Aș vrea să mă pătrund de tine, toamnă
Aș vrea să mă pătrund de tine toamnă,
Să mă usuc cu frunzele pe ram,
Să trecem împreună-n veştejire
Ca florile ce mi-au murit la geam.
Să-mi pui pe suflet roua dimineții,
Răcoarea nopții să mi-o dai zălog
Căci nu mai știu în care galaxie
Să fug și cărui zeu să mă mai rog.
Ce sunt acum, ce-a mai rămas din mine?
De-atâta brumă, florile-au căzut.
Mi-e inima o nesfârșită toamnă
Prin care ca și roua am trecut.
Aș vrea să mă pătrund de tine toamnă,
Să sufle vântu-n mine ca-n pustiu.
Romanță de iubire și durere
Pentru ce-am fost, pentru ce-aș vrea să fiu.
În căutarea mea
Ce caut în umbră, ce caut,
Ce lut mă zidește-n dorință,
Ce noapte pe aspra-mi ființă
Alunecă-n valuri de flaut?
Ce mângâi, ce caut prin noapte?
Nimicul mă cheamă să-îl tulbur
Eu ard ne-ncetat și tot murmur,
În flăcări, poeme sau șoapte.
Nu știu, nu mai știu căutare
Tuneluri să-ți fac în pământuri,
Să-ți fac galerii până-în soare
Și-apoi să te-arunc pe pământuri?
Să-ţi leg așteptarea cu vise,
Nădejdea s-o pun între nouri,
Iar rănile mele deschise
Tristeții să-i fie ecouri?
Numai iarna
Numai iarna știe
să îmbrățișeze în cristale albe
până când tot cerul coboară
pe pământ
urmele tale zdrobesc omătul
inspir și nu miroase a iarnă..
Ți-ai uitat parfumul peste tot
vino să-l iei înapoi
vino să-l iei
sau spune-i zăpezii să-l ningă
La marginea vieții, e noapte
la marginea sulfetului, e iarnă..
Respir
respir
prindeți-mă din poala vântului
ca pe un puf de păpădie
priviți-mă o clipă
apoi suflați
nu-îmi opriți zborul
privesc
intersectate cu ochii mei
în văzduh
scântei împodobesc cerul
gândesc
pietre vii se adună
la umbra unui munte de ghiață
mă rog
punți catre infinit se ivesc
respir
privesc
gândesc
Tablou de societate
Îmi bate vântul cărarea
și am stele
cărora plecăciune-îmi e cuvântul
izbească-se de pereți neiubirea
aburi alienați mintal
plutesc în lume
nonvalori în aureole
crutoane de trăiri interzise
pietre aruncate în valori
copii nepermiși
copilării ucise
nevinovați închiși
măceluri de vise
Ți-aș face aripi din cuvinte
Și aș veni,veni la tine,
Să pun în versuri măiestria,
Prin care lutul, poezia,
Se nasc din doruri și suspine,
Aș merge, merge, până luna
Răsare pe sub alte ceruri,
Să dau cu stele în eteruri,
Să fiu hoinar întotdeauna.
M-aș arunca în alte vise
Tot lepădându-mă de gânduri,
De carnea mea și de pământuri
Și de ferestrele închise.
Și-aș framânta în plame lutul
Din care trupul tău se-ncheagă,
Să rup prezentul de trecuturi
Și orice lanț ce ne mai leagă.
Ți-aș face aripi din cuvinte
Să aibă libertatea sens,
Să te dezleg de jurăminte
Ca de un zid de ceață dens.