Poezii de Eleodor Dinu

Câtă orbire

trebuie să mai îndur
până să-mi văd sufletul
bucurându-se
de învierea morții divine?

Fluidă,
rezistenţa nervilor mei la ocări
(mahalagioaice-mbrăcate excentric)

era bici compătimitor
pentru gălăgia microbilor din gura străzii.
Mama îmi punea praf de ruşine
sub pernă
când îi spuneam că visez şolduri de femeie
unduind să rămân în rândul cruciaţilor
împotriva burlăciei.
Din cuşti închiriate la nopţi nestatornice
evadau vise ca nişte pisici
cu ghearele tocite
de arderi zbătându-se-n felinarul decepției...

Îi sărut şoaptele –
buze de goluri emailate
cu înşelăciune.
Priviri şerpeşti
ard pleavă de cuminţenie
în gura păcatului.
Golgotă a edenului,
aluatul de putredă vioiciune
dospind
într-un surâs de prăpastie.

Insomniile

ciugol firimituri de vid
pe golgota nevederii.
Bitumul din care se fac
lumânările sinuciderii  noastre
fierbe imponderabil
în gura depresiei.

Din oglindă

izvorăsc reverii binevoitoare
să tămăduiască psihicul închipuirii
de migrene.

Parfumul

câtor generații de zambile
mi-a sufocat mințile
în timp ce,
sub palide zăpezi,
făceam dragoste
cu primăveri olfactive!...

La primăvara morții mele,

gălăgie de prefăcătorie roz.
Degerătură făcând
plânsul cepelor
să crape de râs.

Îmi este nesomn
de femeia-peşteră cu părul negru.
Îi îmblânzesc sălbaticele taine
cu stalacmite poleite de stele.
Umbra femeii-peşteră cu părul galben
îmi este nemărginire.
O explorez cu vise respirându-i cerul.

Sufoc întunericul

cu insomnii puse căpătâie
depresivei zbateri
a luminii
în ștreangul despovărării
de idolatria
pentru viața pe pământ.

Amurgul

bea sângele
luminii rănite
de ghimpii
miopiei pământene.

Mirosul trandafirului

are culoarea riscului
slobod
să-ți otrăvească extazul
cu miere de înțepături -

mărturie în extaz a rănirii
devenită moarte
însorită de iluzii.

Bolta cerească,

noaptea ,
copie a evangheliei
săruturilor noastre.
Buze duhovnicești
îți transformă sânii
în faguri cu mir stelar.

După

beția cu fiere
din înflorirea
minciunii de miere,
bărbații
atârnă în ștreang
de libertate mahmură.

Minereu de timp

leșinat
hibernează în pământul
îmbrățișărilor noastre.
Venele somnului negru
îl îmbată
cu puterea endocriniană
de-a nu fi eternizat
în triumf
al aurului nevederii.

Sunt fulgerări

de clipe când aud
ireversibilitatea-ndemnându-mă
să mă mut într-un om plămădit
din fulgi de fiori lirici.

Zori ciupite

de roua nesomnului.
Piuie
cosmice junghiuri.

Nopțile neirigate
prin venele somnului
cu alcool pompat
de inima morții luminii
sunt fâșii rupte
din doliul purtat de cheful
licuricilor bețivi.

Parfumul
desprimăvărării tale
mă trezește
cântec de cocoş
pe gardul de euforii zeiești.
Cu aripi crescute
din auzul orizontului sisific
îmi  zbori avântul intrării
în pâcla
vaporilor de zădărnicie.

Vămi parazite

pe nesfârșirea vieții de apoi
metamorfozează iluzii
în cruci milostive
cu viața
umbrind amintirea morților.
Stelare răspântii
fac din azimutul
nevrozelor migratoare
cavou
pentru cadavre de zboruri.

Îmi faci visele

boboci de seducție
roz înfloritoare
între picioarele morții.
Orbirea-mi
cum o epifanie aprinsă
în marsupiul nopților
îți distilează parfumul.