ARIPĂ DE VIS
- Aripă de cristal, tu, crezi în veșnicie ...
Și pana-ți s-o aprinde de stinge-m-oi arzând?
Voi coborî mai sus de focul disperării
Și ziua mea de mâine din ieri o s-o cuprind?
-O, vis...Cu geana stinsă de gheața veșniciei !
Ești lacrima pustie în țărna din mormânt.
Nu crede în iluzii...că totu-i agonie
Iar noi suntem o umbră a clipei pe Pamânt.
În Valea de Suspine am coborât din taină,
Cum să atingi ne-atinsul și cum să-l înțelegi ?
Ne-mbracă beznă-n haos ca ploile în vânturi,
Că frunza în cădere te vestejești și-ngheți.
Și când întrebi furtuna: mai este veșnicie?...
Tăcerea-ți pune crucea pe tristul tău mormânt.
Și bezna îți răspunde cu-a clipelor tărie:
Spre veșnicie zboară, dar tu, ramâi...PĂMÂNT.
CÂND DORMI-VOI
-Bună dimineața, rouă,
Ce din stele tu cobori,
Luminează a mea viață,
Să trăiesc în dulci fiori.
-Ale sufletului doruri
Tu pictează-n vii culori,
Să-nflorească și în noapte
Inimi palide din flori.
-Cu ale mele triste lacrimi
Te pictez pe frunți de flori,
Stele să se-aprindă-n noapte,
Stele-n visu-mi să cobori.
În cel vis de veșnicie,
Când dormi-voi în pământ,
Să-mi fii strălucirea-n noapte
Pe a tristului mormânt.
OCHII MEI
Ochii mei privesc la stele,
Cum și ele mă privesc,
Eu cu dor mă uit la ele,
Ele-mi spun că mă iubesc.
Li-i iubirea tăinuită
Cum e tainic și-al meu dor.
Într-o viată necajită
Visele în chinuri mor.
-Stele cu făclii aprinse,
Voi ve-ți tăinui în veci
Ale mele doruri stinse
De sub lespezile reci?
-Tainic te-om iubi cu doruri
Chiar fiind tu în mormânt,
Căci cu lacrime de stele
Ai trăit tu pe pământ.
Ah! Mormânt fără de șoapte
Între bezne tăinuit,
Tu vei fi eterna noapte
Și un somn din infinit.
MISTERUL NOPȚII
E noapte iar. Tăcere-n jur
Când totu-i sclipitor și pur.
Eu simt a cerului suflare.
O! Ce miracol și-ntristare.
-De ce nu dormi? Mă-ntreabă o stea,
Doar perna ți-i din raza mea.
Coroana nopții ți-i cununa
Și linițtea ti-o dă furtuna.
-Te-aștept s-apari cât de târziu,
Că fără tine-s ca-n pustiu.
Mă sting în ale mele ape,
Cobori în jos și vino-aproape.
-Tu, mă pictează-n dulci fiori
Sau n-ai cristale în culori?
Voi cobori din bolți senine,
Căci gândul mi-e mereu la tine.
Dulcea ei șoaptă-n Marea Noapte
Îmi luminează de departe.
Din alb și negru fac culoare
Pictând eterna ei suflare.
Și raza ei se lasă aproape
Și arde pe-ale mele pleoape.
În gândul meu cel singuratic
Ea ceru-aprinde din jaratic.
Tăcere-n jur. Suntem în noapte,
Cu mine ea tristețea-mparte.
Eu simt în mine-a ei suflare.
O, ce mister și-nduioșare.
ÎNTRE PRĂPASTIE ȘI CER
Între prăpastie și cer
E o-ntunecată ceață.
Coboară peste fruntea mea
Văzduhul ei de gheață.
Între prăpastie și cer
Tristețile mă curmă.
Pustietate e în jur
Și aripa mi-e în umbră.
Între prăpastie și cer
Se leagănă o viață.
Pe-un ascuțiș de lamă-ncet
Se deapănă a ei ață.
Între prăpastie și cer
Cristaluri de pelin.
Cu respirația de ger
Gust miere și venin.
Între prăpastie și cer
Tăcerea-i de mormânt.
Încremenește totu-n jur
Și vaiete de vânt.
Între prăpastie și cer
Văzduhul e de gheață.
Și în acest spațiu greu de foc
Mai exista Viață...
SĂRUT O STEA
Sărut o stea ce-mi luminează
Și pieptul tristului pamânt.
Acum viața EA-mi veghează,
Dar EL mă va veghea-n mormânt.