După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Florina Nina Breazu
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
Poemul „Undeva cerurile-s sparte”, scris de poetul Valentin Lupea, nu este o elegie și nu este o lamentație. Textul refuză patosul și respinge orice formă de dramatism facil. El se așază în zona limitei conștiente, acolo unde sfârșitul nu mai este trăit ca o ruptură spectaculoasă, ci recunoscut ca fapt interior. Nu asistăm la o explozie a durerii, ci la o limpezire dureroasă a înțelegerii: un moment în care sensul încetează să se mai apere prin emoție și se lasă privit, fără menajamente, în golul său.
Luciditatea este cheia acestui poem: o luciditate rece, lipsită de consolare, dar exactă. Ea nu caută alinare și nu promite ieșiri salvatoare, ci fixează cu rigoare locul unde cuvântul încetează să mai mângâie și începe doar să numească. În această claritate necruțătoare, poezia nu mai funcționează ca refugiu, ci ca act de adevăr, ca o asumare a limitei până la capăt.
Încă din debut, sfârșitul este formulat fără emfază:
„sfârșitul vieții / este și / o cădere de stea”.
Citește mai mult: Undeva cerurile-s sparte” - Valentin Lupea
- Detalii
- Scris de: Mihaela CD
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
Ioan Romeo Rosiianu, un reper al conștiinței culturale românești contemporane
Există oameni care scriu pentru a respira, pentru că așa simt că trăiesc. Pentru aceștia a scrie înseamnă a da sens existenței prin cuvânt, pentru a înălța spiritul prin idee. Ioan Romeo Roșiianu a fost unul dintre acești aleși ai condeiului, un om al verbului viu, truditor neobosit în misiunea sa culturală, mereu în slujba literaturii, a culturii și a semenilor. Iubirea necondiționată pentru cuvântul scris și pentru oameni nu aveau hotare.
Plecarea sa prematură dintre noi, lasă un gol imens în mediul literar-cultural românesc din țară și din afara granițelor și, în mod evident în cel maramureșean unde a fost un pilon de bază și un membru de seamă, lăsând în urma sa o moștenire de neșters, care îi va purta numele dincolo de timp.
Născut la 3 august 1969, în Roșiorii de Vede, județul Teleorman, Ioan Romeo Roșiianu și-a construit destinul literar cu o pasiune rară, modelată de un simț profund al responsabilității culturale. A debutat în 1983, în publicația ’’Teleormanul literar și artistic’’, cu un grupaj de poezii care anunțau deja o voce distinctă în peisajul liric românesc.
Citește mai mult: Ecoul unui destin literar: In memoriam Ioan Romeo Roșiianu
- Detalii
- Scris de: Valentin Lupea
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
"Da, iată unul care a măturat văzduhul, a străpuns cerurile, s-a năpustit pe lângă stele și a trecut dincolo de hotarele luminii! Cheia curiozității sale silitoare a deschis vederii simțurilor și tuturor puterilor rațiunii toate cămările adevărului câte ni se pot deschide. El a dezgolit natura de rochia și vălul ei. NOLANUL a dezlegat spiritul uman și cunoașterea, căci se înăbușea în temnița strâmtă cu aer tulbure, dinăuntrul căreia, cu mare greutate și numai printr-o crăpătură putea privi nespus de îndepărtatele stele, și aripile îi erau retezate ca nu cumva să zboare și să despice vălul norilor"(Giordano Bruno, LA CENA DE LA CENERI, dialogul I, citat de Williams Boulting, GIORDANO BRUNO, Londra, 1914, p. 537).
Prin cartea sa, simbolic intitulată, ARIPI DE SERAFIMI, Editura REÎNTREGIREA, 2O25, o carte care m-a fascinant și m-a atras încă de la prima răsfoire, o carte ce contribuie la înțelegerea sensurilor adânci ale suferințelor și necazurilor, fiind un adevărat ghid de vindecare sufletească prin răbdare, crez și rugă întru cele sfinte, printr-o rugăciune continuă care metamorfozează durerea și necazul în lumină sufletească și trupească, pentru oricine care o citește și care crede în aceste meditații teologico-filosofice desfășurate aici, lumină care-nvinge întunericul din noi, transformându-l în viață, în dor de trăire și de a fi, doamna Florina Nina Breazu apare în postura de Excubitor modern, un adevărat deșteptător al minților adormite.
Citește mai mult: FLORINA NINA BREAZU, UN EXCUBITOR MODERN, ÎN ARIPI DE SERAFIMI
- Detalii
- Scris de: Valentin Lupea
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
SEMINȚE DE ROUĂ PENTRU TĂMĂDUIREA SUFLETULUI, Editura ECOU TRANSILVAN, Cluj-Napoca, 2024 este cea de-a treia carte a doamnei Florina Nina Breazu, în linie cronologică a apariției, după O SINGURĂ INIMĂ, (proză), 2022 și DRUMUL SPRE LUMINĂ, (dezvoltare personală și spirituală), 2024, urmată apoi de POVEȘTILE NINEI,(carte de povești pentru copii), 2024 și ARIPI DE SERAFIMI, (un veritabil ghid de vindecare sufletească prin răbdare, crez și rugă), 2025.
Și cartea de față aparține aceluiași timp de literatură creștină filosofico-meditativă, cu concentrare pe valorile, credințele și învățăturile creștine, acoperind o paletă vastă de scurte eseuri cu tematică creștino-meditativă și moralizatoare, având la bază elemente legate de credința în Dumnezeu și de învățăturile biblice moralizatoare și tămăduitoare pentru suflet, elemente care propulsează iubirea necondiționată întru cele sfinte, speranța în viața de apoi și-n harul divin, literatură care apelează la aceleași principii ale dezvoltării personale și spirituale.
- Detalii
- Scris de: Johnny Ciatloş Deak
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
Cartea Suflet de femeie semnată de inconfundabila Mihaela CD, s-a născut din vibrația unei harpe interioare, într-un regal liric al sufletului în care cuvântul nu este doar purtător de sens, ci și de lumină, de muzică, de destin.
Mihaela CD scrie cu măiestria celor care trăiesc frumos. În versurile ei pulsează armonii, se țese muzica interioară a ființei, iar fiecare poem are parfumul unui gând netrăit până la capăt. Din fiecare strofă răzbate o blândețe regală, o înțelepciune care mângâie și luminează. Poezia ei nu vine din zgomotul lumii, ci din tihna sufletului care cunoaște iubirea, dorul, tăcerea și strălucirea clipelor în care timpul capătă răbdare.
Cartea de poezii Suflet de femeie este scrisă cu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită la iubire transformând emoția în împărtășire.
Poezia Mihaelei CD este frumoasă, înaltă și clară precum o rugăciune rostită în șoaptă, impunătoare precum un imn scris în vitraliile unei catedrale interioare. Versul său se formează în aurora sufletului, șlefuit cu migala unui bijutier, iar fiecare strofă pulsează în ritmul unei inimi care a cunoscut, cu demnitate, toate anotimpurile iubirii.
- Detalii
- Scris de: Johnny Ciatloş Deak
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 1
Mihaela CD este o autoare prolifică, cu o putere creatoare extraordinară, arzând până la ultima picătură pe altarul creației precum o lumânare. Fie că vorbim de proză, critică literară, aforisme, poezii sau articole, Mihaela CD este întotdeauna pregătită pentru noi proiecte.
Iată că și de această dată bine-cunoscuta scriitoare Mihaela CD ne invită la un regal de frumusețe, gingășie, finețe și noblețe sufletească. Ne aflăm în fața unei cărți deosebite, cu un titlu foarte sugestiv, SIMFONIA GÂNDURILOR, o carte ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse.
Așa cum ne-a obișnuit în scrierile sale în calitate de scriitor, poet, cronicar sau jurnalist, în cele peste 20 de cărți personale, autoarea Mihaela CD ne surprinde de fiecare dată cu prospețimea gândurilor şi ideilor sale. Fiecare carte pe care o scrie are acel ceva unic și magic în același timp.
- Detalii
- Scris de: Johnny Ciatloş Deak
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 1
Unele cărți se nasc din necesitatea de a spune, altele din noblețea de a cânta. Există momente rare în care sufletul lumii se așază într-un trup de vers, momente în care timpul, cu toată neliniștea lui, tace o clipă și ascultă. În astfel de clipe se nasc negrăbit și deloc întâmplător cărți precum Viață Violetă, dintr-o necesitate tainică a frumosului de a se face auzit.
Volumul de poezii Viață Violetă publicat la editura Globart Universum în anul 2025, ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții.
Mihaela CD este un nume cunoscut în peisajul literar contemporan. Autoare a peste douăzeci de cărți personale de autor, poetă, romancieră, critic literar și un spirit profund implicat în promovarea valorilor autentice, este recunoscută nu doar pentru rafinamentul versului, ci și pentru eleganța discursului intelectual.
Într-o epocă grăbită, unde sunetul cuvintelor e tot mai adesea golit de rezonanță, Mihaela CD readuce în prim-plan arta poeziei în vers clasic așa cum trebuie ea să fie: o artă înaltă, sonoră, cu ritm și rimă, o arhitectură interioară a unei voci poetice cristaline și inconfundabile. Poezia sa exprimă stări, trăiri, emoții iar prin acestea înnobilează.
- Detalii
- Scris de: Mihaela CD
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 1
Motto: ‘’Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.’’ (Alexandru Vlahuţă)
Literatura are rarul dar de a readuce simplitatea în formele ei cele mai firești, acolo unde sinceritatea evocă expresia unei înțelepciuni profunde. În această zonă a autenticului se așază și proza îndrăgitei scriitoare Silvia Mariora care depășește dimensiunea autobiografică, devenind în fapt o formă de confesiune universală, o recapitulare afectivă a etapelor principale ale existenței.
Distinsa scriitoare născută în capitala României, la București și stabilită mai apoi în Canada, și-a construit pas cu pas universul său literar pe fundamentul profund și plin de lumină al memoriei și al talentului narativ. Aceasta explorează cu sensibilitate și luciditate, diferitele vârste ale vieții, pornind de la inocența începuturilor până la reflecția maturității târzii. Departe de artificiul conceptual sau de ostentația modernistă, scriitura sa se hrănește natural din seva amintirilor și a observației cotidiene, făcând astfel din fiecare text pe care îl scrie o confesiune de viață, o meditație tandră asupra trecerii timpului peste tâmple.
Citește mai mult: Privind bătrânețea prin ochii scriitoarei Silvia Mariora
- Detalii
- Scris de: Horia Picu
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
Dino Buzzati spune lucuri profunde în cartea sa. Fiecare povestire are doar câteva pagini, dar e destul ca de fiecare dată să fie alte înţelesuri, alte profunzimi care îl „urmăresc” pe cititor mult timp după ce-şi pune din nou cartea ȋn bibliotecă. Scriitorul italian e un maestru al ideilor care se strecoară printre rânduri. Şi este, în acelaşi timp, autorul unor personaje extrem de diferite şi interesante.
În „Monstrul Colombre” putem vedea cum s-a schimbat percepţia omenirii despre bătrâneţe. Acum, un om de patruzeci de ani nu ni se pare a fi bătrân. Un personaj al lui Dino Buzzati avea altă părere. Spune fiului său, Stefano, cu care plecase pe mare:
„Cu toate că am patruzeci de ani, […]
- Detalii
- Scris de: Horia Picu
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 0
Voltaire ne lămureşte repede despre titlul nuvelei sale filozofice scrise în 1759: „Îi citeai sufletul pe faţă. Judeca lucrurile destul de bine deşi avea o minte foarte simplă: cred că din cauza asta îl chema Candid.”
Personajul principal este aşa cum sugerează numele: sincer, inocent, încrezător fără rezerve în învăţăturile pe care cei doi filozofi ai săi, mai întâi superoptimistul Pangloss şi mai apoi pesimistul Martin i le-au dat. Crescut în castelul baronului de Westfalia, Thunder-ten-Tronckh, ca fiu nelegitim al surorii baronului, se îndrăgosteşte de fiica baronului şi din acest moment viaţa paşnicului Candid se schimbă fundamental. Este alungat din ţinuturile natale şi trece prin nişte aventuri extraordinare, care-l schimbă profund.
Voltaire ne-o descrie pe aleasa inimii lui Candid în felul următor: „Cunigunda, în vârstă de şaptesprezece ani, era roşie la faţă, strălucitoare, grasă şi nurlie.”