti. Era frumos de se asemănau anii între ei,  numai noi copii ne schimbam de la un an la altul. Dar cum copil eşti doar o singură dată în viaţă am  strâns atât de multe amintiri încât ar curge ca apa pe pârâu în primăverile acelea când se topesc zăpezile.
         Pe atunci natura îşi urma frumos cursul ei şi te făcea să trăieşti fiecare anotimp aşa cum se ştia mai bine. Primăvara se anunţa că vine şi alungă iarna geroasă că de multe ori uita să mai plece! Prindea a nu mai scârţâi zăpada sub papucii noştri,  sania o trăgeam mai mult prin glod decît prin zăpadă şi ce era mai bine că tot mai făceam câte un bulgăr şi-l aruncam în copiii care treceau pe drum,  asta aşa ca să dau înapoi ce primeam!
         Mă bucuram că odată cu venirea primăverii venea şi libertatea noastră a copiilor, nu că iarna stăteam liniştiţi lângă sobă, doar că acuma se simţea ceva în aer, ceva nou care trebuia trăit. Razele soarelui încălzea zăpada de pe casă şi topindu-se aluneca uşor lăsând să se usuce draniţa care o ţinuse acoperită multe luni.Ţurţurii de gheaţă care atârnau la streşina casei de multe ori erau aşa de lungi că puteam să-i ating cu mâna, acuma stăteam cu mâinile făcute căuş să strâng apă din picuri pentru a mă spăla pe faţă! Am auzit, cică dacă te speli cu apa lor eşti frumoasă tot anul, iar eu care nu voiam să nu sar peste nici un amănunt căutam să fac tot posibilul să fie aşa.

      Ce frumos era când apa din zăpada topită îşi croia drum prin şănţuleţe în ograda noastră şi se vărsa direct în şanţul de la drum. Mai în primăvară aşa cam pe la începutul lunii Aprilie toţi pomii din livada din faţa casei înfloreau de ziceai că-i raiul pe pământ. Câtă zumzuială de albine, cât parfum! Frumos tare! Lumea era bucuroasă şi toţi care mai de care făceau treburi prin ogradã, prin grădină şi uite aşa noi ajutam cum puteam. Eu căram ciocanii de păpuşoi  să-i pun pe foc că ştiam eu să reduc aşteptările! Niciodată focul nu trebuie să  ardă aşa degeaba, vorba mamei mele, aşa că eu ştiam ce am de făcut. Ce urma nici nu vă închipuiţi! M-am dus în şură şi am luat ciurul care era agăţat într-un cui şi m-am prezentat cu el să-l încercăm şi anul acesta.Vine mama cu şorţul plin de ştiuleţi de cei albi,  cică erau mai aprigi la sărit, îi sfărmăm până se înteţea focul, apoi, spectacolul lumii ce se-ntâmpla în ciurul acela. Erau focurile de artificii de care habar nu aveam că puteam să le avem şi acasă la noi!
Urma sa ne burduşim buzunarele şi să ieşim în drum la ceilalţi copii care ne aşteptau ca pe cei mai buni prieteni că doar şi eram!  Ne potriveam foarte bine la toate obrăzniciile de nu aveam timp să le facem pe toate într-o zi, le mai programam şi pentru zilele următoare, aşa să avem ce face! Mi-aduc aminte cum după  ploi ieşeam toţi din casă şi eram destul de mulţişori, făcând calculul câte patru cinci copii la fiecare casă nu era uşor să stai cuminte. În apa adunată după ploaie în şanţul de la poarţile noastre toţi ne bălăceam de îşi rupeau plămânii mamele noastre strigând să intrăm în ogradă  că acuma chiar că le apucă ldisperarea ! Ce să mai discutăm,  nici ele nu mai ştiau cum este bine,  dacă plouă sau nu!
          Mă jucam eu dar ce urmăream nu ştia nimeni! Stăteam cu urechile ciulite să ascult cucul cântând!  Da, da, de aici începe adevărata mea istorioară, de când auzeam cucul! Într-o zi mă zbengui eu prin ogradă şi numa ce aud aşa ca prin vis, aud cu..cu .cu.., cucul! Nu-mi venea  să cred,  pân' nu mă duc în grădină să-l aud mai bine, din pădure se auzea! Cânta aşa de frumos , parcă să-l audă tot satul, era el! Că erau mai mulţi nu ştiu, eu eram mulţumitä că l-am auzit! Cu cea mai mare viteză mă duc la o verişoară de-a mea la câteva case mai la vale să-i dau vestea cea mare. Strig, strig, într-un timp iese ea cam bosumflatã,  nu ştiu ce avea şi mă ia la rost că ce strig aşa,  arde satul? Ăăă, când am văzut-o aşa m-am suparat şi i-am zis că eu am auzit cucul, dacă ea nu l-a auzit,  este treaba ei şi am plecat!
        Ştiind care este scopul nostru nu m-am lăsat până nu i-am amintit să stea atentă şi apoi să vină ea la mine. M-am întors cam supărată acasă,  dar cum ziua trece aşa cum vine,  a trecut şi ziua aceea.A doua zi mai înspre amiază,  o aud pe verişoară-mea chemându-mă la poartă şi cu sufletul la gură îmi spune că a auzit şi ea cucul!
Ei, dacă tot s-a întâmplat minunea şi a auzit cucul am făcut imediat schimbări în program şi am luat-o la fugă pe toate şăluţele şi cărările spre casa bunicului nostru. Aveam o viteză de ziceai că ne fugăresc toţi câinii din sat! Ne mai împiedecam, mai cădeam, dar nu ne plângeam noi de o zgârâietură, eram învăţate cu aşa ceva! Aveam direcţia atât de precisă de se credea că avem harta satului în mână!
      Într-un timp ajungem în ograda bunicului şi cu vorbe frumoase ne apropiem noi aşa cu  "săru' mâna bunicule, ce mai faci?"
-Dapă-i v-am auzit de când aţi plecat de acasă că tare mai sunteţi gălăgioase! Nu v-a speriat nici un câine, că cel al preutesei mai stă dezlegat.Nu bunicule, noi am fugit fără să ne fugărească câinii! S-a mai liniştit şi cam supărat ne întreabă că de ce am venit  tocmai acuma că el a auzit  cucul cântând de când lumea! Să o salvez pe vară-mea sar eu şi-i răspund că noi cum stăm mai departe de pădure am auzit mai greu cucul,  dar cum l-am auzit iaca suntem aici!
Bine, bine, staţi voi aici pe prispă liniştite şi mâncaţi câte o bucată de turtă că eu mă întorc imediat!
      Şi noi cum l-am văzut că intră în lemnărie, tot imediat ne-am urcat în nucul de lângă casă! Nu eram noi acele care să stăm şi liniştite şi pe prispă! Nucul era observatorul nostru din el se vedea tot satul, ce mai o descoperire genială! Momentul ne-a fost întrerupt de bunicul când ne striga să răspundem că de auzit ne aude , dar nu ne vede! Când ne-a văzut în vârful nucului a crezut că nu vede bine şi tot el  ne ruga să coborâm uşor ca nu care cumva să alunecăm pe vreo cracă .La experienţele care le aveam l-am asigurat că totul este bine!
    Am coborât noi încetişor să  nu-l speriem pe bunicu' şi ne-am prezentat ca la raport în faţa lui că ştiam noi ce va urma.
În mânuţele întinse ne-a pus câte un leu şi  ne-a rugat ca la anul să fim mai atente când cântă cucul! Da, pentru el noi eram vestitorii primăverii, se bucura că a mai trăit un an şi mare era bucuria lui când noi în timpurile acelea,  singurele lui nepoate ne duceam la el! Ne-am dus  până am dat ştafeta la alte nepoate că noi deja eram mai mărişoare.După ce ne-a bucurat cu bănuţii păstraţi pe geamul lemnărie ne îndrumă să o luăm prin sat că-i mai sigur!
După ce s-a aşezat pe prispa să se mai odihnească puţin noi ne-am luat rămas bun şi l-am lăsat să-şi continuie frumoasa meserie de lemnar renumit al satului nostru şi nu numai! L-am asigurat că aşa să facem şi cum am ieşit pe poartă deja am uitat promisiunea! Am luat-o pe toate străduţele şi uliciorele satului de-a dreptul să ajungem cât mai degrabă la cooperativa (mai modern magazin sătesc) din satul nostru. Acolo ne-am învârtit noi de câteva ori uitându-ne ba la una, ba la alta până când vânzătorul care ne cunoştea de cliente ne întreabă ce cumpărăm. Decisă nu am stat mult  pe gânduri şi am cerut două tuburi de mentosane în acelaşi timp uitându-mă la verişoară-mea să văd ce vrea, se hotăra  cam greu!
Îi  aud într-un timp vocea mai piţigăiată că ea vrea biscuiţi. Într-o foaiee de maculator (acela era ambalajul pe atunci) îi împachetează frumos ce a comandat.
         Luăm noi ce-am cumpărat şi bucuroase ne aşăzăm pe marginea unui şanţ să împărţim ce avem că doar am câştigat egal în ziua aceea, mai ales că am urmărit să cânte cucul de atâta timp! Pentru mine a fost mai simplu,  un tub de mentosane pentru mine,  unul pentru ea şi gata! La verişoară-mea a fost mai complicat, a găsit nouă biscuiţi în pachetul ei. O urmăream cum le ticluieşte, cum se învârte ca în final să se hotărască. Zice că mie mi se cuvin cinci biscuiţi că sunt mai mică, iar pentru ea, patru. Mai că voiam să iau cinci cum a  zis, de ciudă că nu a auzit cucul odată cu mine, dar cu mintea de copil de atunci am rupt un biscuite în două şi am făcut parte dreaptă. După ce împărţeala a fost făcută corect,  mulţumite ne-am îndreptat spre casele noastre . Da de unde, până nu ne opream pe la toţi copii nu ne lăsam şi uite aşa am ajuns pe înserat acasă exact ca după o zi muncă!
      Ce a urmat cu vară-mea, nu ştiu, doar că am auzit-o pe mătuşa mea cum o lua la rost. Prea multe nu am avut timp s-aud că o zărisem pe mama la poartă cu jordie în mână! M-am apropiat,  i-am cerut să nu mă bată că-i explic totul imediat!
Era şi ea curioasă să asculte ce-am mai combinat toată ziua.După ce a sta cam o oră să m-asculte s-a uitat în sus , şi-a făcut cruce, ştiind ce tată bun are şi ce copchil are la casa ei îmi zice să mănânc că poate îmi este foame de când umblu atâta, să mă spăl în lighean pe picioare şi să mă duc la culcare că găinile dorm de când lumea!
       Am făcut aşa cum a zis dar înainte de a adormi m-am gândit cât sunt de norocoasă să am o mamă ca a mea un bunic ca nimeni altul şi pe verişoara mea care mi- a fost părtaşă la această istorioară !