POVESTE de IARNĂ!

Ninge iar! Ninge iar!
Spune o fetiţă cu codiţe, cu nişte ochişori verzi şi năsucul lipit de geamul camerei sale. Era încă în pijama, era bolnăvicioasă şi era musai să stea în casă, la căldurică şi ceai fierbinte cu lămâie făcut din când în când de mămica ei. Era plină de guturai, cu temperatură destul de mare, iar medicul ei de familie îi recomandase câteva zile să stea în casă, ca să-i treacă cu brio guturaiul ieşit din matca sa normală.
De guturai liniştit şi inofensiv! Bineînţeles că era bosumflată pentru acest lucru. Ţâfnoasă nevoie mare! Era obligată să stea în casă, când prea bine putea să fie afară printre nămeţi, dându-se cu săniuţa, pe derdeluş şi jucându-se cu copiii, prietenii săi!
Maia, ce faci? O strigă mămica ei din bucătărie.

Haide, fă câţiva paşi până aici, nu-ţi fie teamă. Răul cel mare a trecut. Încă puţin şi o să fii iar sănătoasă. Mămica ta are puţină treabă la bucătărie. Îţi pregăteşte prânzul. Spuse mama vioaie cu multă afecţiune în glas. După puţină vreme de tăcere, se auzea glasul Maiei … Bine mamaaa, vin imediat până la bucătărie să-ţi dau un pupic şi mă întorc, chiar mă uit la o carte plină cu poze şi vreau s-o parcurg toată. E tare frumoasă. Are tot felul de poze din toată lumea!
Lipa, lipa şi pâş, pâş. Se auzea un zgomot.
Era de la Maia, care-şi trăgea papuceii de casă după ea, făcând acel zgomot interesant … Mamaaa, ce frumos miroase! Ce pregăteşti?
- Uite, Maia, m-am gândit să fac o supă de pui cu multe zarzavaturi (în ea). Vreau să iasă foarte bună şi cu foarte multe vitamine. Supa de pui, se ştie, că este foarte indicată, când cineva este bolnav. Cine mănâncă din ea, la puţină vreme se face foarte sănătos. Prinde puteri miraculoase. Şi pune boala la respect!
- Daaa, mama!?! Exclamă ea, cu mirare în glas şi rămânând cu guriţa ei mică deschisă (a mirare) pentru o vreme şi cu ochişorii ei mărindu-i a uimire. Până atunci, nu auzise de capacităţile fermecate ale supei de pui. Vai mamaaa, ce mult te iubesc! Cum ai grijă de mine! Îţi mulţumesc! Şi se înalţă pe vârfuri încercând să ajungă la obrazul mamei. Văzând aceasta, mămica ei se aplecase, ca să primească pupicul din partea drăgălaşei sale fetiţe!
- Gata acum! Ne-am văzut! Ne-am pupat! Înapoi în pat, mica ta plimbare a luat sfârşit. Să nu forţăm prea tare. Că nu-i cazul, da? Maia? Te rog. Până supa este gata, tu ai program de voie în camera ta, glumind mămica cu ea.
- Bine mama, plec, spuse Maia, intrând şi ea în gluma mamei sale, ştiind că mămica ei, mai în glumă sau mai în serios spune adevărul. Adică, deşi se simte mult mai bine, mai are încă puţin până să se facă pe deplin sănătoasă!
Şi uite aşa, Maia, fetiţa din poveste este foarte ascultătoare. Înţelegând că mămica ei o iubeşte mult, mult, foarte mult, iar ea ca drept recunoştinţă şi preţuire o ascultă, fără să comenteze şi fără să facă multe mofturi. Realizează şi ea, că nu e uşor să fii mămică. Şi ar face bine s-o asculte şi să nu comenteze prea mult sau să facă alte lucruri supărătoare. Nu era nici cazul. Acum nu!
E foarte bine când fetiţele şi băieţii îşi mai ascultă părinţii, tata, mama, aşa măcar printre picături, de la un joc la altul! Dar s-o facă!
Copilăria lor minunată nu este deloc umbrită, dacă mai bagă de seamă la poveţele părinţilor. În definitiv, de aceea există părinţi în vieţile copiilor, ca să-i iubească, să-i îngrijească şi să le dea poveţe atunci când copiii mai întrec măsura!
Mă întreb eu oare, ce s-ar întâmpla dacă n-ar exista părinţi pe acest pământ … ce ar fi!?!