MOMENT

Viaţa nu este altceva

decât un vis al sufletului.

Nu vreau să-mi pese de nimeni,

dar totuşi imi pasă.

Ne salvăm prin oameni,

ne pierdem tot prin ei.

Cei pe care i-am cunoscut

şi care ne-au iubit

au fost treptele scării

prin care am devenit

ceea ce suntem.

Fără ele nu am fi ajuns nicăieri.

 

În fiecare zi lăsată

de Dumnezeu pe Pământ,

avem parte de Soare

şi de o clipă în care

simţim şi puterea

de a schimba

ceea ce ne face nefericiţi.

 

SUB SOARE

 

Mă simt bine

În simfonia nuanţelor

De galben.

 

Mă simt eu,

Liberă ca spicul în vânt,

Galbenul pai.

 

Mă simt puternică

Depare de griji,

Prin galben aprins.

 

Mă simt foarte sus,

Mai aproape de îngeri,

În galben auriu.

 

EU ŞI TU

Eu trec,
Tu treci
Ca un fior prelung
prin trup.

Sunt cu tine,
eşti cu mine.

Sculptăm vise
în atingeri tandre,
suntem noi,
în duet de gânduri
şi în secunda sărutului,
tăcut, de sub pleoape,
plutim în ritmul inimii,
tu şi cu mine.

 

IUBEŞTE-MĂ...

 

Focul din mine

arde ca o torţă.

Potoleşte-l cu sărutul tău,

cu mângâierea tandră

pe umerii mei

îmbrăţişează-mă…

 

Nu lăsa amurgul

să nască tristeţe

fii răsăritul meu de soare

şi cu lumină vie

inundă-mi fiinţa

rătăcită-n visare.

 

DRAGOSTE

Te mai sărut în gând de mii de ori
Şi scriu pe fruntea ta cu adiere
De buze-mpurpurate-n mângâiere
Candoarea-nfiorată-a unei flori.

Te mai privesc cu ochi ce n-au ştiut
Să plângă pentru ce n-a fost să fie…
Şi te păstrez, în gând, o feerie
Ca pe un basm cu-n veşnic început.

 

SUFLET PERECHE

 

Poveştile de dragoste

sunt o explozie de vise,

dorinţe ce nu-şi pot găsi

drumul de fiecare zi.

 

Atât cât focul durează,

cerul are altă culoare.

Timpul e acum, locul e aici,

şi în aceeaşi clipă

nu mai există altă cale.

 

Citeşte-mi chipul.

Aşteaptă-mă acolo

unde nu e devreme

şi nici prea târziu…

 

Suntem două cântece

îngânate în surdină

până la limita tăcerii

în noaptea senină.

 

Tăcerea noastră bate

ca o inimă în cuvinte,

Dorul de tine, copil

şi geamăn cu dorul de mine.

 

MI-E DOR…

 

A mai trecut un an din doi,

a fost şi soare, au fost şi ploi,

dar tu ai fost mereu cu mine,

că ne iubim o ştim prea bine,

păstrez atâtea amintiri,

din nopţi, din zilele senine,

 

Îţi aminteşti cum te chemam,

băteam ca ploaia caldă-n geam,

doar vocea nopţii se-auzea,

te chema gândul, te dorea,

să vii, să fii doar lângă mine,

şi-n vise mă luai cu tine,

 

O lume numai pentru noi 

Cei împăcaţi după război.

 

SCARA CU FLORI

Urcăm cu inima uşoară

Cu-n trup care-a crescut treptat

Purtând în spate trista scară

A tot ce-a fost şi am uitat.

 

Ne avântăm pe calea înaltă

Purtând doar clorofila-n gând

Şi-apoi cu floarea laolaltă

Ne pomenim visând, cântând.

 

Iar când se-aprind din noapte zorii

Şi nu mai ştim ciopli lumina

Alunecăm pe scara florii

Luând în braţe rădăcina.

 

MARINĂ

În apa mării sunt delfini.
Oglinzi adânci.
În apa mării sunt rechini,
recife, stânci.

Se-amestecă în mod bizar
Albasrtrul dulce, verdele amar,
Nisip gălbui, iluminarea zării

Cu noi

În apa mării,
Cu noi în apa mării…

 

ELEGIACĂ

Mă simt parcă în noaptea nunţii

Când ne dădeam în leagăn munţii

Şi-mi ofereai ozon de brazi

Din cel care-mi lipseşte azi

Când singură pe lume sânt

Şi tu te legeni sub mormânt.

Iubitul meu, oierdutul meu

În aerul străin şi greu.

Iubitule, de ce nu vii

O clipă-n braţe să mă ţii?