Inimă te iert...

     Plâng,  dar nu cu lacrimi de mărgăritare!  Plâng că inima suferă mult şi leac să se vindece,  nu are! Ai rănit-o, ai rupt-o în bucăţi  pe faţa mea să vezi doar durere şi tristeţi! Am legat răsăriturile de asfinţituri cu lacrimi adunate din prezent şi din trecuturi, din vise negre făcând punţi  între zile şi nopţi,  cât de mult să regreţi.
       Plâng că inimii i-am dat ascult uitând de multe ori şi cum mă cheamă şi cine sunt! Mă-ntreb,  unde şi când am greşit de am ajuns să nu ştiu încotro s-apuc! Făr'de mângâiere sau semne de împăcare m-arunc în luptă cu slăbiciunea sufletului pentru a nu mă învinui pe nedrept că doar şi eu am o inimă care bate-n piept!

        Ştiu că vrei să rămâi ascuns sub aripile discordiei  uitând că din scumpă fecioară ai lăsat în urmă o femeie tristă, iraţională! M-ai aruncat în singurătate, de mă cauţi , nu mă găseşti,  orizonturile sunt închise şi luminile soarelui,  stinse!
          Îmi iert inima,  ştiu că nu mai greşeşte să creadă în promisiuni şi cuvinte din inimi negre scoase. O iert,  o iert de fiecare dată să nu se simtă vinovată! O protejez de loviturile vieţii că prea multe a suportat  când eu multe am învăţat.