Întâmpinarea sărbătorilor pascale 

 Unde sunt peripeţii multe sunt şi multe de povestit. Cum să uiţi farmecul sărbătorilor creştine româneşti! Dintotdeauna lumea în care am trăit a avut puterea de dăruire şi peste limita realului a reuşit să păstreze cu sfinţenie toate tradiţiile noastre!
       Mi-amintesc frumoasele primăveri cu toate sărbătorile care erau aşteptate de toţi cu multă bucurie,  mai ales de mine! Cum creşteam de la un an la altul se trecea la munci mai serioase prin gospodărie, aşa ca să le ştiu pe toate când voi fi la casa mea, vorba  mamei mele. Se întâmpla într-o zi când stăteam liniştitã şi citeam o carte frumoasă,  numai că o aud pe mama: poate laşi puţin cititul şi ieşi afară la treabă că peste câteva zile sunt sărbătorile paştelui, s-a adunat cam multă treabă şi nu mai fac faţă! Fără să zic nimic am făcut tot ce mi-a dat de făcut,  ştiam eu că trebuie să plătesc totul.
          De la lustruitul oalelor cu cenuşă,  clătite bine de strălucea soarele în ele când le agăţam în faţa bucătărie până la  măturatul prin ogradă nu dura mult că eram sprintenă la treabă. Am învăţat să nu calc de două ori în acelaşi loc că pierd timpul degeaba, aşa că mereu eram când ici, când colo! Era în săptămâna mare când toate treburile se făceau bine şi dacă se putea fără să comentezi că era păcat!

         Dacă ar fi fost numai acela!
Să vedeţi păcate ce am făcut de cred că mă duc în iad cu toate mărturisirile mele la preot! Mama ne învăţa ca nu care cumva să ne înfruptăm cu ceva de prin bucătărie fără ştirea ei că nu ne mai putem împărtăşi. Da, mi-a zis că are încredere şi bază pe mine să ţin evidenţa , adică să scriu pe borcane care şi pentru ce sunt oăle adunate pentru sărbători. S-a înşelat fără să vrea că a pus vulpea să păzească găinile!  Zis şi făcut, am făcut exact cum mi-a zis, dar mama luată cu treaba sau nici nu i-a trecut prin gând a lăsat borcanele cu jumările făcute cu cârnaţi, muşchiuleţ, lângă borcanele unde adunam oăle! Stăteau foarte bine unde erau la răcoare, doar că erau prea aproape între ele!
       Doamne, Maica Domnului eu zic că diavolul m-a ispitit şi am făcut păcatul!
Nu rezistam ispitei şi uite aşa nu ştia mama de ce nu-mi este foame  toată ziua! Timpul trecea, treburile decurgeau normal până trebuia să mă urc pe scara de la pod să dau ceva jos de acolo.Sus am ajuns bine, dar când să cobor s-a rupt un fâştei de la scară şi am căzut aşa de s-a speriat mama. Eu, nimic, m-am ridicat ca şi cum nu s-a-ntâmplat nimic şi gata, altă treabă! Pe atunci nu plângeai de o zgârâietură,  era nimica toată faţă altele. Aşa că luând-o în calcul ca pedeapsă de la Dumnezeu am tăcut din gură şi mă pregătesc pentru alte pedepse la câtă carne am mâncat fără să ştie mama.
        Din păcat în păcat ajungem în joia scumpă, când mama conform tradiției, vopsea oălele. Dupã ce am adus borcanul pe care era scris" pentru vopsit" am lăsat-o să facă ce şi cum trebuia, numai ce o aud că mă strigă cât putea de tare, unde eşti, vino încoace la mine! Gata, m-a descoperit! Mă prezint  să raportez cum s-a întâmplat şi vina am dat-o tot pe ea, de ce a lăsat totul la un loc? Că nu mă împărtăşesc, ştiam de la mărturisit că-ntr-o searã înainte de a începe deniile m-am grăbit să-i spun preotului ce am făcut!  Am mâncat eu jumările, de nici mama nu ştia ce fac pe întuneric! Cinzeci de mătănii, erau ca pedeapsă, ca să nu mă duc în iad, iaca le-am făcut de frică! Pentru anii care-i aveam era mare păcat,  aşa că nici nu vreau să mă gândesc ce-mi trage sufletul pentru altele mai mari!
     Cu mama am rezolvat-o!  S-a supărat,  dar nu m-a certat că trebuia să se împărtăşească apoi a spălat cu zece ape să scoată grăsimea de pe ouă şi eu, eu aveam o problemă de rezolvat! Trebuia, să o rezolv urgent, cum trece paştele aşa fără rochiţă nouă! M-apropii încet şi o laud că ce  frumos colorează oăle şi cu mine cum rămâne, vreau ceva nou să ies la scrânciob în sat!  Se uită la mine de parcã nu ştiu ce am făcut şi-mi zice că de găteli îmi arde,  că doar nu-s mireasă acuma!  Aoleu, altă pedeapsã, la care nu rezist!
           Fac ce fac aşa să o îmbunez şi-mi zice într-un timp să mă duc la cooperativă,  să-mi cumpăr un metru de stambă că ne-o încropeşte ea când o avea timp. Da, aţi văzut, nu trebuie să calci de douã ori în acelaşi loc că pierzi timp, aşa că pe mine nu mă întrecea nici o căruţă cu cai cât fugeam să-mi cumpăr ce-mi place! M-am întors imediat cu stamba colorată atât de frumos încât mama nu s-a lăsat până nu mi-a făcut cea mai frumoasă rochiţă.
            Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns cu bine şi în acel an, apoi cu mic cu mare toţi la slujba de sfânta Inviere apoi ce-a urmat sunt amintiri de neuitat că nu poţi să uiţi nimic, a fost prea frumos! Scrânciobul care te ridica ca roata,  când sus, când jos, îngheţata adusă de la oraş într-un butoiaş înconjurat de gheaţă şi eu printre lume cum eram fudulă cu rochiţă nouă! Unde eşti copilărie cu frumoasele tale amintiri! Eşti în scrierile mele care mă gândesc cu drag la tine!