Imaginaţii 

Cum imaginaţiile nu-s puţine, le-adun în stoluri şi le eliberez ca încet, încet să se-ndepărteze de mine. În singurătatea mea am ales să fiu doar eu cu mine, s-ascult galopul cailor albi care fără milă sfărâmă lanţurile de la poarta inimii mele!
     Sunt prea albi printre umbrele nopţii!
De este aievea sau adevărat văd că-n jurul meu totul se luminează când lângă mine câte unul au îngenunchiat! Cu trupul îmi tremură şi cămaşa de mătasă subţire, mă cuprind fiorii când suflul lor se-ndreaptă spre mine!
     În somnul adânc parcă zbor şi-n goana lor, pământului fac ocol cu dorinţa arzătoare de a fi nemuritoare! Colind prin bolta stelară, mă amestec cu stele căzătoare, ajung prin galaxii multe de nimeni descoperite!
     Un fulger scânteind, printre pământeni mă poartă să mă trezesc din călătoriile extraterestre, nu mai sunt lunatecă! Simt cum pe trupul meu alunecă bobiţe reci de rouă aruncate în urma galopului cailor albi!

În zori mă părăsesc şi ca pământeană mă lasă să trăiesc!
       S-au îndepărtat spre locuri doar de ei cunoscute lăsându-mi pe suflet realităţile zilei ca plumbul căzute. Îmi vine greu să cred că din somnul infernal,  visele au rămas vise în zadar. M-aud cum respir ca o pradă uşoară şi şterg din  noapte, povestea imaginară!