Poezii de Costin Tanasescu

Metanoia

Îmi pare rău pentru toată apa

care a curs pe râul acesta!

I-aș spune: întoarce-te

și treci limpede

printre degetele mele roșii.

 

Cu oricine, dar nu cu timpul,

se poate tocmi

un alt destin,

un alt pas de dans.

 

Malul pe care îmi pun genunchii

nu se surpă,

dacă vin mai mulți și mai mulți

și mai mulți

i-aș spune:

întoarce-te prin altă parte!

În această albie

o să construiesc o casă

pentru noi toți,

să nu murim de foame,

să ducem cu teamă

peștii la gură.

 

Pe sub brațele mele

trece vântul

și râul se umflă încet

ca un balon portocaliu.

Până la ultimul venit

se va plimba ca un zmeu

pe cer.

 

Înțelesul iubirii

 

Spui că este ușor

să păstrezi o lumânare aprinsă

până acasă.

Uite, ții amândouă mâinile, așa,

ca  într-o rugăciune

și această lumină a degetelor

va fi a lui Dumnezeu.

Spui că linia pe care trebuie să mergem

e frântă.

Dar am putea sări peste.

Ca în semnul cu atenție animale sălbatice!.

Tu mereu spui ceva și eu te ascult.

până când pe drum cad stele.

 

Gâza

 

Doamne, eu sunt cel care tremură
în tranșeul acesta plin cu mocirlă.
Fără gloanțe și fără mila Ta.
Mă recunoști?
Unde să fug așa orb?
Unde să zbor?

 

Coboară, Doamne, o scară
la fel cum eu așezam paiul
pentru gâzele  din mijlocul lacului.

 

Prezentul simplu

 

Bucură-te, femeie, ți-a sosit bărbatul

cu un glonț în femur, cu batista neatinsă.

A bătut în poartă și câinii l-au recunoscut,

i-au lins rănile și au plâns.

Și el a plâns.

Bucură-te, femeie, de acum nu va mai trebui

să mergi după apă în capul satului,

el a scuipat în palme

și îndată a pornit să sape

cel mai adânc puț, cu cea mai gustoasă apă.

Îmbracă rochia de sărbătoare,

spală-ți gleznele și ieși în prag,

podelele nu vor mai scârțâi de singurătate

și cerul se va topi peste voi în curcubeie.

Bucură-te, femeie, el te așteaptă.

 

În așteptarea lui

există un Dumnezeu care s-a făcut mic

pentru voi.

 

Notă minimă

 

Examenul la morală m-a făcut

să mă simt cel mai prost student

din clădirea universității.

Drepturile omului îmi sunt absolut necunoscute,

libertățile fundamentale au iz  mistic îmi zic…

Doamne și m-am rugat

să mă ajuți!

Pentru că eu am învățat numai

despre cum e să ceri

și să nu dai

sau chestiuni de mare finețe

cum ar fi  lipsa totală a conștiinței.

 

Și când mi-a venit prima idee

vizavi de dreptul la muncă

guguștiucul acela înfometat s-a zdrobit de fereastră.

Mi-a sărit inima și-am scuipat:

Ptiu, drace!

 

Dupăasfințirea

 

Nimeni nu cunoaște

dupăasfințirea.

Portocaliul se preface în negru,

orizontul e somnul unui orb.

Nu te rușina,

întreabă despre neliniștea cântată

de două cucuvele fără limbă.

Câteva cărți sfinte ți-am adus.

Să le citim

când luna desenează cercuri pe acoperișuri.

Un cuvânt tu,

un cuvânt eu.

Și din acest mozaic funebru

se naște iubirea

sau, poate, numai

libertatea robilor despătimiți.

 

Îmi amintesc fumul acela alb

cum iese pe coș în mijlocul nopții

ca o spirală cu Puteri și Heruvimi.

E taina mea

sau vrejul de fasole

din visul unui copil

fără nume.  

 

Love FM

 

Soarele care se leagănă printre mărunțișuri,

rugina de pe degete,

așteptarea…

Nu știu dacă e o minune

sau mânecile tale au șters lacrimile.

 

Iată, aceasta este frecvența secretă

pe care o știm doar noi.

 

Suntem  bogați –

Nu ne e teamă

de Iubirea lui Dumnezeu.

 

Teze

 

Potrivit învățăturii tuturor Sfinților

tu trebuie să mă iubești.

E o chestiune de viață și de moarte.

Dumnezeu

nu a făcut cosmosul

ca tu să-ți țugui buzele în el

ca într-o oglindă roz.

Pune-ți pantofii de lac,

rochia verde

și numără stelele.

Am auzit că ochiul uman poate distinge până la circa 6.000.

Face bine,

mai bine decât orice kilometru în plus

ca să nu treci

prin fața casei mele.

 

Și oricum

chipul tău se poate observa lejer

de la o depărtare egală

cu distanța dintre noi doi,

oricare ar fi ea

 

Alunecare

 

Cel ce aleargă prin lanul de grâu

și nu rupe macii, al meu frate este.

Avea-vom aceeași inimă,

bea-vom din același vin.

Dă-mi mie trupul tău lung și alb,

îl voi ruga,

de care de atâta vreme

mi-e foame.

Pentru neputința mea

Dumnezeu mă iubește

și pentru Serafimii

care se roagă ca vântul

ce mângâie frunzele de fag.

Închid ochii

și alunec pe aceste pete de sânge.

Ele mă duc spre Rai.

 

Am tras linie

 

Nu am fost îndeajuns de bun pentru

nimeni.

Eu, subsemnatul, vreau să spun

liberul.

Am crezut,

am iubit,

am strigat

și iată-mă

cu pumnii încleștați

desculț și temător.

Am tras linie și nu am trecut

decât cu cel mult un vis peste.

Am păstrat nepângărite

orizonturile amanetate

într un cort de o persoană.

Fără icoane,

fără ferestre,

știi tu… Clasicul acela rotund,

ca o rochie de înger.

Și totuși există o crăpătură,

de sus până în jos,

prin care în fiecare dimineață

se vede un picior cu răsărit de soare.

Acolo

fac și desfac

atunci când din mine nu mai pot ieși

decât rugăciuni mute

pentru amândoi.