PRIMA IUBIRE*

       Dincolo de salcâmii de pe Lunca Vezii, luna adună orizontul pentru  a-l turna în palma nopţii. O linişte bătrână o ispiteşte să coboare în cimitirul unde, cu lumina ei darnică, îl umple de cruci; fruntea-i rotundă şi-o apleacă peste locurile pricopsite cu uitarea. Nimeni nu bate să iasă!…
    Străină, în această lume mută, pleacă într-un foşnet înseilat. Îşi târăşte mângâierea peste ruinele vechii biserici şi, ispăşită de păcate, se opreşte deasupra Dorofeiului, în care îşi află noul chip. Castă, se culcuşeşte peste casa şi acareturile doamnei Maria Titulescu, pentru bună odihnă.
    Lacrimile cerului picură blând, în pocalul cu miresme al rondului de flori. Briza serii urcă mototoală pe aleea din faţa casei noi. Într-o îndrăzneală pripită, colaci, colaci, parfumul se înalţă spre cel ce stă cu braţele răsfirate peste spinarea unei bănci de lemn.
    Ostatic al propriilor gânduri, băiatul coanei Maria, Nicu Titulescu, este pregătit să primească dragostea!
    Din punga văii, se furişează spre el fata iubită. Cu părul despletit şi cărare pe mijlocul capului, cu zâmbetul subţire şi ochii largi, deopotrivă blajină şi sfioasă, ea îi împerechează gândurile.

    În unduirile visărilor cu ochii deschişi, trupul lui se scutură lung, răvăşit de dorinţe. Curajos şi protector, ca bărbat ce este de-acum, încălzeşte fata la pieptul lui, cu evlavie şi interes.
    Buzele-i calde se scaldă în părul ei pomădit, alunecă apoi pe obrazul fraged, pe gura ce-l întâmpină cu candoare. Inimile lor dănţuiesc pe ritmuri noi, la focul de tabără al iubirii.
    Un loc de taină, pe malul Dorofeiului, sub osârdia nopţii de august, amână numai pentru o clipă fericirea.
    Sub blagoslovirea umbrelor nocturne, îndrăgostiţii stau îmbrăţişaţi, în susurul frunzelor de sălcii. Fericirea li se topeşte pe umeri, şoaptele le curg pe la urechi!
    Cu mâna pe sub bluza fetei, Nicu descoperă lumea. Fermecat de miracol, mâinile îi îngheaţă pe rotunjimile trupeşti. Forme perfecte se zbat să iasă din căuşul ce le sugrumă.
    Un strigăt rupe împrejurimile şi amână bucuria, un altul bate disperat la porţile gândului:
    - Nicu?… Nicule, unde eşti, mamă?
    Prea multă grijă maternă îl oboseşte! Prins în jocul neşansei, băiatul se ridică de pe bancă şi ocoleşte rondul de flori, pentru a merge spre casă.
    - Sunt lângă tine, nu m-ai pierdut! îi răspunse el pe acel ton care te lasă să citeşti dincolo de cuvinte.
    - Nu te-am văzut în cameră şi mi-am făcut griji, îşi detalie Maria Titulescu temerea.
    - Îmi adun gândurile. Poimâine am proces la Slatina şi mi-am zis că nu e rău să-mi înseilez în minte pledoaria. Şi chiar de n-ar fi fost chestia cu procesul, e prea frumos afară, ca să mă-ndur să intru în casă! Până voi lua drumul Iaşului, vreau să nu pierd nimic din sfânta viaţă de la ţară, o linişti el după priceperea celui care păstrează o taină.
    - Ţi-o ajuta Dumnezeu să te apropii de noi! Ori de câte ori eşti departe, ceva lipseşte din mine, la fel spune şi mătuşă-ta Băluţeasca. Şi nu e singurul of al meu! În primăvară faci douăzeci şi patru de ani, nu crezi că ar trebui să te gândeşti şi la însurătoare?
    - Toate la timpul lor, mamă! De ce ţii neapărat să mă pierzi, parcă mai înainte ziseşi altceva?
    Urmează o clipă, numai o clipă, de tăcere profundă. Maria se agaţă de gâtul copilului său şi-i apleacă fruntea să i-o sărute:
    - Ştiu că nu-ţi face plăcere să-ţi vorbesc de-nsurătoare. Uite, promit să tac şi asta, pentru că am mare încredere în tine! Va fi alegerea ta liberă! E tot ce pot să-ţi spun, dacă-mi vei cere părerea cu privire la viitoarea mea noră … Te las acum, mă  duc să mă culc! Am fost astăzi cu cumnată-mea, Maria, la Strâmbuţa pe moşie, până dincolo de fântână şi mă simt obosită. Dacă nu te-mpotriveşti, mâine reluăm discuţia. Noapte bună şi vise plăcute!
    „Vise plăcute!”, bolborosi în gând, cu mâhnire, Nicolae. „Ce-a fost frumos, s-a spulberat!”…
    Tânărul intră în camera sa. Masivitatea, ca dealtfel şi culoarea închisă a mobilierului, adaugă o notă de pesimism stării sale sufleteşti, intrată în declin odată cu intervenţia neinspirată a mamei.
    Fertilitatea imaginaţiei sale tocmai ce aprindea scânteile unor scene pasionale, compuse din el şi fata iubită. Cu forţa gândului, reuşise să o atragă pe malul Dorofeiului, într-un univers în care nu încăpeau decât ei doi.
    Îşi pune speranţele într-o nouă izbândă aici, între patru pereţi, unde cu siguranţă până mâine dimineaţă nu-l va mai deranja nimeni. Găseşte că lampa confecţionată din metal, oricât de palid ar revărsa-o, atentează prin lumina ei la intimitatea sa. O stinge cu grabă şi se întinde îmbrăcat, peste aşternut, pentru a câştiga de partea lui timpul, ca zălog al unei iubiri înmugurite.
    Este atât de dornic să se reîntâlnească cu ea, e drept tot imaginar, încât nu-i reuşeşte nicio reţetă de lipire a gândurilor. Ele rămân simple elemente de decor, într-o noapte cu lună plină.
    În întrecerea pătimaşă cu această stare de lucruri, o idee îndrăzneaţă îl pune pe jar. Sare din pat şi aprinde lampa. La scurt timp, ia o coală de hârtie şi aşterne pe ea câteva rânduri. O împăturăşte cu grijă. Aşa strânsă cum este, o mai priveşte o dată, într-o notă de uşoară reţinere şi o așază apoi sub o carte.
    Se uită spre ceas şi îşi pune în slujba răbdării, toate speranţele.
    Ora primului concert al cocoşilor nu mai este așa departe. O aruncătură de băţ peste timp şi Corneluşa Grozăvoanca va ascunde în mâinile ei de copil, biletul pe care îl va duce mâine dimineaţă la domnişoara Caterina Burcă, fata boierului Gheorghe Burcă, om de vază în Ungurei şi, mai ştii?… Posibil socru!

*

- Mario, închide uşa şi vino să-ţi spun un gând care mă frământă!
- Ce e, Guţă, ce s-a întâmplat? îi vorbi nevasta din mers, cu o respiraţie grea, ca de om bolnav.
- Încă nu s-a-ntâmplat, Mario, dar vreau să se întâmple!
Podeaua scârţâie sub greutatea corpului femeii. Se așază pe un scaun tapiţat, în celălalt capăt al mesei la care stă bărbatul ei. Acesta îşi freacă mustăţile şi barba, semn particular că liniştea lui a scăpat din frâu.
Trage din pipă de câteva ori, apoi fixează cu privirea un punct din plafon:
- Viaţ-asta nu prea-mi cântă-n strună, Mario, începu el fără altă introducere şi duse din nou pipa la gură.
Ca să-i facă pe plac, nevasta îl ascultă cu zel, fără să priceapă prea mult din încâlceala spuselor lui.
- Şi nu-mi cântă … de ce? reluă el tărăgănat. Pentru că eu vreau un viitor mai bun pentru copiii mei şi ea mă cam fură pe la spate.
Gândurile Mariei Burcă bâjbâie prin lumea presupunerilor, altminteri nu prea îndrăzneţe. Cutele de pe fruntea sa se adâncesc sub privirea îngăduitoare a bărbatului ei. Acesta continuă larg, mai pe înţelesul femeii:
- Tu vezi că fata asta a noastră, Caterina, nu mai e un copil? E domnişoară în toată firea şi viitorul ei e în mâinile noastre, ale mele, vreau să spun! Să ştiţi cu toţii că eu, Gheorghe Burcă, băiatul lui Călin din Butculeşti-Teleorman, n-am în plan numai ca să cumpăr pământ, vreau să şi-l înmulţesc, să nu creadă lumea că sunt aici, în câmpia Boianului, un fiştecine. Cu privire la fetele mele, nu vreau să treacă nimeni peste mine. Am luat o hotărâre şi dacă e hotărâre, înseamnă că aşa rămâne. Pe Caterina nu i-o dau decât lui Niculae, băiatul vecinii Maria. M-am gândit mult: sunt de teapa noastră şi ce mă interesează cel mai mult e deşteptăciunea lui. Nu prea pricep eu până la capăt ce înseamnă să fii doctor în drept, dar tot înţeleg că nu poate să fie decât foarte bine. Deci …, făcu el o pauză ca şi cum concluzia este irevocabilă, asta am vrut să ştii, ca să nu-mi zici mâine-poimâine că nu te-am băgat în seamă. Lui i-o dau şi nu altcuiva! Acu, pentru că te luminai, trimite s-o cheme pe Caterina. Să  nu te-apuci care-cumva să-i spui ceva! Las-o s-o iau eu, diplomatic!
Boieroaica Maria Burcă iese fără să-şi dea cu părerea. Oricum, a învăţat că spusele ei nu pot influenţa prea mult hotărârile bărbatului şi, într-o problemă ca asta, nici nu prea-şi doreşte să se amestece.
Rămas iarăşi singur, Gheorghe Burcă ia pipa în mână şi se duce spre fereastră. Dă perdeaua într-o parte şi se uită în calea fetei.
Un uşor trac îl suduie. Scrâşnetul lui interior se topeşte într-o inspiraţie prelungă care-i umflă abdomenul şi îi dă un plus de prestanţă. Este o gratuită favoare din partea naturii, pentru că, în aceste clipe decisive, tocmai prestanţa va fi cea care va descifra o linie nouă în etica familiei Burcă.
Aude un clănţănit şters şi în pragul uşii îi apare odrasla, sfioasă. Printr-un zâmbet larg, adăpostit de mustaţa stufoasă, se consumă primul pas în reuşita planului său, destăinuit cu grijă şi soţiei sale.
Caterina îşi sărută părintele pe obraji, aşa după cum l-a obişnuit de când era mică. Ocoleşte apoi masa pentru a se aşeza pe scaunul pe care, cu puţin timp înainte, a stat şi mama sa. Curentul iscat prin deplasarea spre masă îi agaţă tivul rochiei de butonul unui sertar al dulapului sculptat în lemn masiv.
Grăbită să iasă din încurcătură, din decolteul rochiei îi alunecă un bilet; liniştea-i naufragiează, emoţiile o iau razna!
Dacă întâmplarea a scăpat sau nu observaţiei tatălui său este un fapt pe care nu-l va afla niciodată. Ascunde biletul în mâna ei subţire, şi cu faţa înfierbântată de vinovăţie, se așază cuminte la masa speranţei …


*Acţiunea se petrece în august 1905 la Ungurei, după obţinerea doctoratului, în perioada când era profesor suplinitor la Facultatea de Drept din Iaşi.

Nuvelă din cartea ”INSOMNII   LA   COLŢ   DE  VEAC” – în care sunt redate aspecte din viaţa marelui  diplomat NICOLAE   TITULESCU