Motto: „Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice.” Leonardo da Vinci
A trecut un an de când Ioan Romeo Roșiianu a plecat dintre noi, dar parcă nici acum nu ne-am obișnuit cu absența lui. Sunt oameni care trec prin viața noastră și oameni care lasă urme adânci, ...
Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu ...
După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Scriitorul maramureșean Vasile Muste s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Poet și om de presă, acesta a lăsat în urmă o operă construită în peste cinci decenii de activitate literară și o contribuție importantă la viața culturală a Sighetului.
Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile ...
Odată cu noua stagiune. A douăzecea la număr. Ce-a debutat cu un excelent concert al Orchestrei de Tineret Pitești. Dirijor Tibi Dragoș Oprea. Urmat de un recital, de Ziua Națională a Chinei, de alt recital cu muzică din ambele țări, susținut de violonista Diana Jipa și Marius Doniga la pian. A urmat Alex. Tomescu, violonist de top și un cvartet ...
A plecat și Mircea M. Ionescu de pe pământ...
S-a dus la Ceruri să comenteze meciuri și să scrie piese de teatru printre nori. L-am cunoscut demult și mi-a fost un bun coleg de presă. Când și când vorbeam la telefon. L-am întâlnit pe viu acum un an sau doi la Festivalul de Teatru de Studio desfășurat la „Davila" piteștean. Unde i-am văzut o excelentă ...
În societatea tradiţională, căsătoria reprezenta cel mai complex
fenomen folcloric, având interferenţă cu toate celelalte manifestări folclorice.
Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care ...
Nunta este unul dintre cele mai importante obiceiuri în comunitatea tradiţională atât pentru viitoarea familie, cât şi pentru structura de neam.
În locuinţele monocelulare, camera de locuit casa, îndeplinea toate funcţiile familiei. Astfel, pentru a evita pericolele viitoare, concepţia, naşterea, căsătoria şi moartea se realizau în acest spaţiu sacru şi intim.
Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul Dragoș Gelu s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în ...
O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989). Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi ...
Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura,
cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.
Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a ...
Te simt!
Te simt în totul ...
În interiorul incandescent al ochilor tăi din glorioasele nopți,
acolo unde fluturi îmi împletesc visele
și îmi măsoară ale inimii cadențe...
Te simt în totul ...
În timp ce-ți odihnești în colțul literei al tău suspin,
pe iarba albastră ce îngenunchează la granița dintre vis și primăvară.
Te simt în totul…
În ritmicele apusuri ale prologurilor tale și absențe,
în cuvintele nerostite tramsformate în pietre nedormite.
Te simt în totul ...
Când respirația-ți ți-o conjug cu versurile-mi acustice,
în tăcerea pașilor tăi ajunși la capătul ochilor mei.
Te simt în totul ...
când octava prezenței tale eu o degust,
o frumusețe fluorescentă foșnind în infuzari teatrale.
Te simt în totul ...
în fiecare moment concentric și înfocat din trecut,
în ritmul euforic al senzațiilor samsarice și filarmonice.
Te simt în totul ...
în ale tale similarități tăcute și reflecții ondulate,
pe tiparul respirației mele, ale tale gânduri sunt juxtapuse.
Te simt în totul ...
atunci când neliniștea-ți roiește în interiorul venelor mele lirice
și reflect în spatele feței asupra presimțirilor tale, luminându-le.
Te simt în totul ...
De-a lungul tuturor toamnelor fără ecou și dimineților multiplicate,
ca tu să mă reînvii din nou din propria mea iarnă fără de sfârșit!
Te simt în totul ...
Chiar acum scriind aceste versuri și sigilîndu-le cu un sărut!
Dragul meu! Iubirea aceasta în inimă mea doar crește și uită de trecut!
Mă întreb...
Mă întreb.... ce se întâmplă când floarea de colț crește în vâltoarea coastei tale...
Mă întreb cum e să asculți iarba perenă, slăvindu-ți mireasma de coacăz albastru...
Mă întreb cum e să fii prins în mreaja frunzei tale de laur.... care-ți cântă imnuri lunare...
Mă întreb cum e să înfrunți privirea-ți... ce cântă psalmi uitați de zei și Cosânzene...
Mă întreb cum e să te naști din fiordurile inimii tale, la ora când orologiul a apus.... cu capul spre mare...
Mă întreb cum e să crești săruturi pe chipu-ți îmbălsămat de atât căutare... fără alinare...
Mă întreb de ce albatrosul și-a trecut aripa..... și a uitat... să mai numere clipă!...
Mă întreb de ce timpul și-a petrecut trena pe chipu-ți de alabastru... cu nopți la care nu mai știu să ajung...
Mă întreb de ce visul n-a dat crezare dorinței tale... de a înaripa o altă... considerare...
Mă întreb cum e să-ți plângă versul în ureche... arpegii și sentințe... pline de dorințe... pierdute la răscruce de lume...
Mă întreb cum e să înalți altare în penumbra răstimpurilor tale... și să adulmec vara... cum curge prin clepsidra unui fluture bătând din gene în lumina ierbii...
Mă întreb cum e să visezi un vis înalt de porumbel... ca un ecou într-o picătură de rouă... uitând... de scrisorile unor ierni verzi...
Mă întreb cum aș putea atinge cerul prin respirația-ți adâncă... în sufletu-mi sălășluiesc cocorii... doinind al tău firesc...
Mă întreb cum aș putea opri amurgul...și cu ochii închiși să te pot vedea... în bătaia inimii... doar să știi... s-a mai născut o Stea!...
Mă întreb cum e să te zbați în lacrima unui ametist... acolo, unde, Dumnezeu, a mai lăsat o fereastră deschisă la răscrucea nemuririi...
Mă întreb cum e să respiri noaptea cu un ultim plâns și... să arzi tăcut Timpul din cenușă... acolo unde... ninsoarea și-a uitat amintirea pe glezna ta...
Mă întreb........ și iar mă întreb!.........
Introspecție retorică
Nici nu mai știu ce să regret!...
faptul că nu mai ajung la ine
prin amintirile noastre,
faptul că nici măcar un cântec nebun
nu îți mai atinge sufletul
sau.... că te-ai întors de partea
celalta a Vieții...
Cum s-a scurs primăvară dintre noi!...
Și nici o secundă rotundă
nu mai veghează Miracolul din noi!
Nici zborul din mine nu mai e vertical!...
Și am rămas cu aripile nedesfăcute...
și alerg acum desculță peste cojile Timpului
căutând acea Iubire întreagă pe care
ai promis-o la o margine de amurg...
Ai trișat!... și mi-ai luat Timpul de sub pleoape,
doar o noapte albă mai încearcă să ajungă
sub tâmpla unui nor...
Nu mai am țărmuri la care să ajung,
și... m-am pierdut în dimineață
pe care n-o știe nimeni...
De atâta așteptare...
Dragostea mea!... de atâta așteptare
nu mai știu să îmi număr pașii
de atâta așteptare am crescut o pădure
la marginea Lumii...
de atâta așteptare până și sufletul
a luat culoarea Timpului...
Viață!... mușcă din mine voluptos
așteptarea a devenit o stare de trezie
datorită atâtor veri ce viscolesc cărunt....
Dragostea mea!... de atâta așteptare
până și distanțele devin alunecoase
de atâta așteptare am învățat ritmul întâmplării
și am început să însemnez copacii
ca sufletul-mi să rămână neîntinat
nici o frică să mă mai împresoare
și să mă pierd din al meu drum...
De atâta așteptare dragostea mea
până și nopțile și-au pierut importanța
mă răsucesc printre șoapte tăcute
dar iubirea mea s-a înălțat în absolut
o parabolă asimetrică îmi revelă senzațiile...
De atâta dragoste am cules răsărituri târzii
și te întâlnesc doar la cumpăna între
deja vu și bătăi de aripi....
În fiecare zi învăț să îmi iubesc lacrimile
semințe cu gânduri nerostite sădesc
poate cerul tău așa le va face să respire....
La margine mea de Lume
Uitarea a început!..............
Doar o piatră a mai rămas încremenită!...
Până și noaptea e pictată în amnezii...
În această zbatere între absențe dulci amărui
Inima mea a preluat culoarea inimii tale!...
Ea este pretutindeni
Ea există pretutindeni…
Într-o frază de ficțiune
reinventată-n mintea ta,
într-un vis asupra căruia
nu te-ai decis încă…
Ea există pretutindeni…
într-un cod al numelui schimbat,
adverbul ce îți modifică vidul.
Ea există pretutindeni…
Dansul tăcerilor dintre cei doi
într-o memorie transfigurată.
Ea există pretutideni…
‘n cuvintele tale înscrise-n pătrate,
un antitod pentru ce-i lumesc.
Ea este pretutideni,
o realitate de graffiti
în spatele liniei de orizont aleasă,
aromă a tot ce numești posibilități.
Ea este pretutindeni…
În irișii înflorind tatuați
pe povestea vieții tale
în curcubeele trecătoare
peste o viață monocromă.
Ea există pretutindeni…
verbalizându-ți substantivul,
un poem care-ți curge prin piele,
un adagio al vieții!