Pe drum de ape

Era o zi rece si ploioasa de toamna! Picaturile mici si repezi udau cu putere pamantul.
Dima Lipoveanul, ghemuit intr-o barca subreda pe unul din bratele Dunarii, tremura sub pelerina ce nu reusea, sa faca fata suvoaielor de apa. Era un peisaj ireal ce se dezvaluia in toata splendoarea dar barbatul nu vedea nimic . Se gandea doar ca trebuie, sa scoata plasa din fluviul tulbure si verzui, ce se contopea cu norii. Frunzele copacilor, roşii-ruginii, cadeau încet legănânduse ca într-un vals lent până ce unele ajungeau pe luciul apei, plutind ca nişte mici bărcuţe. Doar o ratusca zgribulită statea pitită sub o salcie ce biciuia cu ramurile ei golaşe apa. Vantul rece şi iute il patrundea şi simtea fiori reci ca de gheaţa. Crengile noduroase ale copacilor arămii se-ndoaiau sub povara lacrimilor ce curgeau din cerul plumburiu..Nicaieri in curgerea ei nu era Dunarea mai frumoasa. Cand matasoasa si lina, cand vijelioasa si inspumata, intotdeauna culoarea ei de smarald iti incanta privirea.
Si-a facut cruce, si-a mangaiat barba mare si stufoasa ce trona sub nasul vesnic rosu si incet a tras navodul. Ii era pofta de o plachie sau niscaiva carnati afumati de crap. A plescait de parca ar fi mancat deja bunatatile.

In casa de stuf din Jurilovca, cel mai mare sat de pescari lipoveni, il asteptau cinci copii si nevasta, rupti de foame. Desi era duminica, fusese nevoit sa iasa pe Dunare. Traiau din pescuit la fel ca toti ceilalti sateni..In ultima perioada norocul il ocolisise. Ceva rezerve mai erau dar se pastrau pentru iarna. Mai dadea si atunci la copca dar era greu sa rezisti daca nu mai aveai si cate ceva prin camara.
A scos plasa si a rasuflat usurat. Barbosul de Sus, tinuse cu el. Prada era valoroasa: somn, crap, salau, caras, merluciu si chiar avat Aveau, sa isi umple burtile si.... sa mai si ramana ceva . A incarcat darul Milostivului in caruta trasa de un cal slab si jigarit, ce zici ca manca doar in zile de post si a luat-o din loc.
Cerul isi oprise zagazurile dar drumul mocirlos, punea bietul animal la grea incercare. Dima, a tras un gat din taria ascunsa intr-unul din ungherele carutei. S-a sters la gura cu dosul palmei. Sigur femeia lui pregatise ceaunul, afara pe pirostrii pentru borsul cu apa de Dunare. Nu se facea altfel fiertura. A intrat in sat si a recunoscut mirosul de peste ce plutea peste asezare..Era singurul miros pe care il stia.
Portile erau deschise larg. A intrat si a descarcat, ajutat de copiii si nevasta ce isi facusera aparitia de nicaieri. Cu mic, cu mare au curatat pestele, mai putin femeia ce se ocupa de legume : ceapa, ardei gras, telina, morcov, rosii de la conserva si pastarnac. Cutitele zburau solzii prin toate partile. Pazitorul curtii, un caine batran si fara un ochi, isi facea de lucru, chelalaind printre picioarele lor, cerandu-si portia de mate. Rareori primea si vre-un cap de peste. Nu prea se arunca nimic. Dima si-a facut mila si l-a blagoslovit cu niste resturi. Nevasta, a aruncat legumele in ceaunul ce bolborosea sub flacarile galben-rosiatice.. Mirosea imbietor pana hat departe peste Dunare. Odata fierte, au urmat in bulbucatul de pe pirostrii plin ochi si vechi de cateva generatii, vreo zece capatani , cativa carasi, crapi si doi pumni de avati. Aveau,sa le ajunga ceva zile. Pestii buni precum somnul, salaul, merluciul erau pastrati pentru sarmale, chiftelute si alte bunati. La final a dres zeama cu bors facut in casa din tarate de grau fermentate si frunze de visin, totul aromat cu leustean smuls de la umbra unui nuc mare si falos.
S-au asezat tacuti la masa. Nici macar batranul patruped, nu se mai auzea. Era satul si lenevea intr-un colt.
Nu se stie cand, femeia facuse si o mamaliga rotofeie si galbuie , ce scotea aburi lungi si subtiri mai ceva decat o locomotiva. A pus la fiecare cate un castron mare, sa manance pe saturate.
Dima, se gandea ca ....maine era o zi, ce va sa vina curand iar Dunarea il astepta ca o iubita fidela. Soarta lui era drumul apelor.