Poezii de Ioan Toparceanu

COBORI  SPRE  NOI ...

Cobori spre noi iubire sfântă
Din cerul tău zidit din stele
Cobori spre noi în faptul zilei
În straiul tău fermecător
Şi-mi umple cana fericirii
Cu al tău nectar ce-l sorb ades
Revarsă-ţi unda ta măiastră
Pe chipul meu şi-al tuturor.

Cobori spre noi enigmă dulce
În primul ceas al dimineţii
Când totul e virgin şi sobru
Când vântul cald abia adie
Când raza soarelui apare
Jucându-şi lancea peste valuri
Când gândul meu ca o garoafă
Se aruncă tot ofrandă ţie .

Păstrează chipul tău integru
Si a ta căldură ancestrală
Îmbracă-ţi iia strămoşească
În păr atârnă-ţi flori de mac
Să vii apoi tiptil desculţă
Pe malul râului tăcut
Să prinzi în mreaja pătimaşă
Doar ochii mei care-ţi plac .

Să-mi cânţi domol un cântec dulce
Ce-l ştiu părinţii din părinţi
Să-mi spui povestea ta sublimă
Întreaga ta intimitate
Ca ziua întreagă stând pe malul
Umbrit de tei şi de castani
Să zbor în lumea ta de visuri
Pe-a tale valuri fermecate .


Iar când târziu în pragul nopţii
Porni-voi singur pe alee
Să vii în grabă lângă mine
Cuprinde-mi braţul strâns în mână
Şi dumă-n ţara fericirii
Acolo unde , tu rămâi
Să-ţi jur că fi-voi dreaptă slugă
Când ştiu că tu-mi vei fi stăpână .


SPATIU-N  SPAȚIU

….răstignit în iluzii spre clipa
ce sfarmă coaja asta de trup
măcinând sângele
și aruncând șpanul cuvintelor
în uitare
nu sunt decât un spațiu-ntr-un spațiu
fără odihnă
călător.


DESTIN

…atârnat de sreașina timpului
cu sămânță de vorbă cariată
înspăimântând călătorii
sufletul
și-a aruncat zdreanța
în legendă
poemul în lumină înflorind.











SINGURATATE

…ființă văduvită
noaptea și gheața
încarcerează trupul
scufundându-l
în ploaia murdară de metal
înjunghiind sufletul
pe scările înghețate ale timpului
într-o muzică a clopotelor
de versete și psalmi
spre veșnicia care mă absoarbe.


PRIVIRE ÎNDOLIATĂ

…zămislită-n sine
culoare de zmoală
mângâie spațiile de aer
pângărind Marele  Senin
stăpânit de o goală privire
tulburarea se întâmplă
îndoliindu-mă.


Timpul

…se scurge timpul în tăcere
spre marea grea a veşniciei
sub forma unor zeci cristale
născute-n soarele amiezii
pierind ca fulgul ce pluteşte
în lumea rece a zăpezii
sporind podoaba trecătoare
ce-nalţă farmecul câmpiei.







…venind din lumi necunoscute
cu pasul ritmic, sacadat
se scurge ca un râu ce nu e
prin lumea noastră visătoare…
spre altă lume efemeră
ştrengar ca raza cea de soare
ducând cu el mereu viaţa
venind cu acelaşi pas ritmat

…de-ncerci să-l vezi observi că nu e
că-ncerci un lucru în zadar
de vrei s-auzi a lui cădere
zadarnică îţi e-ncercarea…
tiptil, venind din sfera-i rece,
cu haina lui cuprinde zarea
curgând latent spre infinit
ce umple al vieţilor pahar.

…te naşti cândva venind prin timp
chemat de setea de viaţă
visezi să treci de tine însuţi
să descifrezi nimic sau mult
să afli taine neştiute
să treci de-al timpului tumult
uitând că ziua, noaptea aduce
şi raza nopţii, dimineaţă...

…luptând mereu cu tine, omul
te vezi cândva mai mic, mai scund
cu părul nins cu faţa albă
cu ochii mici privind în zare,
cum raza lunii ca un flutur
venind din marea depărtare
izbeşte-n poarta veşniciei
pierind în marea fără fund.





…încerci atunci un of zadarnic
născut pe buzele stinghere
rosteşti cuvântul timp, viaţă
din mână faci un semn banal
dorind mereu să afli taine
ascunse-n firul de cristal…
venind,gândind aceste lucruri
auzi a timpului cădere.

…abia atunci observi că timpul
e cel mai drept judecător
e marea noastră moştenire
ce-a răsărit din lumi pustii
ca noi să-i dăm dimensiunea
însemnul marii veşnicii
ca-n marea sa împărăţie
să urci cu pas triumfător.  


EMINESCU

….însămânțând cu dragoste
zestrea de aur
poetul
își bea nemurirea
din fagurele limbii române.













Valul vremii

… valul vremii lin se scurge
ca un fir de mărgărint
aducând în părul nostru
ale sale mări de argint
ce sporesc în ciudă parcă
după cum se alungă anii
ca-n poveştile din carte
parcă aud cum plâng castanii

...totul trece numai timpul
parcă face înadins
fuge-n pasul său netrebnic
ce loveşte-n vadul stins
revenindu-şi după veacuri
el,acelaşi stâlp de piatră
ce păşeşte de milenii
peste tot, nimic nu iartă.

...totu-n goana lui se schimbă
omul, dragostea, natura
zâmbetul devine rece
focul nu mai dă căldura
ce-o dădea precum odată
când ardea în timp mereu
el îngroapă om şi floare
în străinul curcubeu

...ce se-ntinde ca un şarpe
ce nu este, dar îl ştim
drept o piatră grea şi rece
şi de care ne lovim
făr-a şti care-i urmarea
lin , treptat şi inerent
căci târziu îi simţi mireasma
prin imensul trascendent



...cât n-aş da să-i rup coroana
s-o sfărâm strivind-o-n mâini
să-i răpesc doar veşnicia
ca să nu mai fim bătrâni
să rămânem precum dânsul
tineri, reci şi invizibili
să călcăm cu-nverşunare
peste anii cruzi, teribili

...totul trece-n astă lume
totul parcă e un vis
el se scurge ca o rază
din neant spre infinit
în cadenţa sa eternă
legănându-se tacit
între zare de lumină
şi-ntuneric din zenit.


Poem despre fiinţă

...între două nopţi
fiinţa
răstignită între
a fi şi a avea
se pierde-n necuprins.
















PURTATOR  DE ZARE

...nu știu dacă acesta este numele meu
dar știu că prins între cele două liniști
viața într-un capăt
și moartea în celălalt
am învățat să iubesc
să sufăr
și să mă rog lui D-zeu.

...nu știu dacă sunt fericit
sau trist
dar știu că  am ucis
o lacrimă
o bucurie
iar moartea s-a aruncat
la mine ca la o pradă.


PĂMÂNT  DE  PLÂNS

…despicând gândurile durerii
nesfârşitele dorinţe
trec una după alta
pe văile sufletului
pentru a nu şti câta oară
istovindu-mă.

…zilele aleargă
ca un vânt otrăvitor
cu îmbrăţişări către somn
şi mângâieri deasupra gândului
când corabia mea se va topi
cine se roagă pentru sufletul meu?
pământ de plâns
nici o lumânare nu va străjui
somnul meu
întunericul îmbrăţişindu-l.