APARENT


cu mine însămi
la o margine de vară
lângă mare
într-un asfinţit oarecare
până aici
m-a călăuzit soarele
ca să-mi ghicească în palmă


însoţitori de vis
de un alb inegal
între nisip şi val
aparent
ne mai regăsim printre poeme
în zare
toamna
deschide umbrele de nori
mă-ntreabă






           CURÂND


curând
va fi toamnă
peste alei de silabe
plânge-un castan
în locul ochiului
căzut
ce am tăcut
înveşmântez
în lut în brumă în cuvânt
am mâinile pline de greieri
iar clipa mea tainic adie
a frunze
curând
mă voi pierde în somn
dezbrăcată de gând
vreau doar să hibernez un timp









OCHII TĂI


ochii tăi
mi-au arătat deşertul
nu păşi
peste cărările ironic consimţite
de auditoriu
e o pasăre falsă
undeva
se ghiceşte oaza
şi surâsul izvorului
dac-aş înfrunzi
în cadenţele sociale
mi-ai săruta cu aer albastru
fântâna privirii








          REGIZORUL


îmi pun inima pe-o frunză de vie
şi-mi acoper gândul cu-o despărţire-albastră
foşnesc din verb
şi
câţiva icari îmi ies înainte
iar cerul are aripi
şi topeşte cuvinte
păstrez petale-n umbră
dar ramura îmi plânge
regizorul ce mi-a semnat prezentul
a răsfoit o carte
şi-a lăsat-o deschisă
pe-o masă cu pietre
şi-acum stâncile-mi rănesc trupul