La patinoar

Petrică are 10 ani. E vacanţă. Vacanţa de iarnă, fireşte. Băiatul nostru, după ce s-a trezit, s-a spălat, a luat micul dejun, se gândise într-un mod foarte serios să meargă afară. Uitându-se puţin pe geam, zărise ce frumos este.
Zăpada aşternută peste noapte, era peste tot. Era tare frumos aşa, totul îmbrăcat într-o plăpumioară imensă, imaculată şi pufoasă. La puţină vreme, îmbrăcat corespunzător şi cu o pereche de patine aşezate şmechereşte pe umăr, cu paşi vioi şi foarte hotărâţi se îndrepta către patinoarul frumos amenajat pentru acest sport. Patinajul. Era cam ora 10. Nu era foarte multă lume. Dar acest lucru nu-l deranja prea tare, ştia că la un moment dat o să fie multă lume, prin urmare bucuros că era foarte lejer, se grăbise să-şi pună patinele şi să facă primele mişcări pe suprafaţa frumos curăţată şi întreţinută de nişte oameni minunaţi

(care se ocupă cu întreţinerea patinoarului). Făcuse deja câteva ture, de-o dată aproape de el o fetiţă cam de opt anişori, nu ştiu cum se face, a căzut într-o fracţiune de secundă.
Petrică, văzând, se speriase şi el puţin, dar nu stătuse prea mult pe gânduri şi îi sărise în ajutor, ajutând-o să se ridice. O întreabă curios:
- Ei cum e? Te-ai lovit? Te doare?
- Ăăă, nu mă doare, nu m-am lovit, sunt doar puţin speriată. Nu mă aşteptam să cad. Dar e bine acum. Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să mă ridic. Eşti un băiat minunat!
Petrică, puţin îmbujorat de la aerul rece, dar şi de la cuvintele frumoase ale fetiţei, (de apreciere şi de mulţumire), o privi zâmbind şi răspunse:
- Cu multă plăcere. Mi se pare un gest normal şi firesc. Ca noi oamenii, de la mic la mare să ne ajutăm între NOI, să ne întindem o mână de ajutor la nevoie. Bineînţeles, doar în cazurile constructive şi de bună credinţă.
- Da ai dreptate, zise fetiţa. Aşa este. Lumea va deveni tot mai bună făcând aceste gesturi salvatoare pentru semenii săi şi nu numai! (natură, animăluţe, etc). Eu sunt Elena. Tu?
- Eu sunt Petrică.
- Încântată, spuse Elena, schiţând un zâmbet de recunoştinţă. Eşti un băiat de nota zece.
- Daa, de nota zece, răspunse Petrică. Sunt plin de zece. Am zece ani. Am făcut o faptă bună, care e de nota zece. Uau! Sunt copleşit de note de zece sau de cifra 10 şi în vacanţă.
- Da, aşa se pare, spuse Elena. Râseră în hohote amândoi, de această mică constatare haioasă, dar adevărată.
Iar povestitoarea zâmbeşte şi ea printre rânduri, la această mică poveste frumoasă şi plină de învăţăminte, la care „fără să vrea a luat parte”. A fost şi pentru ea o surpriză foarte plăcută. N-a putut să ştie dinainte că pixul ei va aşterne pe hârtie cu ajutorul muzei o asemenea „poveste” de iarnă, petrecută pe un patinoar. Sută la sută deosebit şi sută la sută dintr-un frumos orăşel de la poalele unui munte, sută la sută un patinoar aşezat frumos într-un centru vechi de oraş cu aromă de kürtőskalács cu scorţişoară şi istorie de poveste.