Poezii de Chiricea Ciprian Ionuț

De ce mă plângeți

De ce mă plângeți voi acum
De ce la capul meu o lacrimă vărsați
Voi nu știți, că aici am fost în trecere?
Pentru mine aici a fost un test.

De ce, vă îndoiți de a mea fostă viață
De ce, vă îndoiți de ale mele drumuri alese
Voi nu știți că în această viață,

Toate drumurile duc aici

De ce acum îmi duceți lipsa
De ce acum, când e târziu
Unii în viață m-au și uitat
Al lor drum ei și-au urmat

De ce, vă șoptiți ca e devreme
Că eu cu voi, puteam  ca-să mai stau
M-am născut, am învățat
Poate, pe unii am și ajutat

De ce atâta tristețe acum
De ce atâtea lacrimi și întrebări
Am venit,  ceva în urmă v-am lăsat
Și apoi în grabă,,,,, v-am pupat


Prea târziu

Într-un azil uitat de lume
Într-o cameră întunecoasă,
Într-un negru sumbru amar
Stai tu singur în viață.

Și pe patul tău de moarte
Înconjurat de sigurătate,
Nimeni alături să te plăngă
Derulezi în minte, a ta viață.

Regreți, orgoliul tău fără înțeles
Egoismul fără margini,
De-a lungul vieții, mintea ti-a umbrit
Și de toți dragi, tu ai fugit.

Toți ce te-au iubit
Pe rând i-ai dezamăgit,
Răutatea , inima ți-a întunecat
Și de toți te-ai lepădat

Ai pus preț, pe orice în viață
Ai calculat totul în avere
Ai tras cu dinții, să ai mai mult
Și ai pierdut, ce aveai mai scump.

Familia, încet s-a îndepărtat
Prietenii, alt drum și-au urmat
Soarta, copii nu ți-a dat
Singur în viață ai rămas.

Stai în patul tău acum
Și la ușa lung te uiți,
Astepți ca un copil, să se deschidă
Cineva în vizită să vina

Stai în pat și realizezi
Ce mult ai, și ce mult ai avut
Cu tine, nimic nu poți să iei
Și ce ai pierdut, să le obții.

Prea târziu, pentru regrete
Prea târziu, ceva să schimbi
Prea târziu, timpul să-l întorci
Prea târziu, ca-să mai plângi.

Dați-mi

Dați-mi un ciocan și niște cuie
Inima să mi-o bat la loc în piept
Dați-mi vă rog o cheie
Mintea să mi-o deschid
Pe ea să o scot de acolo
Și forțat la loc s-o închid
Să îmi dați și două cârje
Cu ele din pat să mă ridic
Și din nou să învăț să merg
Vreau și niște ochelari de soare
Ochii înlăcrimați de voi să-mi ascund
Mai vreau și două mănuși de piele
Cu ele să pot iar să vă ating
Fără frică de durere

Paravanul tău de sticlă

Cu sufletul trist
Fără vlaga-n răsuflate
Și o inima fără pereche
Încerci tristetea s-o ascunzi

Ai un paravan în față
Ți-a luat mult ca să-l clădești
Pe toți încerci săi păcălești
Lacrimile să ți le împotmolești

Cu un glas asurzitor
Și o veselie ușor forțată
Tu pe toți îi încurajezi
Și la toți le arați că-ți pasă

Zi de zi cu-n zâmbet fals
În lumea ta te afișezi
Încercând din răsputeri
Tristețea să ti-o maschezi

Încet,încet pe zi ce trece
Paravanul se topește
În sticla fină se transformă
Iar veselia începe să-ți dispară

Zi de zi e tot mai greu
Zâmbetul să ți-l menți
Paravanul să-l păstrezi
Tristețea s-o maschezi

Sticla fina, gheață va deveni
Și în timp se va topi
Lacrimile se vor zări
Iar gândul asta te doboară.

Oglinda vieții mele

Mă uit în oglinda vieții mele
Și un zâmbet mi se oglindește,
E bucuros pentru ceea ce vede
Eram derbedeul de la școală
Monstrul din a mea viață.
Eram răutatea gratuită.
O dovadă a culturii mult lipsită
În suflet doar un negru rece.
Unde cândva , bunătatea a existat.
De mult îngropată zace
Pământul de mult tasat
Plin de spini și bălării
Dar în căutarea ta, de un suflet
Ce durerea să-ți alunge,
Subconștientul meu l-ai auzit.
Din al meu mormânt striga,
Fără frică și îndoială
Repede m-ai dezgropat,
Inima mi-ai dezghețat
Sufletul mi-ai încălzit.
Bunătatea mi-ai redat-o
Demonul ai alungat,
Acum în mine, un romantic poposește
Ma uit în oglindă,si vad un om
Un suflet cald
O inimă plină de iubire
Poate un poet în devenire.