Paradis cel Mare

N-am   să  încep cu  a  fost  odată ca  nicodată  ci  o  să  încep aşa;
  După  ce  a  venit  viaţa  prin  univers  iubirea  cu  raza  de  lumină  din  priviri  a  dat  viaţă  Paradişilor  şi  Fariaşilor  în  lumea  paralelă  din  acelaşi  paradis  aflat  în  perla  unei  scoici  de  pe  fundul  Mării Crucii.Tot cu  durerea din  ochi a dat  viaţă  reginei  clovnilor  şi  altor  zâne  din  paradis.
Viaţa
Se  naşte
Din lumină
   Paradis  cel  Mare  era  fiul  păsării  Azur-Phoenix  şi  despre  acesta  legenda  spune  că  atunci  când  lupta  pe  calul  său  lumina  tot  cerul.
    Cavalerul  s-a  îndrăgostit  de  fiica  mării  şi a Domnului  care  locuia  în  basmul  apărat  de  magma  Pământului.
     Fata  dormea  un  somn  adânc  într-un  castel  apărat  de  dragoni  deoarece  când    şi-a  văzut  poporul  a  înebunit  pe  loc  fiind  necesar  după  aceea  ca  poporul  ei  să-i  transforme  inima  divină  din  puritate  în  forţele  răului  pentru  a-i  salva  minţile  şi  anume  în  inima  barbară.

     Prinţul  a  luat  hotărârea  s-o  trezească  pe  fată  din  somnul  de  veci  în care  era  cufundată  prin  puterea  Domnului  tatăl  ei,dar  pentru  acest  miracol  trebuia  să  convingă  Steaua  Albastra  numită  şi  Payas  să  scalde  în  lumină  pădurea  din  vis  unde  se  afla  ascuns  într-un  glob albastru  primul  hohot  de  nebunie  al  prinţesei  în  clipa  când  a  zărit  copii. Acolo   se  găsea  ascuns şi  strigătul  păsării  cereşti  impresionată  de  apariţia  vieţii.
   Când  ea  cânta  totul  râdea  iar  când  plângea  totul  se  topea  străpuns  de  dor.
    Paradis i  se  adresă  lui  Payas;
      -Vin  la  tine  preafrumoasă  stea  cu  creierul  gol  şi  inima  plină  de  iubire!
      -Pentru  mine?
       -Şi  pentru  dumneata  dar  şi  pentru  Lia  fiica  adormită  a  Domnului  pe  care  vreau  s-o  iau  de  soţie  dar  nu  ştiu  cum  s-o  trezesc  din 
somnu-i  adânc  în  care  e  căzută! spuse  prinţul  disperat.
       -Eu  ştiu  cum!Pădurea  din  vis  trebuie  acoperită  de  lumină  şi  primul  cântec  al  păsării  se  va  auzi  deândată  ce  ce  se  va  întâmpla  acest  lucru  ca  să  iei  globul.
       -Poţi  să  faci  asta  pentru  mine?Ce  mai  trebuie  să  fac?
    -Asta  vei  şti  când  vei  ajunge  la  castelul  în  care  e  închisă  crăiasa!
     -Mulţumesc!Pe  curând!La  nuntă!
      -Nu  uita  doar  un sacrificiu  pornit  din  dragoste   poate  salva  prinţesa!acestea  fiind  cele  spuse  Paradis  plecă  înspre  pădurea  din  vis.
  Legenda  spunea  că  universul  era  o  pasăre  în  zbor  spre  imensitate  şi  că  aceasta  nu  zbura  normal  din  cauză  că-şi  purta  inima  în  plisc.
    Pasărea  se  târa  în  faţa  oamenilor  încercând  să  înghită  în  piept  toată  omenirea  care  venea  la  ea  pentru  plecăciune  şi  trilul  nu  era  altceva  decât  bucuria  acesteia  lipită  de  mit  la  vederea  vieţii.
    Payas  adică Marea  Stea  Albastră  i-a  mai  spus  craiului  că  naşii  copilei  adormite  sunt  soarele,luna  şi  doi  luceferi  care  fuseseră  şi  la  botez.
      Fata  când  zărea  oameni  fugea  şi  se  ascundea  în  peşteri  acesta  fiind  un  motiv  pentru  care  Dumnezeu  a  adormit-o.
      Trecând  prin  pădurea  din  vis  situată  într-o  lume  a  viselor  paralelă  celei  durerii  în  care  fiinţele  erau  născute  de  puritate  prinţul  a  fost  întrebat  de  aceasta  dacă  vrea  să rămână  acolo  veşnic  tânăr dar  acesta  a  refuzat. 
    După  ce  a  primit  globul  odată  ajuns  la  primul  ecou  care  era  închis  într-un  colţ  de  paris  în  care existau   mii  de  îngeri  de  unde  a  primit  ca  dar  în  graiul  său  sunetul  primului  strigăt  scos  în  faţa  splendorii  naturii.
    Acei  copii  nu  erau  alţii  decât  fraţii  lui  căci  şi  el  luase  viaţă  din  durerea  ţâşnită  din  ochii  iubirii,dar  era  un secret  pe  care astrul  nu  i-l  spusese,puritatea  ştiind  această  taină şi  de  aceea  primise  aşa  de  uşor  atâtea  daruri.Apoi  plecă  înspre  castel  să-şi  trezească  mireasa. El  fusese  născut şi  de  Paradisul  iubirii.
      Fata  nu  putea  fi  trezită  doar  de  un  simplu  sărut  ci  şi   de  un  sacrificiu  care  să  echivaleze  cu  dragostea  copilei  pentru  oameni.
     Ajuns  la  castel  Paradis  cel  Mare  căzând  în  genunchi  şi-a  despicat  pieptul  cu  mâinile  renegându-se  bogat  şi  sărac  în  faţa  cerului  şi  a  fetei   astfel  încât  strigătul  lui  de  bucurie  să  depăşească  strigătul  dăruit  de  puritate  în  glas.
     În  clipa  aceea  demonii  iubirii  care  păzeau  castelul  au  prins  glas  şi  s-au  măcinat  până  când  şi  lor  şi  lui  Paradis  le-a  luat  viaţă  durerea  în  talpă,abia  atunci  au trecut  puntea  castelului  ca  s-o  trezească  pe  crăiasă.
      Ajuns  acolo  a  sărutat   prinţesa  care  odată  trezită  a  început  să  cânte  înălţându-se  cu  craiul  spre  cer  în  timp  ce  porţile  iubirii  s-au  deschis  ca  prin  miracol  ieşind  pe  acestea  mii  de  copii.




Apoi  au  urcat  în  cer  unde  Dumnezeu  pregătise  butoaiele  cu  vin  pentru  o  mare  sărbătoare  şi  aşa  a  fost  nuntă  în  cer  şi  pe  Pământ,iar  Payas  a  ajuns  în  etern  unde -şi  jinduie  soarele  şi  în  zilele  noastre.
Un ecou
Îmi  dai
Cu  chipul
Spălat  de  iubire.