La furat de prune 

   Dacă tot s-a întâmplat cu mulţi, foarte mulţi  ani în urmă, acuma îmi rămâne doar să povestesc o istorioară de toată pomina. Cum mai toate întâmplările hazlii s-au petrecut în anii copilăriei,  la aceşti ani  mai amintesc una din ele ca să completez lista cu peripeţii!
       Era pe vremea  când încă eram în vacanţa de vară, deci tot timpul liber se fructifica la maxim. Era bine şi frumos dar mai bine era dacă reuşeam să prind cocoşul nostru să-l pun într-un sac că dimineţile prea îşi făcea de cap! Chiar aveam de gând, dar era prea mult de muncă prea multă fugăreală să-l prind şi de-acolo rămâneau a vecinilor şi tot nimic n-am făcut. Mă învârtesc, mă răsucesc eu în pat, până la urmă tot trebuie să mă trezesc. Mama deja mulsese  vaca, în trăistuţă a  pus ceva de mâncare pentru mine,  totul era pregătit doar eu  lipsesc  care greu mă desprind de pat.

         A strigat mama de vreo zece ori, eu nimic, într-un final  trebuia să mă decid să ies afară mai ales că ştiam ce urma. Îmi afişez  bosunflătura cea de dimineaţă de am speriat găinile, dar îmi revin repede când  numai de două ori dau pe faţă cu apa rece proaspăt adusă de la fântână. Iau aminte câteva instrucţiuni de la mama, nu pierd timpul că eram şi harnică şi-mi pun în trăistuţă o carte să o termin de citit, nu uit ciocanul, toate într-un umăr , în  celălalt pun funia cu priponul şi un ţol,  iau văcuţa mea de lanţ şi direcţia era bine stabilită să o duc la păscut în bahnă. Cum la toate casele se creşteau animale nu erau scutite de această distracţie nici una din prietenele mele. Ne întâlnim în fiecare dimineaţă la locul stabilit că prezenţa era obligatorie, nu se putea lipsi la apel!
        Ajunse la destinaţie priponim  văcuţele noastre,  ne asiguram că pentru câteva ore au ce mânca timp suficient ca noi să ne bucurăm de libertatea cea adevărată! Toate florile se transformau în coroniţe şi cu roua pe ele le punem  pe cap de păream sânzâienele din poveşti. Cu toate prietenele mele mă înţelegeam bine, doar cu una din ele şi mai bine! Ne potriveam noi la găteli să fim frumoase şi ceva care ne lega mai mult era talentul care ne chinuia de mici.Răsunau dealurile şi pădurea când s-apuca de cântat prietena mea, iar eu o aplaudam,  o premiam cu flori de câmp, recitam versuri improvizate ce să mai discutăm,  eram talente în divenire! Mai pe seară, acţiunea cu văcuţa la păscut lua  sfârşit!
       Ne întorceam acasă la alte activităţi că eram micile mari gospodine. Reţetele studiate pe câmp le puneam în practicã când într-o bucatărie , când în alta şi uite aşa  salvam de la o treabă mamele noastre când se întorceau acasă de la muncă! Eram noi bune la casa omului dar ne mai şi deocheam câteodată! Ghinionul trebuia să fie a cuiva şi nu era a altcuiva decât a vecinei care avea casa între casele noastre.  .Era prea liniştite la ea  că nu avea copii,  dar cred că nici nu-i trebuia avându-ne pe noi lângă casa ei. Într-o zi zărim prunele coapte în copacul ei  şi fără să  stăm mult pe gânduri am pus planul nostru în aplicare! Prietena mea stătea în grădină la ea, nu se mişca, aştepta ca eu să acţionez urgent!  Scenariul era perfect,  eu reuşisem să sar gardul, să mă caţăr în copac şi să plonjez  prin aruncarea prunelor cu viteza sunetului acolo unde erau aşteptate.Una, două, zece,
dar ce se întâmplă ,m-am oprit că aud ceva neprevãzut, adică vecina noastră! "Cine este acolo, ia să văd  care nu stă la casa lui la ora asta? " Dacă a crezut că vede, nu a văzut nimic, dintr-o mişcare am sărit din copac, am trecut prin gard şi deja eram pe prispă să  o ascult cum ne pomenea numele. Nu ne-a prins,  nu avea dovezi,  pot sta liniştită!
          De obicei seara când terminau treaba, mamele noastre ieşeau să mai stea de vorbă la poartă. Noi pândeam printre scândurile gardului să vedem dacă iese şi vecina noastră s-asculte buletinul de ştiri. Dezastrul s-a anunţat! A ieşit! Avea ceva în şorţ şi se opreşte direct la mamele noastre! Am auzit o scurtă convorbire şi o întrebare! "Da frumoasele  voastre unde-s de nu le văd că  altădată se zbenguiau pe aici!?" Trebuie să fie pe aici pe undeva, apar ele,  dar ce s-a-ntâmplat?
      "Femeile mele dragi, dragile mele, azi am zis că mi se trage moartea ce sperietură am tras! La amiază după ce am mâncat am zis sã stau oleacă întinsă pe prispă să mă odihnesc, da de unde că şi câinele s-a speriat,  nu ştia ce se întâmplă! Mamele noastre rămăsese fără aer, eu de după gard am aflat de ce nu am văzut-o şi de ce dormea şi câinele! Aaaaa, acuma e acuma! Se reia discuţia. Şi numai deodată văd că trece ceva ca nişte gloanţe, zbrrr, zbrrr uite aşa de la dreapta la stânga. Până m-am dumirit ce poate fi, speriată şi eu şi câinele m-am dus la prun cam acolo auzeam toată mişcarea, da nu era nimeni! Pe a ta o zărisem pe prispă,  se referea la mine, pe cealaltă prin ogradă, adică prietena mea. Ei şi atunci, cine poate îndrazni să se suie în amiaza mare în prunul tău, întreabă mama! Eu, amuţisem eram curioasă ce mai zice! Da chiar aşa, continuă vecina, oare cine, poate îmi spuneţi voi? A cui sunt papucii ăştia? Prin scândurile gardului mi se părea cã nu văd bine, vecina scoate din şorţ papucii mei! Văleiii, m-a prins , în fuga aceea am uitat c-am fost incălţată! Ce detectiv era vecina noastră şi noi nu ştiam! Procesul de abia acuma începe! Unde sunteţi, veniţi încoace, le auzim pe mamele noastre! Am ajuns repede, nu ne-a trebuit mult că urmăream totul de la mică distanţă!
       Mergem  noi aşa,  una dintr-o parte, alta din partea cealaltă să ne întâlnim  la centru, la judecată! Prietena mea, avea încredere în mine că ne salvăm şi avea dreptate, trebuia să fac ceva, papucii erau ai mei! Mă prezint în faţa lor aşa decisă şi m-am arătat foarte supărată aducând acuzaţii  grave vecinei că a uitat să-i dea şi mamei mele un lăstar de prun să avem şi noi ghioldanul nostru! La matale şi aşa  se uscau că nu te caţeri în copac , de asta ne-am gândit noi la ele! Tare vă mai potriviţi bine  voi amândouă la pozne!  Ia veniţi încoace să vi le dau şi care le-am mai găsit că tot ale voastre erau să fie. Vi le dau acuma că altădatã poate nu-s acasă şi vă muşcă câinele că-i cam rău! Sigur că am luat prunele, papucii şi aşa fără să zicem nimic intrăm în ogradã la noi. Ce au mai vorbit,  nu ştiu dar am luat o mustruluială bună de mama după aceea! A doua zi când ne vedem noi prietenele,  ne-a umflat râsul şi am împărţit recolta ascunsă bine şi cu grijă sub o frunză de bostan de ea, prietena mea! Aventurile noastre au continuat dar aceasta a fost de povestit! Destinul a făcut ca prietena mea cu vocea caldă şi lină să ajungă profesoară de muzică şi cântăreaţă de muzică populară iar eu cu romanticismul şi melancolia mea să completez această frumoasă formulă a prieteniei noastre, cu versuri şi picturi.