1.) De ce ?
Chiar dacă viaţa noastră , nu e o poezie,
şi fericirile nu vin cu atâta frenezie,
atât de simplu, pe cât aşternem rime pe hârtie,
iubirea noastră e un dar, nu-i doar o nebunie?
Ştiam cumva că ai să pleci, atunci când ai venit,
că nimic nu durează cât am vrea, pân' la sfârşit,
credeam în van că destinul nostru este diferit,
am crezut în unica iubire şi totuşi a murit.
Nu-s tristă acum, nu mă plâng şi nu regret,
dar mă întreb:- De ce a fost aşa perfect?
De ce ne-am întânlit şi ne-am iubit,
dacă în final tot noi am suferit ...??
2.)Doi
Acum tot de-a valma în capul meu,
se zbat gânduri fără ecou...
Am rămas singură să împart dorul cel greu,
să sper mai pot ca, vom fi doi din nou!
Ai fost şi tu aici, cu mine, eu o ştiu,
acum nu mai îmi eşti şi nu-i decât pustiu.
Pe acest gri peron de gară,
sărutându-ne într-o seară
am cules dragostea, doi nebuni,
fără de frică următoarelor furtuni
plutind prin norii de fum,
îmbrăţişaţi pe al vieţii noastre drum.
Erau aburi , erau nori,
erau primi ai iubirii, fiori!
3.)Ce ar fi dacă...?
Tu şi eu, doi străini în ceaţă,
ne-am întânlit fugitiv în această viaţă
pe un gri şi dezolant peron pustiu,
ce tren aşteptam, chiar nu mai ştiu.
În mică gară de provincie, ce tare plouă,
era dimineaţă devreme nu trecuse de nouă.
Gentil tu mi-ai întins umbrela ta
şi ploaia aceea ce nu mai contenea.
Aşteptând un tren ce nu mai vine,
aşa am avut ocazia să mă apropii de tine.
Dar această întârziere a trenului,
nouă ne schimbă vieţile în urma lui.
Şansa de a ne vorbi, de a ne cunoaşte, e în noi,
iubirea întodeauna se împarte la doi!
Ea poate înflori când nu te aştepţi, chiar,
doar de noi depinde să nu înflorească înzadar!
-Întinde-mi mâna! prieten necunoscut şi lasă ploaia să ne şteargă urmele..
4.) Decepţie
Te-ai dus şi nu mai sunt a ta,
e linişte în inima mea,
nici în vis nu mai eşti al meu,
în inima ta, nu mai sunt eu...
Şi ceasul bate în zadar,
şi zilele din calendar
mereu dispar fără habar,
un vânt uşor, adie rar.
Pe unde am fost, n-om merge iar...
Din dor n-am mai păstrat deloc
din acea iubire ca de foc,
s-a pierdut cenuşă toată'n drum.
S-a dus ea nu mai e, a rămas doar scrum.
De-am fost iubiţii zilelor de vară,
acum e doar o amintire rară.
De ce a murit dragostea mea?
De ce s-a stins iubirea ta
şi flacăra ce-n noi ardea
în văpăi ne încălzea??
Acum, cum ne-am schimbat,
tu parcă te-ai mai înălţat,
eşti palid şi întunecat.
Nu mai zâmbeşti cum o făceai
din tot sufletul îmi surâdeai.
Ce goi şi ce străini suntem,
pe faţă mea nu-i nici-un semn
că tu ai însemnat cândva
marea iubire - viaţă mea!
5.) GÂND
Cât îmi-e dor de acea dragoste pură şi curată,
mi-e atât de dor, cum nu am crezut că-mi va mai fi vreodată.
Acolo, să nu mai fiu doar eu, unde am fost odată doi .
-Cum de a murit iubirea noastră, oare? Aprinde-o înapoi!
Acum gândul îmi alunecă uşor, spre tine,
mă las purtată-n vis şi iar îmi-e bine.
Cum te-aş cuprinde-n braţe, nu ştiu de mi -se cuvine!?
Te-aş mângâia uşor şi te-aş reţine
la pieptul meu, în viaţă mea
atâta tot şi inima mea te vrea!