Curând

Curând am să închid poarta, 
Nici pasăre, nici vierme nu va mai putea intra. 
În colțul tău păstrat aievea.
Ţi-eram casă, așternut, șemineul tău arzând, 
Prietenul ce te privea tăcut.
Când te întorceai în zori,
Cu miros de fum prin părul roșu

ce stătea pe umeri desfăcut.
Eram cartea ta cu versuri. 
Crăiasa mea cu inima de piatră,
Ai plecat și e firesc, 
Tu îți doreai mai mult.

*******************

Nu plânge

Să plângi singur, 
E ca și cum nevăzătorul își dorește să meargă la film. 
Sau să-ţi scrii povestea vieții cu o radieră.
De ceri cuiva să plângă împreună cu tine, 
E ca atunci când oferi unui prost incurabil un smartphone. 
Nu plânge!
Iar dacă chiar trebuie, 
Să plângi atunci când plouă. 
Nu va băga nimeni de seamă,
Și nătângului curios poți să îi spui, 
Că ai uitat umbrela în taxi.

 

**********************************

Eu nimicul

Tu erai totul, eu doar nimicul,
eram așezat în cutia amintirilor mici.
Atât de mici încât erau cu puțin mai mult decât nimic.
Insuficient de mari să conteze pentru tine.
Răvășită de atâtea iubiri, acum îti dorești trecutul nimic.
Mă dorești ca egal într-o lume de nimic,

așa vei putea să mai fii o dată dorință.
Nimicul ce sunt te ridică în ochii minții,
unde nu ai ajuns în trecut niciodată,
din nimic la puțin mai mult decât ai fost,esti,

și nu vei avea cum sa fii fără mine nimicul.

*********************************

În cheia sol

Azi dimineață în mașina mea s-a urcat poezia, 
Călătorea spre trubadurul etern, 
Purta o cămașă udă de lacrimi. 
În suflet avea așezat un lacăt. 
Doar cheia sol se potrivește. 
Simfonia durerii în re minor tremură... 
Surd cu intensitate prin ea, 
Venea năvalnic, gândul fraged, 
Că aș putea să trec, la versul următor. 
Metafora ei mă va face să pot uita. 
Refrenul scris de infern la editura Destin. 
Cu doar o strofă scrisă în alb, 
Pot fi suflet fugar, mânat de visul hoinar, 
Perechea ei fără hotar, cânt de leagăn, 
Bastard păgân fără de crez și viață de vers, 
Fără hârtie, fără creion, fără poet, 
Lipsit de mâine ca pluta de ponton, 
În largul verde de ocean, 
Șoptit la urechea unei furtuni, 
Plină de țărână și jale, plimbată în zbor, 
Scrisă pe stâncă fără lumină, 
Într-o limbă ce nu e străină. 
Ascult și acum ce murmura poezia, 
Parcă era ieri, parcă e acum, 
A fost odată un vers, a fost doar un scrum.

***************************

Vise pubere

Dimineată mi-a sunat ceasul, 
Sar din pat răvășit de vise pubere,
Dau să-mi pun pantaloni pe mine

când îmi dau seama că nu am mâini,
Le uitasem pe coapsele tale într-un vis hulpav,
prins cu pantalonii pe umeraș plec să-mi câștig existenta

într-o realitate lineara fără vise, fără mâini si fără coapse.
Ce bine că nu mi-a stat ceasul dimineată, aș fi fost de vis,

mort cu mâinile pe piept,

pe deget atârnând o icoana ieftina adusa de Athos si

cu pantalonii la locul lor,

iar umerașul în depresie.

 

******************************

Plângeți cu vorbe

Nici azi nu socotiți cuvintele mele,

vreți minciuna să vă umple viețile goale de must.
Nici în toamna ce vă răsare la tâmple

nu vedeți vremea plânsului cu rod.
Plângeți fără lacrimi, plângeți cu vorbe,

doar asa vă faceți auziți de asfaltul ce tremură sub pasii nesiguri.
Vă stingeți fără să fi ars măcar o dată cu suflet cu tot.
Tineri prea vârsnici pășiți pe vise de apă,

în urma voastră rămâne pustiu.
Ucideți orice miscă altfel decât voi,

uniform petreceți în praf de mac pentru două trei iluzii de rahat.
În grabă treceți la următoarea iubire de parcă ieri

nu a fost tot ce ați avut dat pentru o zi.
O toamnă cât o seară atât a durat tot ce iubeați și tot ce fumați.
Doar fum e trecutul ce rămâne în forme bizare

și neputincios față de mâine, față de mine, față de nimeni.

 

**************************************

Pădurea cu linguri de lemn

Îngustă cărare printre cadavrele minţii,
Mă poartă prin cer cu nori cenușii în formă de monștri.
Plăcerea divină de a muri zilnic în lapte nefiert,
În ciuda multimii mă pierd către nord.
Am sânge pe haine și dinți smulși cu cleștele firii,
Nu iert pe nimeni din această padure cu linguri de lemn.
Înfipte în creier de un somn lung al prostiei și brațe de fier.
Ce strâng la piept un bocet banal de mame scârbite de fii rămași netăiați împrejur.
Și fiice silite de vise mârșave să nască odrasle pline de spume.
Sunt pătat de ziua de ieri pe cerul guri ce vă va mângâia morții rămași în urma minciunii.
Plec cu funia târâtă-n tărână fără să plâng și fără să râd.
Țin piatra de calcar în pumn de nu mori în streang să o am la îndemână.
În frunte să-ți lovesc trupul corupt de mintea bolnavă ce te-a născut.
Ce haită de monștri în această pădure, cum șuieră lepra prin gurile lor, 
Mă ascund într-o rază de lună cu ochii închiși,
Îngrozit de cele ce vin adorm pe un strop de rășină scursă din istoria lumii.
Sunt eu paznicul vostru lăsat de veghe cu un cutit înfipt în picior.

***************************

Semne citite

Realitatea nu se citește pe litere.
Semnele ei sunt săpate în oameni.
Ridurile de pe fețele seniorilor îndoiți de muncă,
Urmele lăsate de lanțuri pe picioarele deținuților,
Copcile de pe burțile spintecate de cezariană,
Piciorele spulberate de mine antipersonal,
Ochelarii negri de pe fețele nevăzătorilor,
Crucea roșie după acoperisul spitalelor.
Am început să le deslușesc prea târziu.
Sunt deja o ruină de iluzii pe marginea realități tale.
Semnele trupului tău urlau accesul interzis.
Sfârcurile crestate cu lama,

coatele marcate cu xuri făcute din briceag

de nerozii ce te-au poștit în minoritate.
Chiar și tatuajul tău descompletat

de un text explicit primit la botezul în vodcă

dat de tovarășele tale lipsite de scrupule

înainte să știi ce înseamnă femeie.
Fără regret m-ai ancorat în realitate plin de semen,

ca cele ce vin să mă poată citi.

 

*******************************

 

Fără ușă

obosesc stând pe genunchi între rabini

la zidul plin cu lacrimi,
ruga spusă la zidul  înalt cât eul,

spre cer niciun gând nu urcă,
a uitat bătrânul înțelept din Israel

să-i facă o ușă scundă,
prin care oful meu păgân, să curgă.

încet la Dumnezeu din cer.

uităm în nebunia omenească

să ridicăm ochii spre cer,
și nu la haina lungă neagră

purtată de tagma preoțească.
între noi și El se interpun

și oameni răi și oameni buni,
nevoia noastră de mișei

în veci rămâne nesătulă.
degeaba bați în zid răgnind o rugă fadă,

suntem doar niște nebuni,
închiși de propria neputință

și proști făcuți grămadă.

 

*****************************

Discret

am să încetez discret,
trec pe silent, doar vibrațiile îmi vor face simțită prezența.
tu dacă vei avea nevoie,
mă vei găsi în locul pe care îl îngrijeam an de an.
chiar dacă nu am să răspund,

tu vei găsi în mintea ta răspunsurile mele.
nu am avut timp să te mint nici măcar o dată.
nu am să încep dintr-o viață ulterioară.
să nu-mi reproșezi lașitatea de a te lăsa singur,
mai bine să-mi povestești banal

cum te zbați în neînțelesul gol din care am ieșit.
te aștept pe prima alee din stânga la figura treizeci.
fără flori și fără regret

la un monolog cu o cruce mâzgălită cu vopsea neagră.
voi fi acolo curând.

Corneliu Octavian Rodeanu

Născut în anul 1970 la București, este licențiat în drept, a absolvit Facultatea de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității Spiru Haret și absolvent de studii de masterat în Științe penale la Universitatea Nicolae Titulescu.

Introdus din „întâmplare” în vara anului 2013 prin cercurile de poeți bucureștene prinde repede gustul de a așterne gânduri pe hârtie. Prezență oarecum discretă în primii doi ani, după care prin încăpățânarea de a fi prezent aproape la toate evenimentele cultural notabile desfășurate în urbe și nu numai cum ar fi Serile literare Isis, Cenaclul de Urgență, Vama Literară (Boema 33), Festivalu de Poezie Traian T. Coșovei ed. 2014, 2015, 2016, Serile de lectură Cosmin Perța și prietenii, primește invitația neașteptată de a se alătura Asociației Culturale Direcția 9. Împreună cu aceștia își intensifică participația la evenimente în care este promovată poezia tânără contemporană. Călătorește alături de Poezia Vie la Brașov, Sibiu, Galați, Vama Veche, Costinești, Reșița simțind poezia de calitate la cote maxime.

În toamna anului 2014 la sugestia Claudiei Minela începe o colaborare cu Radio Vocativ unde realizează cu ajutorul lui Valeriu DG Barbu o serie de 9 emisiuni ce s-au bucurat de interes din partea publicului datorită temei inedite, am putea spune, anume „Viața ca un Taxi”, unde împărtășeste cu ascultătorii experiențe cumulate pe parcursul a 8 ani de taximetrie în capitala țării.

Datorită evenimentelor la care participă în tot acest timp se face remarcat de câțiva dintre oameni ce au în preocupări publicații de specialitate și reușește chiar să apară cu texte scrise de el în reviste ca Antares de la Galați și Cenaclul de la Păltiniș, Sintagme Literare. Nu a debutat încă cu un volum de poezie dar lucrează în prezent la acest obiectiv, care cel mai probabil va fi concretizat în 2017. Dincolo de poezie găsește în cercurile poeților bucureșteni oameni ce îl inspiră și tot odată îi influențează în mod evident criteriile de filtrare ale poeziei contemporane de care se lasă înconjurat în ultima vreme, fapt ce duce la mărirea capacității de apreciere din punct de vedere calitativ al poeziei lărgind astfel modul de percepere personal.