Stelele altui cabanier

Pe vremuri, ori de câte ori treceam prin Vama, o pitorească localitate așezată de Dumnezeu în vecinătatea Câmpulungului Moldovenesc, cu oameni frumoși la chip și la suflet, gospodari și ospitalieri, însușiri caracteristice bucovineanului, dacă dispuneam de ceva timp, nu ezitam să
urmez drumul care șerpuia cățărându-se pe muntele Bărbușca, munte în vârful căruia străjuia cabana Vama. Era o adevărată plăcere să mă întâlnesc cu cabanierul Liviu și mai ales cu cele două Stele, Stela Pripon și Stela Prepeleac, două frumuseți locale, ospitaliere, îmbrăcate în fustițe scurte și în ii cu decolteuri generoase care mai mult descopereau decât acopereau, menite să-ți clătească privirea și să-ți fugărească gândul înspre ispite care nu prea erau în conformitate cu așa-zisa moralitate a acelor vremuri.
 Liviu, un om trecut prin greutățile vieții, fost copil de trupă, îmbrățișând pentru o bucată de vreme cariera militară, dar renunțând la aceasta datorită spiritului său libertin – aventuros, spirit care avea să-i determine și plecarea prematură din această lume, și-a însușit meseria de cabanier din mers și cum necum a reușit să fie căutat de iubitorii de frumos și de un strop de liniște.

 Deținând binișor și meșteșugul cântatului la acordeon, s-a implicat și în activitatea cultural – artistică, fiind instructorul mai multor grupuri vocale și chiar având și câteva brigăzi artistice cu care organiza spectacole sau participa la diferite
concursuri. Îmi amintesc de o formație anume, brigada artistică de la o fabrică din Molid, a cărei text se numea Mucava – inima mea, un titlu care vrând - nevrând îți  stârnea zâmbetul, text cu care s-a prezentat la faza județeană a Festivalului Național Cântarea României.
 Faza județeană a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc, iar printre membrii juriului mă aflam și eu, dar și o altă cunoștință a lui Liviu, cunoștință care deținea o importantă funcție în cadrul Comitetului Județean de Cultură. Profitând de o pauză în care membrii juriului au ieșit la o țigară și o cafea, Liviu mă abordează pe mine și pe cunoștința de la județ  scoțând din nelipsita-i geantă un cartuș de Kent și o sticlă de whiskey, spunându-ne:
-  Nu mă lăsați! Calificați-mă măcar până la faza județeană.
-  Ești deja la faza județeană, îi spun eu.
-  Daaa?! se miră Liviu, atunci dați-mi o mențiune, ceva, să nu mă duc cu mâna goală la directorul fabricii, că membrii brigăzii artistice au venit la repetiții și din schimbul de noapte și, poate le scot o primă, ceva, să le bucur sufletele.
-  Să vedem ce putem face. spuse și județeanul, arestând sticla cu whiskey și cartușul de Kent.
    Și în timp ce ne deplasam spre locurile de la masa juriului, județeanul, îmi amintește că numai locurile întâi merg mai departe și că nu ar fi nici o problemă să-l fericim pe Liviu cu un loc trei, mai ales că avea și argumente convingătoare.
La terminarea concursului, fericit de premiul primit, Liviu ne ia mai deoparte pe mine și pe județean și ne șoptește confinențial:
-  Sunteți așteptați la mine la cabană să vă omenesc cum se cuvine cu bucate specifice și un vinișor de Cotnari pe care îl am uitat de câțiva ani într-o hrubă din beci.
- Deocamdată suntem așteptați la masă aici, la restaurantul Zimbru, zic eu.
-  Nici nu se discută. Tovarășul director de la fabrică a trimis deja mașina, vă așteaptă în parcarea de la Casa de Cultură, spuse Liviu.
-  Mergem la cabană la Vama! hotărî județeanul, sclipindu-i ochii, atât la vestea că ne așteaptă un vinișor de Cotnari, dar mai ales la gândul că se va întâlni cu cele două Stele, preotesele bacante, nu ale lui Bacchus zeul, ci ale lui Liviu, cabanierul.     
Trimit vorbă ca să nu mai fim așteptați la masă la restaurantul Zimbru, urcăm în mașina și în nici jumătate de oră ajungem la cabană lui Liviu unde cele două Stele, probabil respectând instructajul, îl încadrează pe județean conducându-l la masa care era deja pregătită. Lângă masă, afișând un aer protocolar, ne așteptau, directorul, secretarul de partid și președintele sindicatului, toți trei mulțumindu-ne pentru aprecierile profesionale în legătură cu decernarea premiului trei unei
brigăzi artistice dintr-o întreprindere comunală și invidându-ne să luăm loc pentru a sărbători cum se cuvine acest succes nemaipomenit.
După ce au ciocnit un pahar cu noi, directorul și secretarul de partid s-au scuzat și au plecat la treburile lor, rămânând  a ne fi gazdă primitoare doar președintele de sindicat și, bineînțeles, cabanierul Liviu, care, nu-i așa, era și instructorul brigăzii artistice, proaspăta deținătoare a unui premiu nemaiîntâlnit în istoria activității cultural – artistice a fabricii. Curios să aflu cum arăta hruba unde își păstra vinul Liviu, îi amintesc de vinișorul de Cotnari uitat în hruba din beci de care pomenise atunci când ne invitase la cabană.
- Veniți cu mine! spuse Liviu, făcându-i semn și uneia din Stele să-l urmeze, probabil pentru a aduce câteva sticle la masă.
- Aveți grijă la cap, că dumnevoastră sunteți cam înăltuț și tavanu-i cam jos, mă avertizează Stela, coborând treptele.
Liviu deschide ușa beciului și, într-adevăr, nu într-o hrubă, ci undeva în partea stângă, așezate una peste alta, se odihneau câteva navete cu Grasă de Cotnari, la vederea cărora Liviu începe a se lamenta:
-  Vai de mine și de mine, cine mama lu proces verbal o șters sticlele astea tocmai acu! Dă fuga afară și adă o mână de colb, spuse Stelei, să le prăfuim, eu o să adaug și niște pânză de păianjen de prin colțuri și gata, or s-arate ca de pe vremea marelui Ștefan. Tovarășul Costică n-o să ne spună, că-i de-al nostru.
Revenim în restuarantul cabanei, Liviu ținând de o parte a navetei și Stela de cealaltă, sub atenta mea supraveghere și după ce o așază grijuliu pe masă se adresează celelalte Stele:
-  Adă repejor un naprom să facem toaleta la sticlele astea, că le-o fi de când stau așa! Astea le-am adus printr-o relație de sus și le păstrez numai pentru ocazii speciale, spuse apoi județeanului.
Ei, și ne apucăm noi, gospodărește, să acordăm atenția cuvenită Grasei de Cotnari, ignorând total apa minerală de Biborțeni care a rămas nedesfăcută pe masă și, dacă la început vorbea județeanul și ascultam toți, după numai un ceas de răsfăț bahic, vorbeam toți și nu asculta nimeni. Ba mai mult, județeanul, instalat strategic între cele două Stele, s-a hotărât să-și manifeste talentul de cântăreț de ocazie, lălăind niște cântece de petrecere cu sărituri frecvente dintr-o gamă în alta, chinuindu-l pe Liviu care umbla ca apucatul pe claviatura acordeonului, doar – doar o găsi gama din care acesta își răcnea cu patimă talentul. Apropiindu-se timpul de plecare, deoarece ne îndreptam vertiginos către miezul nopții, iar a doua zi aveam jurizare la Vatra Dornei, Liviu, vrând să accentueze calitatea sa de gazdă primitoare, îi spuse județeanului:
- Tovarășe preș', aici la mine la cabană, după cum ați observat, este raiul pe pământ, așa că vă poftesc ori de câte ori doriți să petreceți o clipă de liniște, singur, ori însoțit de vreo duducă, pentru că de aici nimic nu răsuflă, la mine secretul este asigurat… Mormânt! Ce se întâmplă, aici rămâne. Păi la mine a fost și tovarășul cutare de la minister și tovarășul cutare de la județ și tovarășul cutare de la miliție și…mormânt, nimic nu s-a auzit!
Județeanul, datorită stării avansate de criță în care se afla, pe moment nu s-a prins, dar a doua zi amintindu-și de vorbele lui Liviu îmi spuse:
-  Într-adevăr, o escapadă nocturnă la cabană la Liviu n-o va ști nimeni decât eu, el  și-ntreg județul.