1. Curriculum vitae
Nu înţeleg unde se duc nopţile
fiecare zi e la fel
ar trebui interzisă comanda copy-paste
mă gândesc să îmi schimb ocupaţia
aş vrea să cresc fluturi în stomac
astăzi doar lifturile mai nasc emoţii
alteori îmi doresc să fiu o pasăre
să-mi plouă pe aripi nu în suflet
nu îmi plac motivaţionalele nu există destin
nu ştiu nimic despre extratereştrii
iubesc străinul lui camus şi gândacul lui kafka
visez pe versuri de stănescu
râd oriunde plâng unde-apuc
adesea îmi spun: las-o baltă cu poezia
apucă-te să jefuieşti viaţa
e singurul lucru pentru care deja
suntem condamnaţi
2. Singurătate
Aştept noaptea la fereastra dinspre apus
e-atâta linişte în singurătatea asta
încât aud pomii înflorind oftând
am acoperit lumina
nu e nimeni să mă privească din spate
3. Cealaltă jumătate
Nu-mi plac liniile drepte
chiar dacă sunt drumul cel mai scurt dintre două puncte
totul se rupe în două părţi nu neapărat egale
un sens al străzii este al meu
celălalt duce tot către tine
dorm singură în pat şi e destul loc pentru amândoi
pastila de somn are două jumătăţi
deşi visăm diferit
un segment de dreaptă printr-un corp
obţine imaginea în oglindă
neatinsă rămâne doar inima
singurii care pot să traseze o linie dreaptă sunt oamenii
de aceea nu mai găseşti o inimă de împărţit
4. Adam şi Eva
Stăm faţă în faţă, între noi tot pământul,
încercăm să-l răsturnăm schimbând cursul istoriei
care ne-ar putea întâlni urmele,
deasupra niciun cer,
l-au topit iernile ruginite când te aşteptam,
iar tu mă învăţai să-mi fie dor,
întindeam mâinile căutând îmbrăţişări izgonite de tine,
bărbatul din sufletul meu, pipăindu-ţi coastele,
eu, aceeaşi Evă suprarealistă.
5. Cu tălpile goale
Am intrat desculță în povestea noastră
să nu calc pe dorul florilor de cireş
înauntru miroase a lemn ud şi rădăcini verzi
ca atunci când desfăceam palmele să prindem ploaia
uneori îmbrățişam copacii
iar tu îmi spuneai că le împrumutăm cercurile singurătății
până când singurătatea s-a mutat în noi
caut scorbura din care priveam cocorii zburând
în timp ce tu îmi furai inima niciodată la fel
au acoperit-o ciulinii anilor care ne-au fost
şi cineva a scris potrivind alfabetul durerii
nu intrați cu tălpile goale acolo unde plânge trecutul
sunt răni care nu se mai vindecă
6. Tristan şi Isolda
Ai fost un Tristan care mi-a dăruit singurătatea
în versurile trubadurilor uitați
doar noaptea erai al meu
învățam să ascult depărtarea adăpându-mi dorul uscat
cu sângele care picura din cuvintele tale
ne-am iubit sub luna plină înnodând încă o poveste tristă
despre lacrima de plumb vărsată în numele dragostei
ne-am iubit până când negura trădării
mi-a acoperit lumina pânzelor neridicate
şi doamne unde să îngrop țipătul Isoldei
când pe pământ nu mai există niciun trandafir?
7. Acasă
Când mi se face dor de mine
iau drumul ierbii proaspete până la livada cu meri
mă aşteaptă păpuşile uitate în plânsul fructelor
tinerețea nu s-a mai întors
au rămas doar palmele crăpate de muncile pământului
uitând ce frumoasă e primăvara când îmbătrânim
într-un cuib două berze îşi promit eternitatea
iar primul fluture poartă răspunsuri pe aripi şi e linişte sub cer
zâmbetul mamei îmi infloreşte copilăria, ochii ei mă nasc din nou
sărut mâna măicuță am venit acasă
mâinile îi tremurau toate lacrimile mele nevărsate
doamne ia ce vrei de la noi
dar lasă-ne îngerii pe pământ
8. Hazard
Am pierdut culoarea din fotografie
zâmbesc pe jumătate
când oglinda mă priveşte cu ochi închişi
cineva mi-a dăruit o floare
spunând că primăvara e în mine
afară timpul joacă ruleta rusească
şi scutură magnolii râzând
9. Primăvară uitată
În oraşul ăsta pe jumătate fantomă
nici nopţile nu-şi mai găsesc liniştea
stelele abia se zăresc de frica durerii ascunsă în pământ
dacă aş înalţa lampioane spre cer întunericul ar naşte lumină
regăsindu-mi toate dorinţele scrise pe zmeii copilăriei
şi uite cum trosneşte asfaltul de atâta primăvară neînflorită
iar noi călcăm apăsat pe drumul acesta al neputinţei
tălpile nu mai sângerează rana ghiocelului ucis
nici veşnicia iernii care ne bântuie
10. Prea târziu
M-am grăbit să prind apusul
iar întunericul ţi-a zidit absenţa
mi-am spus că ai plecat
s-aduni în palme soarele nerăsărit
ştiam că nu te mai întorci
asa cum ştiu că există timp pentru toate
doar dacă împarţi egal secunda
i-am dat prea multe aduceri aminte
gonindu-i visarea i-am promis infinitul
rătăcind pe drum acest acum
încă te mai aştept la marginea dimineţilor
care nu ne-au fost vreodată
şi îmi spun mereu că e târziu...
prea târziu...