Motto: „Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice.” Leonardo da Vinci
A trecut un an de când Ioan Romeo Roșiianu a plecat dintre noi, dar parcă nici acum nu ne-am obișnuit cu absența lui. Sunt oameni care trec prin viața noastră și oameni care lasă urme adânci, ...
Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu ...
După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Scriitorul maramureșean Vasile Muste s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Poet și om de presă, acesta a lăsat în urmă o operă construită în peste cinci decenii de activitate literară și o contribuție importantă la viața culturală a Sighetului.
Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile ...
Odată cu noua stagiune. A douăzecea la număr. Ce-a debutat cu un excelent concert al Orchestrei de Tineret Pitești. Dirijor Tibi Dragoș Oprea. Urmat de un recital, de Ziua Națională a Chinei, de alt recital cu muzică din ambele țări, susținut de violonista Diana Jipa și Marius Doniga la pian. A urmat Alex. Tomescu, violonist de top și un cvartet ...
A plecat și Mircea M. Ionescu de pe pământ...
S-a dus la Ceruri să comenteze meciuri și să scrie piese de teatru printre nori. L-am cunoscut demult și mi-a fost un bun coleg de presă. Când și când vorbeam la telefon. L-am întâlnit pe viu acum un an sau doi la Festivalul de Teatru de Studio desfășurat la „Davila" piteștean. Unde i-am văzut o excelentă ...
În societatea tradiţională, căsătoria reprezenta cel mai complex
fenomen folcloric, având interferenţă cu toate celelalte manifestări folclorice.
Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care ...
Nunta este unul dintre cele mai importante obiceiuri în comunitatea tradiţională atât pentru viitoarea familie, cât şi pentru structura de neam.
În locuinţele monocelulare, camera de locuit casa, îndeplinea toate funcţiile familiei. Astfel, pentru a evita pericolele viitoare, concepţia, naşterea, căsătoria şi moartea se realizau în acest spaţiu sacru şi intim.
Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul Dragoș Gelu s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în ...
O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989). Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi ...
Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura,
cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.
Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a ...
Dacă...
Dacă am ține minte, cum am venit pe lume,
Pe care scări celeste sfioși am coborât,
Scăldați în praf de stele, învăluiți de spume,
Legați cu-n firde viață în drum spre infinit...
Dacă am ține minte durerea bucuriei
În prima răsuflare la mijloc de hotar.
Dacă am ști menirea iubiri fără margini
Și gustul primei clipe învăluite-n har...
Dacă am ține minte cum s-a deschis pleoapa
Și a pătruns lumina în scâncet și-n cuvânt.
Când alfa și omega ne-a împăcat cu soarta,
Lăsându-ne formula: “Noi toți suntem pământ”…
Dacă am ține minte, că-n sfinte labirinturi
Tot noi am strâns destinul ce va juca cu noi.
Uitând de ironie, sarcasm și vise frânte,
Am ști că suntem perle căzute în noroi…
Dacă am tine minte, c-am stat în rând la șansă
Și timpul e bătut în cuie pentru noi,
Nu am jongla cu viața cea scurtă ca de fluturi,
Știind că, vom pleca din nou săraci și goi…
Degeaba ești tristă, femeie, degeaba...
Covoare din frunze se-aștern sub picioare,
Un pic ruginite- plus, minus culoare.
Cât nervul copacilor tremură creanga
-Degeaba ești tristă, femeie, degeaba...
Cu pașii grăbiți răscolești prin cărare,
Te pierzi ca năluca prin stropii de ploaie.
Cât vântul îți smulge umbrela și haina
-Degeaba ești tristă, femeie, degeaba...
De sus - felinarul din ochi te dezbracă,
De jos - apa plânsă pantofii înneacă...
Cât simți că nu-ți pasă, dar treci, totuși, strada
-Degeaba ești tristă, femeie, degeaba...
E ceață cu ploaie, sau plouă cu ceață?
E viața din stradă, ori strada cu viață?
Cât gânduri mai ai, înnodate in grabă
-Degeaba ești tristă, femeie, degeaba...
Și treci printre voci, te agați de cuvinte
Îți sufli in palme...tușești...înainte!
Cât umbra-i cu tine, ființa pribeagă
-Degeaba ești tristă, femeie, degeaba...
Anotimpuri
Se-ascunde toamna printre riduri
Pe fruntea mamei obosite.
Şi-l ninge pe tăicuţu iarna
Cu fire albe pe la tâmple.
În ochii picilor de-afară
Surâde vesel primăvara.
Şi plouă pe obrajii noştri
Cu picături sărate vara...
Singurătatea rău la nimeni n-a făcut
Singurătatea rău la nimeni n-a făcut,
Decât... te-a pus cu tine însuți față-n fața...
Cu-n gând, cu-o amintire ce-a durut,
Iar tu alegi ce laşi sau porți pe față.
Să porți tristețe? Să ascunzi surâsul?
Sau poate, sa te bucuri de o toamnă?
Pe chip se împletesc râsul cu plânsul
Ca nişte ornamente din năframă...
Cu gust de miere sau cafea amară?
Pe-un vârf de lingură: sfârşit sau început?
Cad frunze, ore mor şi gânduri zboară-
Singurătatea rău la nimeni n-a făcut...
Plânsul îngerului decăzut...
Din abundența universului și-a stelei,
Eu m-am ales doar cu un strop de timp.
Și-am imbrăcat ființa de milenii,
În trup cu o scadență-n anotimp.
Am renunțat la ochii de luceferi
Și aripi de lumină... mi le-am smuls...
Purtând la gât șiraguri de ispite,
Eu buzele cu sevă le-am pătruns.
Si orb de-o frumusețe trecătoare,
Sedus de-o lume goală, paralelă,
Am înțeles târziu ce-nseamnă “Doare”…
Și am urât dorința mea rebelă.
Râvnind la fericirea pâmântească,
Ce m-a legat cu lanțuri grele de păcat,
Eu am sfidat iubirea îngerească
Și-am evadat din raiul nesecat...
O, Doamne, ce-mi făcu neascultarea!!?
Și cât de tare m-a schimonosit mândria...
Din chipul meu de ieri, precum un soare,
Azi întunericul își macină urgia...
Chinuitor mi-e gândul și mi-e frică,
Eu, cel ce mă credeam neânfricat...
Că nu mai scoți pecetea de pe mine,
Și-o veșnicie voi rămâne condamnat...
Călcând noroiul ce-mi îngroapă glezna,
Și frigul nopților ce urlă din abis,
Azi, se ridică ochii mei la ceruri,
Plângând caderea cea din paradis...
Eu vreau să ningă
Eu vreau să ningă iarna peste voi
Cu dor de țară, cei plecați departe,
Și geruri aspre să v-aducă înapoi
Acasă-la mușcatele din glastre...
La gura sobei să vă regăsiți
Și să gustați gutuiele bătrâne...
Plecând așa - uitați să mai veniți
Și e păcat...că vatra nu vă ține...
De-ale toamnei...
Mă duce toamna-n brațe, în capăt de alee,
Și pașii mi-i desprinde cu grijă de pământ.
Îmi zguduie plămânii cu iz de crizanteme,
La pieptul ei de zbucium, precum o frunză-n vânt.
M-aruncă toamna-n gânduri, în galben colorate,
Privirea îmi îmbracă în voal de ceață deasă.
Cu mâna-i nevazută, se-atinge de pleoape
Și lacrima mi-o smulge din suflet, nemiloasă.
Mă-mpodobește toamna cu brumă argintie
Și-mi netezește fruntea cu boarea de pământ.
Din croncănitul aspru al corbilor adună,
Aceeași melodie, sinistră, ani la rând.
Mă însoțește toamna ca umbra nevazută
Cu aură de frunze, printre copaci sclipire.
Sub cerul gri al serii, in asfințit de ceară,
Mă-mbrățișează toamna...și plânge peste mine.
TU
Tu m-ai văzut nebună și cuminte,
Cu trăsnet în privire și cu pace.
Mi-ai pus in piept o inimă de zee
Și-ai vindecat un suflet care zace…
Tu mi-ai dat aripi să ajung la aștri,
Să urc pe curcubeie și pe nori.
M-ai răsfățat cu roua din poiene
Și m-ai purtat pe brațe până-n zori.
Tu ai cules șiraguri de cuvinte
Le-ai adunat ca perlele din mare.
Mi-ai dăruit sărutul tău fierbinte
Ca să eman lumină ca un soare…
Tu ești pământul, cerul nesfârșitul,
Ce m-ai cuprins cu brațele-amândouă.
Ca nu cumva să piară infinitul.
Să nu se frângă inima în două…
Tu m-ai ales pe mine dintre toate
Mi-ai așternut o lume la picioare.
Ai râs și-ai plâns cu mine împreună,
Iubirea mea , in veci nemuritoare…
MI-E DOR DE TINE…
Mi-e dor de tine când se-arată zorii
Și somnul incă tremură pe gene.
Când prima rază-mi mângâie obrazul,
E ca și cum, ești tu, aici, de veghe…
Mi-e dor de tine când imi beau cafeaua,
Și răscolesc o amintire-n taină.
Când ratăcesc prin ploaie ca năluca
Iar vântul furios imi smulge haina…
Mi-e dor de tine-n zgomotul de stradă
Și-ți caut silueta prin mulțime.
Când toți zâmbesc și zeci de voci răsună
Mi-e dor să te aud numai pe tine…
Mi-e dor de tine când rutina zilei
Îmi spune ca e doftor numai timpul.
Când vin sau plec, de cânt, dacă sunt tristă,
Mă ințelege numai anotimpul…
Mi-e dor de tine când se lasă-amurgul,
Și eu respir tacerea obosită.
A mai trecut o zi cu dor de tine
Și iar mi-e dor… iubire ne-mplinită…
Iubire
Din toată așteptarea m-am ales cu tine…
Și-n vorba ochilor caprui m-am regăsit.
Ca un balsam cu har de mântuire
În inimă sperantă mi-ai sădit…
Și ai rabdat și m-ai urmat ca umbra,
Când rătăceam și număram secunde.
Când mă pierdeam in haos printre lacrimi
M-ai mângîiat și m-ai chemat pe nume…
Atât de simplu- cu o mângâiere,
Atât de complicat- cu un cuvînt,
M-ai ințeles și m-ai luat de mână
Și m-ai trezit din somnul cel adânc…
Ai rupt tăceri și ai adus lumină
Și m-ai facut cu zâmbet să te-ascult.
Mi-am amintit ca sunt și eu Femeie,
Că am destin, că pot iubi, că sunt…
Din toată așteptarea m-am ales cu tine,
Un suflet bun cu- aroma de tămâie.
Atât de -“al meu” și tot atât de-aproape:
Un OM, un DUMNEZEU si o IUBIRE…